Lansarea volumului "Dicţionar politic: N de la Năstase" de Octavian Andronic

(5385 cuvinte în acest text)
(10715 afişări)  

Evenimentul a fost onorat chiar de către Adrian Năstase care, marţi, a împlinit 60 de ani.

Festivitatea a fost deschisă de către George Potra, coordonatorul Fundaţiei Titulescu, care a schiţat profilul diplomatului şi omului de carte Adrian Năstase. Octavian Andronic a explicat care este metodologia seriei „Dicţionar Politic”, ale cărei prime două volume, dedicate lui Traian Băsescu şi Ion Iliescu, au apărut în ultimele şase luni.

Ziaristul Octavian Ştireanu a făcut o inspirată radiografie a celor trei termeni ai lansării – cartea, autorul şi personajul – în timp ce Ion Iliescu a analizat cu luciditate principalele momente ale evoluţiei politice a lui Adrian Năstase, insistând asupra modului în care acestea sunt reflectate în cartea lui Andronic.

La final, Adrian Năstase a mulţumit celor prezenţi pentru interesul şi atenţia pe care i-au acordat-o, exprimându-şi speranţa că aniversarea celor 60 de ani de existenţă poate constitui – la fel ca şi în cazul mentorului său politic – un nou început. Cu ironia-i binecunoscută, Năstase a ţinut să mulţumească şi procurorilor de la ÎCCJ care, de ziua sa, i-au dedicat o nouă audiere într-unul dintre dosarele pe care puterea actuală se străduieşte să le ducă la (bun) sfârşit.

Într-o atmosferă relaxată, participanţii au solicitat – şi primit – autografe, atât de la autor, cât şi de la personajul principal al cărţii şi au ciocnit un pahar de vin cu prilejul aniversării acestuia. Adrian Năstase a fost acompaniat de soţia sa, Dana, şi de fiul Mihnea.

În asistenţă s-au regăsit şi unii dintre colaboratorii din perioada guvernării partidului al cărui preşedinte de Consiliu Naţional este în prezent Adrian Năstase.

(22 iunie 2010)

ALOCUŢIUNILE INVITAŢILOR

George Potra
"Ne întâlnim în cea mai lungă zi a anului. La noi, ziua cu cea mai multă lumină. Titulescu, patronul acestei case făcea din ea o noapte aproape magică. O iubea cu patimă şi i se închina aşa cum te închini la o icoană.
Adrian Năstase s-a născut în această zi. A făcut 60 de ani. Sunt momente uneori ideale pentru a-i desena arcul voltaic al unui destin de excepţie. Un parcurs greu de evaluat, chiar pentru cei profunzi, un viitor greu de prevăzut chiar pentru cei inspiraţi. Suntem aici pentru a-i fi alături. La noi, se scrie permanent o filosofie atât a vieţii, cât şi a morţii. Se scriu pagini memorabile la aniversări şi comemorări. Atât la unele, cât şi la altele, prin exagerări, se riscă ridicolul. Noi ne deosebim aici şi de alţii, nelăsând morţii să doarmă, şi nici viii să trăiască. La aniversări ne grăbim să le aducem o veste proastă sau să-i şicanăm.

Trecutul marilor personalităţi româneşti o confirmă.

Adrian Năstase este citat de Justiţie şi de ziua aniversării sale. Ruşinos, inacceptabil. La 60 de ani îi suntem alături pentru a primi o carte, pentru a-i strânge amical mâna, pentru a-i demonstra, că, în ciuda tuturor celor ce se întâmplă, prietenia poate rămâne la români o virtute. Chiar dacă numărul celor din jur este mai mic, numărul prietenilor adevăraţi este mai mare. La mulţi ani Adrian Năstase, în numele tuturor prietenilor de azi şi de mâine, atât pentru cei ce te ştiu, cât şi pentru cei ce nu te ştiu cât meriţi. Voi citi câteva rânduri din Crezul politic al marelui nostru înaintaş, Nicolae Titulescu, în care eu, cronicarul, îndrăznesc să cred că te regăseşti: „Şi chiar de nu voi fi un far, ci o candelă ajunge/Şi chiar de nu voi fi nici candelă, tot ajunge pentru a-mi servi să aprind lumina”. Fiecare îşi are misiunea sa. Cu toţii uniţi, cum ne-am putea îndoi de succes? Ce importanţă are faptul dacă va fi terminată? Îţi datorez să pot spune cu gravitatea tuturor, viaţa mea este o luptă. Aşa cum au făcut-o marile spirite al acestui popor. Şi să-ţi câştigi dreptul la recunoştinţă pe timpul vieţii. La mulţi ani, Adrian Năstase!

