Joi, 29 Septembrie 2005 - 08:27 AM Aleg.RO: Sinistratii, manipulati cinic de PSD

Publicat de: Clement Sava, C.F.

Averea Motiunea simpla propusa si initiata ieri de deputatii PSD si respinsa de Coalitie s-a transformat rapid intr-o galceava in care Puterea si Opozitia s-au huiduit reciproc. Miza era majora pentru ca, de la balcoanele Camerei, priveau 48 de sinistrati din comuna Cozmesti, judetul Galati. Acestia au fost adusi cu un autocar, fiind organizati de consilierii locali ai PSD. Unul dintre oamenii carora apa le-a luat agoniseala de-o viata ne-a spus ca de organizare s-a ocupat un anume Haican, consilier local al PSD. Actiunea consilierilor PSD a fost indeaproape supervizata de deputatul de Galati, Dan Nica (PSD), el avand discutii ca de la sef la subalterni cu „sinistratii“ la cravata care ii indrumau pe taranii necajiti care venisera sa-si spuna ofurile.

De altfel, Dan Nica a recunoscut ca aceia care au organizat venirea la Bucuresti au fost consilierii locali, dar a tinut sa precizeze ca apartenenta lor politica nu conteaza. Potrivit unor surse din PSD, durerile satenilor au fost planuite inca de acum o saptamana de catre PSD la dorinta lui Adrian Nastase si a lui Miron Mitrea.

Presedintele executiv al PSD e suparat ca ministrul pentru Lucrari Publice, Laszlo Borbely, a taiat fondurile suplimentare care curgeau pana de curand spre comuna Cornu.

Mitrea este nemultumit de taierea unor fonduri pentru judetul sau de mandat, adica Vrancea.

Planul de pedepsire a ministrului Laszlo Borbely, pus la cale de PSD, a reusit, pentru ca, la iesirea din plen, sinistratii, atat cei adevarati, cat si consilierii PSD, l-au inconjurat pe Borbely si l-au inghesuit cu intrebarile. Acestea erau de doua feluri, dupa calitatea celor care isi aratau nemultumirile. Unele erau simple si se refereau la faptul ca nu s-au dat destule materiale de constructii sau banii promisi. Altele erau foarte bine plasate si dovedeau clar ca, ramasi fara case, unii dintre „sinistrati“ au avut tot timpul la dispozitie sa se ocupe de calcule matematice si de evaluari statistice. De altfel, telefoanele mobile nu tocmai modeste ale acestor „sinistrati“, bine antrenati pentru a strica imaginea ministrului pentru ca de fata se aflau ziaristi, erau probabil singurele bunuri pe care mai reusisera sa le salveze de furia apelor.

Misiunea lor a fost mai complexa decat ar parea la prima vedere. Intrati la ora noua prin intrarea S2 a Palatului Parlamentului cu ajutorul direct al lui Dan Nica, sinistratii au fost literlamente incadrati la balcoanele salii de plen a Camerei de activistii PSD, care supravegheau tot ce spuneau oamenii adusi cu autobuzul, ca nu cumva sa vorbeasca liber cu presa. Tot ei erau cei care dadeau tonul la aplauze dupa discursurile PSD si la dezaprobari dupa cele ale Puterii. Pentru ca sinistratii adevarati nu prea intelegeau care cu cine e, de multe ori domnii respectivi ieseau in evidenta prin faptul ca aplaudau singuri.

In ciuda eforturilor disperate ale consilierilor de a vorbi in numele oamenilor simpli, unii sinistrati si-au dat totusi drumul la gura. Sugestiv, o femeie a raspuns la intrebarea cine i-a ajutat sa vina la Bucuresti cu urmatoarea fraza: „nu va spun mai mult, ca nu avem voie“. Cand unii dintre ziaristi s-au retras, un activist PSD a admonestat-o ca a vorbit ce nu trebuia. Intruziunea ziaristilor peste sinistrati a fost sanctionata de la tribuna Parlamentului de Adrian Nastase, care a observat agitatia din balcon si a interrupt discutiile din plen pentru a atrage atentia ca in timpul sedintei nu se iau interviuri. Iar pentru ca ziaristii nu s-au supus la nemultumirile sale, Nastase a trimis imediat functionarii Camerei, inclusiv agentii de paza sa-i scoata pe ziaristi din balconul sinistratilor si al consilierilor PSD.

In final, grupul de sinistrati a fost condus organizat, cu ajutorul acelorasi binevoitori consilieri, la sala grupului parlamentar al PSD , unde Dan Nica le-a linistit sufletele cu cuvinte de duh si promitandu-le marea si sarea.

Adrian Nastase i s-a adresat lui Borbely in timpul plenului, observand ca „e bine ca ministrul are acum ocazia sa se intalneasca si cu sinistratii din Cozmesti“.

De altfel, in afara de circul sinistratilor, PSD nu a obtinut nimic prin motiunea simpla de ieri, care a fost respinsa lejer, cu 138 de voturi impotriva, ale Coalitiei plus minoritati, 113 pentru (ale PSD si PRM), dar si cu 7 abtineri, din partea grupului lui Corneliu Ciontu. PSD a votat in picioare pentru a-si sustine motiunea, ca sa-i vada toata tara. Acesta nu a fost insa decat ultimul moment de circ al sedintei de plen.

Pe toata durata discursurilor, replicilor si contrareplicilor, fiecare tabara isi huiduia adversarii, incercand sa o opreasca sa mai vorbeasca. Motiunea a fost citita de Rovana Plumb, iar raspunsul Puterii a fost dat de ministrul pentru Relatia cu Parlamentul, Bogdan Olteanu, si de ministrul Lucrarilor Publice, Laszlo Borbely.

Olteanu a precizat ca „gestionarea dezastrelor provocate de inundatii trebuie facuta pe o infrastrucuta ce nu a facut pasul spre modernitate din cauza sistemului clientelar al PSD, de acordare a contractelor“. El a adus si cifre exacte ale modului cum s-au desfasurat lucrarile de amenajare in perioada guvernarii Nastase. Referitor la tiltul motiunii, „nepasarea“, Olteanu a declarat ca „nepasarea caracterizeaza guvernarea Nastase“ si ca „patru ani de zile Guvernului nu i-a pasat de infrastructura de aparare impotriva inundatiilor“.

Borbely a prezentat la randul sau date despre ceea ce a facut ministerul sau pentru ajutorarea sinistratilor, date pe care deputatul Mihai Tanasescu le-a numit minciuni. In replica, Borbely a dat ca exemplu de cheltuire a banului public salile de sport ale Guvernului Nastase, dintre care foarte multe necesita reparatii. (C.S., C.F.)

Comisie pentru anchetarea digurilor Cabinetului Nastase

Deputatii coalitiei vor cere Biroului Permanent al Camerei infiintarea unei comisii de ancheta referitoare la modul in care au fost efectuate si finantate lucrarile hidrotehnice in perioada guvernarii PSD, a anuntat liderul PD din Camera, Criostian Radulescu. El apreciaza ca dezbaterea motiunii „Nepasarea“ a scos in evidenta unele aspecte necunoscute asupra cauzelor care au dus la efectele catastrofale ale inundatiilor. Radulescu a dat ca exemplu investitiile de pe riul Bistra. La Otelul Rosu, o investitie cu o valoare estimata la 20 miliarde a ajuns la 300 de miliarde. In comuna Obreja, judetul Caras-Severin, o lucrare de 4,6 miliarde a fost decontata, dar neexecutata.

Si la Senat a fost circ

Senatorii Puterii au respins ieri motiunea „Explozia preturilor a devenit insuportabila pentru populatie“, formulata de 35 de reprezentanti PSD si PRM, in ciuda recuzitei cu care au venit colegii din Opozitie. Morcovi, varza, cartofi, faina, ulei si alte produse alimentare au gadilat narile senatorilor spre a se demonstra nivelul scazut de trai al votantilor si incapacitatea unui important segment ale acestora de a-si asigura macar aceste alimente. In actuala motiune, se sustine ca Guvernul „nu a realizat nimic in domeniul social, nici una dintre prioritatile programului de guvernare“. Ministrul Muncii, Gheorghe Barbu, s-a limitat in a contracara acuzatiile Opozitiei cu propriile sale cifre si statistici, spre plictiseala asistentei. Senatorii PSD s-au intrecut in a-l ironiza pe ministru. Daca Ion Vasile i-a aratat morcovul, cerandu-i sa-l adauge la ardeiul DA, colegul sau Aurel Simionescu a venit cu cumparaturile gata facute de la supermarket, insirand o parte din alimente pe tribuna Senatului. „Sa le ia cineva de la presa sa le dea unei familii sa vada daca pote trai o luna cu ele“, a declarat el, agitand o sticla de ulei spre amuzamentul celor prezenti. (M.V.)


(603 )

 

Link-uri înrudite

· Alte știri din sursa
Averea

· Alte știri de la Clement Sava, C.F.


Azi: Cea mai citită știre din sursa Averea:

Sinistratii, manipulati cinic de PSD | Autentificare/Creare cont | 0 comentarii
Comentariile aparțin autorilor. Nu suntem responsabili pentru conținutul acestora.