Îl invit la microfon pe colegul şi prietenul Octavian Andronic, gazetarul, care astăzi lansează în faţa dvs. o carte care îi este dedicată. Este vorba de „N de la Năstase”."

Octavian Andronic
"Mă simt astăzi ca la premiile Oscar, în calitate de scenarist, printre vedetele faimoase ale spectacolului pe care-l trăim în fiecare zi. Şi, ca la Oscar, permteţi-mi să fac şi eu gestul reflex, să mulţumesc. Să-i mulţumesc lui Adrian Năstase care cu delicateţe şi gentileţe a onorat acest moment de lansare de carte, transformându-l prin prezenţa sa, cu atât mai semnificativă cu cât este o zi cu puternică încărcătură emoţională personală, într-un eveniment. Să mulţumesc Fundaţiei Titulescu şi dlui Potra pentru excelenta prestaţie de gazde, ca de fiecare dată. Să mulţumesc colegilor mei de la Fundaţia AlegRO, a căror trudă a făcut să nască şi această carte. Să mulţumesc colegilor mei jurnalişti, Corina Creţu – autoarea prefaţei acestei cărţi şi Octavian Ştireanu – cel care a publicat de-a lungul anilor textele respective în ziarul său, implicaţi în constituirea materie acestei cărţi. Să mulţumesc editorului Ştefan Dulu, cel care ştie să rămână om de carte chiar şi în economia de piaţă. Şi să vă mulţumesc dvs. tuturor, celor care sunteţi prezenţi şi onoraţi acest moment, dar în primul rând să mulţumesc dlui preşedinte Iliescu.

Despre carte n-aş putea să vă spun prea multe lucruri, despre Adrian Năstase cu atât mai puţin, îl ştiţi foarte bine, am să-mi permit să citez câteva rânduri din prefaţa, în care am încercat să justific această iniţiativă publicistică, şi, o să-mi permit să-l contrazic pe dl Potra: nu este un volum omagial, este un volum a cărei apariţie a coincis, poate în mod fericit cu aniversarea lui Adrian Năstase. „După apariţia primelor două volume ale Dicţionarului Politic, primul dedicat preşedintelui în exerciţiu, Traian Băsescu, iar al doilea, primului preşedinte democrat al României, Ion Iliescu, a venit aproape firesc rândul lui Adrian Năstase. Despre aceste trei personalităţi ale politicii româneşti am scris mai mult decât despre altele, lor fiindu-le dedicat cel mai mare număr de puncte pe Y, publicate zilnic în ultimii 10 ani, de când am început acest epuizant exerciţiu de disciplină gazetărească. Aş putea spune chiar, împrumutând un termen din recuzita comentatorilor sportivi, că avem de-a face cu o „tripletă de aur”. Sunt vedetele cele mai calificate ale unei competiţii care se derulează non stop în faţa noastră, şi aş spune, pe seama noastră. Continuând paralela sportivă l-aş vedea pe preşedintele - jucător Traian Băsescu, ca pe un inter rătăcitor, bântuind de-a lungul şi de-a latul peluzei politice, marcând din poziţii imposibile şi ratând ocazii clare de gol, la fel de periculos pentru poarta adversă, ca şi pentru cea proprie.

Ion Iliescu este un apărător de profesie, deţinător al artei de a temporiza atunci când jocul tinde să o ia razna, rămânând fidel echipei şi nobilelor sale idealuri, chiar şi când aceasta nu mai reuşeşte să aplice principiile jocului colectiv.
Ei bine, Adrian Năstase este mijlocaşul de deschidere, la fel de atent în apărare, pe cât de prudent în atac, cel care preia mingea din terenul propriu şi construieşte faze de atac, prin scheme îndelung repetate, pasând precis şi aşteptând cel mai favorabil moment pentru a trage la poartă şi a marca.

Stimaţi invitaţi, mai multe lucruri despre carte nu mai am a vă spune. Am să-i predau ştafeta lui Octavian Ştireanu."

Octavian Ştireanu
"Pentru mine este o onoare deosebită să vorbesc într-o asemenea ambianţă şi la un asemenea moment cu multiple semnificaţii şi emoţionale, şi nu numai. Cred că ar fi vorba de trei subiecte în acest eveniment, enumerându-le într-o ordine alfabetică. E vorba despre autorul cărţii, apoi despre cartea însăşi, şi nu în ultimul rând despre personajul acestei cărţi. Din raţiuni de politeţe şi de colegialitate am să fac câteva referiri la fiecare dintre aceste trei subiecte posibile. Şi aş începe dând autorului ce este al său, sau invers, pentru că dacă n-ar fi fost această carte probabil că nici această întâlnire n-ar fi avut această aureolă de nobleţă livrescă, să zic aşa. Octavian Andronic are 40 de ani de gazetărie, distribuiţi uniform în jurul anului 1989 – 20 de ani înainte, 20 de ani după. Îl invidiez întotdeauna cu pozitiv şi cu deschisă admiraţie pentru mobilitatea lui formidabilă. Este un om multimedia complet: desenează, grafica lui o cunoaşteţi, valorează adesea cât un eseu, scrie cu o ritmicitate molipsitoare editoriale în fiecare zi, Punctul pe Y se cheamă această rubrică, şi are o cretivitate şi o imaginaţie absolut debordante. În contextul ăsta, faptul că i-a venit ideea acestui Dicţionar Politic este cât se poate de naturală. Au apărut până acum 3 cărţi, de asemenea în ordinea apariţiei: „B de la Băsescu”, „I de la Iliescu” şi acum „N de la Năstase”. Fiind un spirit ludic prin excelenţă, el a încurcat cumva borcanele distribuţiilor acestor cărţi, în sensul că la cartea despre Băsescu m-a pus pe mine să scriu prefaţa şi la cartea despre dl Iliescu l-a pus pe dl profesor Boda să scrie prefaţa. Iar acum, la cartea despre dl Năstase, n-a pus-o pe Dorina Mihăilescu să zicem, ci pe Corina Creţu. În sfârşit, din acest melanj de spirite înalte, rezultă o imagine publicistică destul de interesantă, cartea ca atare. Cartea e o mărturie a unui deceniu, o mărturie desprinsă din situaţia României în ultimul deceniu, din 2000 până la zi. Aş spune că nu este deloc un omagiu adus lui Adrian Năstase. Numele lui Adrian Năstase apare în carte, în episoadele acestei cărţi, pentru că personalitatea şi omul politic Adrian Năstase a fost implicat, au fost implicate în tot ceea ce a fost major în viaţa societăţii româneşti din acest deceniu şi nu numai. Mă refer doar la intervalul de timp de când Ando a început acest editorial. Numele Adrian Năstase deci este ca o particulă radioactivă care traversează această carte şi de care te loveşti vrând-nevrând, pentru că unde erau evenimentele majore legate de guvernarea din 2000-2004, sau ulterior din viaţa de partid, ş.a.m.d., numele lui Adrian Năstase era inevitabil prezent şi inevitabil recognoscibil în această carte. Cum ar fi spus Bălcescu, prin urmare, aniversarea dlui Năstase nu fu doar cauza pentru scrierea acestei cărţi, ci doar ocazia apariţiei. În sfârşit, despre personajul principal al cărţii, îngăduiţi-mi să mă alătur tuturor celor care deja au adresat felicitări, felicitările cuvenite. Aş vrea doar să subliniez un lucru care mi se pare extrem de semnificativ, şi anume că dl Adrian Năstase a ales să serbeze chiar ziua calendaristică de naştere, aici, la Fundaţia Titulescu, şi nu la Intercontinental. Că putea să facă invers: la Intercontinental să lanseze cartea, sau astăzi să fie la Intercontinental şi duminică să lanseze cartea. Faptul că a ales această incintă atât de dragă, ştiu bine că atât de dragă, am recitit cumva poveste înfiinţării Fundaţiei, al readucerii osemitelor lui Titulescu în ţară, ş.a.m.d., într-o asemenea aniversare, poate că spune tot despre personalitatea şi despre omul luminat care este Adrian Năstase, înainte de a fi poiticianul redutabil pe care-l cunoaştem cu toţii.

Vă mulţumesc mult pentru atenţie!"

Ion Iliescu
"În primul rând, la adresa celui care formează şi obiectul cărţii, pe lângă felicitările pe care le-am adresat deja, aş vrea să-l felicit şi cu acest prilej şi în acest cadru, că a ajuns la o vârstă care e considerată vârsta maturităţii depline. Când spiritul şi înţelepciunea umană încearcă să domine forţa fizică şi impulsivitatea specifică tinereţii. Dar pentru un om care a trecut printr-o viaţă atât de tumultoasă, este şi o vârstă a tinereţii. Eu pot sa spun, am această posibilitate, să privesc puţin retrospectiv că la 60 de ani am reîntinerit. Şi am trecut prin, toată lumea ştie, momente foarte tensionate cu o forţă pe care nu o bănuiam, până să ajung la 60 de ani. Aşa încât îi doresc lui Năstase să nu se considere bătrân la 60 de ani, ci poate încă la pragul unui nou început, care să pună în valoare tot ce a acumulat într-o viaţă atât de bogată. În al doilea rând, din cei 60 de ani, ultimii 20 de ani i-am petrecut împreună, într-o perioadă atât de agitată. Eu cred că Adrian Năstase a avut şansa vieţii ca la vârsta de 40 de ani să treacă, iată, pe parcursul a 20 de ani printr-o experienţă extraordinară şi văd este politicianul român care a acumulat cea mai bogată experienţă. Atunci imediat, din ianuarie, lucrând pe lângă CFSN, CPUN, a devenit secretarul cu probleme internaţionale al FSN - ului. De pe această poziţie, după alegerile din mai, a devenit Ministru de Externe. Iarăşi după o perioadă importantă, dificilă, grea, şi şi-a valorificat nişte calităţi proprii: şi inteligenţă, şi cultură, şi aplecare spre deschidere, spre dialog, dialog politic, a dovedit veritabile calităţi de diplomat şi şi-a pus amprenta asupra revigorării şi dinamizării activităţii, prea dificilă în problemele dialogului cu lumea, era la ordinea zilei. În aceeaşi perioadă a fost pus în faţa unei alegeri, spargerea FSN-ului prin acţiunea lui Petre Roman şi a oamenilor săi. A optat pentru direcţia, cred eu, corectă, a devenit membru şi fondator al FDSN-ului şi a fost primul dintre preşedinţi alături de dl Gherman şi toată echipa de atunci. După alegerile din 92 a devenit preşedinte al Camerei Deputaţilor. O experienţă nouă în viaţa parlamentară, calităţile de jurist l-au ajutat şi i-au deschis alte posibilităţi, alte orizonturi, şi i-au pus în valoare calităţile şi din acest punct de vedere, în forumul acesta care aduna toate forţele politice, şi atunci în Parlament erau vreo 14 partide politice, şi dialogul politic era o chestiune esenţială, dar şi diplomaţia parlamentară care a căpătat virtuţi noi. În fine, după 96 am intrat în opoziţie. Eu cred că pentru viaţa politică de partid şi pentru partidul nostru, partid de stânga, perioada de opoziţie în 1996-2000 a fost deosebit de importantă pentru formarea noastră şi pentru formarea unui spirit în viaţa noastră politică. A fost prim vicepreşedinte, eu m-am reîntors în viaţa politică de partid, dar au fost 4 ani în care am acumulat şi am pregătit apoi o victorie incontestabilă. Fiindcă am pornit greu, cu probleme, cu dificultăţi, cu încercarea de spargere, cu previziunile celui care se ocupa cu asemenea chestiuni, că PDSR va dispare, APR-ul era forţa care se anunţa.

A demonstrat PDSR-ul capacitatea de a răspunde unor nevoi ale vremii. A fost perioada de vârf pentru Adrian Năstase. A devenit prim ministru şi preşedinte al partidului. Cred că a fost una dintre perioadele cele mai reuşite din punctul de vedere al guvernării ţării. Şi rămâne această guvernare ca un punct de reper, şi un moment de reper pentru regenerarea vieţii economice, pentru deschideri în plan internaţional, intrarea în NATO, cele două obiective strategice majore pentru noi, negocierile cu UE, eram în pericol să pierdem acest contact. În 2002 se punea problema dacă România şi Bulgaria rămân în pluton. Sau vor fi 10 iar noi să rămânem pentru un alt val, al doilea. A fost o bătălie extraordinară în care Guvernul şi Năstase au demonstrat o mare capacitate organizatorică şi o ordonare a activităţii guvernului, subordonată unor obiective precise. Şi am reuşit în 92, la Summit-ul de la Copenhaga să obţinem formula 10+2, în 2002. Zece îşi încheiau negocierile, şi apoi la Salonic a fost festivitatea de primire a lor. Cei doi – România şi Bulgaria - primeau acest răgaz, până în 2004, să încheie toate negocierile, ş.a.m.d. Deci a fost o perioadă deosebit de importantă, sigur cu momentele ei slabe şi cartea lui Andronic surprinde bine aceste convulsii interne, care ţin şi de raporturi umane, care ţin de înţelegeri, de viziuni ale oamenilor şi de foarte mulţi factori, şi cu unele slăbiciuni ale lui Năstase, care au apărut în evidenţă şi care au însemnat irosirea unei şanse reale. Pentru că, închipuiţi -vă România, după 2004, continuând o politică care a aşezat ţara pe o temelie nouă, solidă şi de perspectivă. Dacă nu aveam acest accident din 2004, altfel arăta ţara astăzi, dar ne revine aceasta tuturor, şi partidului, şi lui personal. Şi Andronic surprinde aici câteva elemente esenţiale. În fine, 2004, eşecul, pierderea alegerilor, Congresul din Aprilie 2005, iarăşi o mare prostie a unor oameni lipsiţi de gândire politică şi de inteligenţă, şi de responsabilitate politică, care vroiau să înnoiască partidul alungându-l pe preşedintele fondator. La ce slujea aşa ceva? Şi, iată, plătim acest lucru şi astăzi. Pentru că nu numai ne-a costat perioada aceea de început de Opoziţie, dar am pierdut şi scrutinul următor. Şi se prelungeşte o agonie nu numai a partidului şi a spiritului românesc, dar a ţării în general. Deci din acest punct de vedere, fără îndoială că Năstase este expresia sintetică a acestei experienţe comune şi el personal a acumulat atâtea lucruri importante pentru el şi pentru ţară.

În fine, meritul cărţii lui Octavian Andronic este de a putea surprinde aceste momente în formule sintetice. Este o microcronică a vieţii politice din această perioadă la care se referă textele respective. Şi selectând din toate cronicile lui, cele care aveau ca obiect personajul Năstase, reflectă în fond viaţa politică şi convulsiile politice specifice ale acestei perioade. Eu m-aş referi şi la relaţiile noastre din acele vremuri. Noi ne-am cunoscut exact acum 20 de ani, deci imediat după Revoluţie. Şi în aceşti 20 de ani am parcurs împreună toate aceste momente. Suntem personalităţi diferite, caractere diferite cu trăsături diferite, din multe puncte de vedere. Dar ce ne-a unit, şi ca generaţie, vreme de 20 de ani, dar şi ca mod de comportare în general şi ca personalităţi diferite, cred că ne-a unit în primul rând viziunea noastră comună asupra proceselor prin care trece lumea, prin care a trecut şi trece societatea românească. Şi, pe de altă parte, o calitate comună de ordin moral, dincolo de diferenţe. Asta e viaţa, asta e societatea, asta înseamnă comunitate umană. Suntem comunitate, diferite entităţi. Ar fi plictisitoare lumea dacă am fi aceiaşi. Nu numai ca mentalitate, dar şi ca fizionomie. Ce plictiseală a dracului ar fi să nu poţi să discerni fizionomiile. Dar şi ca gândire, să ştii înainte şi să spui ce gândeşte interlocutorul, nu? În asta constă frumuseţea vieţii, dar această frumuseţe, această diversitate creează probleme, creează dificultăţi, creează stări conflictuale. N-ai ce-i face. Şi este forţa morală a oamenilor să treacă peste aceste piedici, să găsească acel punct comun care să-i unească într-o acţiune comună, în interesul tuturor. Eu cred că noi am găsit acest limbaj comun, dincolo de ceea ce ne deosebeşte. Şi ceea ce ne-a întărit relaţia – solidaritatea, şi de unire spirituală în jurul unui crez politic şi a unei viziuni despre viaţă. În asta constă în fond şi forţa partidelor politice, care dau esenţa vieţii democratice şi a confruntărilor politice dintr-o societate. Şi cred că din acest punct de vedere am exersat, am experimentat această relaţie personală, pentru că viaţa ne-a oferit atâtea surprize. Au fost oameni pe care i-am ţinut în braţe şi care, vorba aia, ne-au oferit atâtea surprize. Deci în asta a constat forţa acestei prietenii care s-a clădit în această peroadă. Aş surprinde două momente interesante din acest punct de vedere: în perioada cea mai bună a guvernării, elementele de tensiune care au apărut, alimentate de unii cu voinţă, cu interes, pentru a stimula, a alimenta stările tensionate între palatele de la guvernare – cei de la Victoria, cu cei din Cotroceni. Şi încercarea de a întreţine o reţea întreagă de asemenea elemente care să aducă elemente de adversitate şi fricţiune, care ne-a costat foarte mult. Au fost momente care nu puteau fi evitate, şi Andronic le surprinde bine. A fost momentul de slăbiciune când n-am ştiut să trecem peste aceste chestiuni, şi asemenea binevoitori care întotdeauna roiesc în jurul oamenilor aflaţi la putere s-au găsit şi atunci.
Şi în fine, al doilea moment, Congresul din 2005, care a generat în tot partidul nostru o bulversare generală, care, iată, se menţine şi astăzi şi nu-şi mai revine partidul, a pierdut şi ultimele alegeri. A fost o acţiune care ne-a costat pe noi, nu numai partidul nostru, nu numai stânga românească, dar care a adus daune societăţii româneşti.

În fine, ca să închei tot cu personajul în cauză, cu Adrian Năstase, mă bucur că la împlinirea vârstei de 60 de ani îl pot felicita şi pentru faptul că a avut tăria morală, că după Aprilie 2005, a început o campanie întreagă, care s-a soldat şi cu înlăturarea sa din conducerea Camerei Deputaţilor. Am trecut amândoi prin momente dificile din acest punct de vedere, când stăteam şi ne gândeam dacă nu e cazul să părăsim partidul, eu la un moment dat, dacă n-aveam accidental de sănătate, care s-a soldat cu 6 stenturi, pe care le am acuma, poate că am şi eu, deşi la vârsta pe care o aveam, am şi eu momente de impulsivitate. Şi în momentul acela, dacă aveam tot echilibrul necesar poate că săvârşeam, provocam o ruptură, ca să deschid o nouă cale societăţii româneşti. Dar am fost obligat să mă opresc şi să-mi văd de sănătate. Pe urmă am căutat o altă cale ca să redresăm situaţia de partid, s-a văzut că a fost o oblojeală care merge greu şi astăzi. El a trecut prin această experienţă, de altă natură, dar cu consecinţe asemănătoare. Şi el a stat la fel în faţa unei asemenea cumpene. Aş vrea să-l felicit că după acest an de încercare a avut tăria morală să reziste, să-şi păstreze echilibrul, să-şi păstreze sănătatea mentală şi să se prezinte cu un tonus necesar oricărui om politic, pentru că viaţa îţi dă totdeauna multe necunoscute, important este să ştii cum treci prin ele. Profesorul Ilie Gilbert, un român din Brazilia, pe care foarte multă lume îl cunoaşte, făcea o distincţie între politicieni şi omul politic. Nu orice politician ajunge să fie om politic. Şi mai mult, nu orice om politic ajunge la calitatea omului de stat. Şi nu avem prea mulţi oameni în politica românească care să fi afirmat asemenea calităţi. Eu cred că Adrian Năstase este unul dintre politicienii români care este un veritabil om politic şi a dovedit certe calităţi de om de stat.

Felicitări!"

Adrian Năstase
"Ştiu că aşteptaţi să am un discurs foarte scurt. Eram tentat, în timp ce ascultam aceste interesante comentarii despre ultimii 20 de ani să frunzăresc cartea asta, să văd dacă nu cumva printre secretele C.I.A., se regăsesc şi unele dintre răspunsuri. Dar, probabil că istoricii vor frunzări şi cărţile acestea de istorie, de cronică până la urmă, cum este cartea lui Octavian Andronic, căruia vreau să-i mulţumesc foarte mult că m-a prins în insectarul lui: timp de 20 de ani, timp de 10 ani, mai ales, în ultima perioadă, o să vedeţi. Am reacţionat când dl professor Potra a spus că este o carte-omagiu. Din contră. Este o carte care n-a fost scrisă acum, este o carte adunată acum. Este o carte în care veţi găsi şi perioadele lui de simpatie pentru un palat, şi perioadele lui de simpatie pentru alt palat. Şi veţi găsi o abordare extrem de echilibrată, într-o carte care vă prezintă până la urmă, viaţa politică românească, aşa cum a fost, şi într-un fel, ceea ce căutăm cu toţii acum – nevoia unui echilibru şi nevoia de a învăţa din unele lucruri pe care în sfârşit, la o anumită vârstă sau în orice caz cu o anumită experienţă putem să le privim altfel. Eu vreau să-I mulţumesc în mod deosebit că s-a aplecat acestui subiect, punând împreună nişte fragmente dintr-un puzzle care altfel, ca o piesă luată la întâmplare, nu ar fi adus foarte multă bucurie privirii politice.

Vreau să-i mulţumesc de asemenea lui Tavi Ştireanu şi pentru că în ultima vreme l-am regăsit într-un fel într-o formulă care ne ajută acum să descoperim din trecut, şi farmec intelectual, şi vână politică. Eu cred că lucrul acesta contează şi vreau să-I mulţumesc şi pentru cuvintele pe care mi le-a dăruit astăzi, dar şi pentru ceea ce înseamnă de fapt un mod de a privi după suferinţă şi după durere, după experienţă şi după împliniri, cu mai multă înţelepciune viitorul.
Vreau să-i mulţumesc dlui preşedinte Iliescu, nu pentru cuvintele spuse astăzi, ci pentru că, dar sigur şi pentru ele, dar în primul rând pentru ceea ce a însemnat o şcoală politică în care am avut prilejul să fiu într-o clasă specială, în care am putut să învăţ extraordinar de mult. Probabil că neexistând încă o facultate pentru prim miniştri, neexistând încă şcoli speciale pentru şefi de partid, asta este o meserie care se fură. O meserie pe care într-un fel o dezvolţi sau poţi s-o capeţi, sau poţi să ajungi la un anumit nivel, învăţând de la ceilalţi. Iar eu am avut privilegiul într-adevăr, în aceşti 20 de ani, intrând în politică, să lucrez practic cu cel mai bun profesor de politică. Şi cred şi acum că România ar fi avut o şansă, poate mult mai bună, sigur mai bună, dacă am fi continuat pe un anumit drum de înţelepciune şi de gradualitate, de normalitate. Chiar dacă, trebuie să recunoaştem unele dintre greşelile pe care le-am făcut, sau unele dintre neîmplinirile care ni s-au datorat. Sunt foarte bucuros că aici se găsesc diferite agenţii, se găsesc oameni pe care i-am cunoscut înainte de 89 la Institutul de Cercetări Juridice, în diferite locuri, prieteni, sunt colegi de partid, sunt colegii mei din Prahova pe care îi salut şi pe care mă bucur să-i văd aici în sediul acestei fundaţii extraordinare, care înseamnă până la urmă şi România, înseamnă şi Europa, înseamnă şi fiecare provincie românească, înseamnă în acelaşi timp dorinţa de a ne lega de ceea ce este mai bun în jurul nostru.

Vreau de asemenea să le mulţumesc foştilor colegi de şcoală, colegilor de facultate, prietenilor de tot felul care m-au cunoscut cu bune şi cu rele.

Cartea este într-adevăr o carte care coincide cumva şi cu o anumită vârstă pe care n-o aşteptam atât de repede, dar care iată a venit, şi care îmi permite, îmi dă şi posibilitatea unei priviri oarecum serene, o privire ceva mai relaxantă asupra ceea ce înseamnă mediul politic şi în general ceea ce se întâmplă. Dar, spunea dl profesor, Potra, căruia îi mulţumesc pentru prietenie şi pentru tot ceea ce a însemnat efortul de a ţine în viaţă această fundaţie. Cineva, de curând, spunea că va tăia conturile pentru fundaţiile, asociaţiile de interes public. Fără să ştie că această fundaţie trăieşte fără nici un fel de sprijin de la Guvern, prin ajutorul şi sprijinul unor colegi, şi a unor prieteni, şi prin eforturile unor oameni cum este şi profesorul Potra. Vreau să-i mulţumesc şi pentru faptul că am avut aici un loc în care să adunăm efortul de a privi în urmă, folosind ca pretext pe unul dintre cei mai mari diplomaţi români, pentru a învăţa de la el, şi pentru a transmite mai departe învăţătura.

Prima dată m-am gândit că este vorba de cineva care a scris o carte, un articol, a citat ceva dintr-un articol de-al meu. Pe urmă am realizat că era vorba de o citaţie, nu de un citat.

Farmecul vieţii politice la noi este acela că, iată, după 20 de ani de muncă în slujba statului, instituţiile importante de stat te invită să-ţi petreci aniversarea respectivă împreună într-un loc atât de select cum este Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Dar aceste lucruri fără îndoială intră la capitolul training, efortul de a învăţa şi probabil antrenamentul zilnic pe care trebuie să-l faci pentru a rezista în această cursă cu obstacole.

Eu vă promit să continui să scriu, să continui să gândesc, să continui să acţionez şi să ajung ca dl preşedinte Iliescu – la vârsta de 60 de ani se pregătesc cel mai bine revoluţiile, şi faptul că în felul acesta, împreună, putem până la urmă să ne gândim la schimbările necesare. Probabil că ne dorim cu toţii o revoluţie a normalităţii, o revoluţie a revenirii la normalitate. Este ceea ce am sugerat, ca să nu se înţeleagă greşit, cei care poate ar putea să asculte cu mai mult interes, decât unii dintre colegii care erau pe hol adineauri, discuţiile noastre, s-ar putea să înţeleagă şi îi rog să înţeleagă în mod corect ceea ce am spus adineauri. Spuneam că voi vorbi scurt, nu ştiu să vorbesc de fapt foarte scurt pentru că fiind profesor de atâta vreme sunt programat pentru 50 de minute, uneori, cu eforturi mari reuşesc să vorbesc doar o jumătate de oră. Dar vreau să vă mulţumesc încă o dată, vreau să vă precizez că autorul, nu sunt eu, ci este Octavian Andronic. Aşa că, dacă veţi dori autografe, vă rog să mergeţi la el să vă dea autografele, poate scoatem o masă afară în curte, să fie mai răcoare. Să le semneze adevărat, aşa cum trebuie, nu vă lăsaţi intimidaţi.

Vreau să vă spun că relaţia noastră de prietenie a pornit undeva în perioada în care efectuam stagiul militar împreună, şi în Bucureşti, dar şi la Cincu. Cei care au făcut armata la Cincu iarna ştiu ce înseamnă de fapt o experienţă de genul acesta şi vreau să-i mulţumesc, cred că suntem cumva şi noi între personajele cărţii lui Petru Popescu “Dulce ca mierea e glonţul patriei”, între cei care reprezentau din când în când adversarul care trebuie să intre în război, sau cei care, din contră, reuşesc să apere interesele patriei. Ceea ce este important este că noi suntem cu toţii aici, parte a unui efort de bună credinţă, cred. Şi chiar dacă trebuie să ne asumăm erori, greşeli pe parcurs, sunt absolut convins că suntem aici pentru că simţim la fel, pentru că dorim ca lucrurile să meargă mai bine în ţara noastră, pentru că vrem ca lucrurile să se desfăşoare la fel ca în alte ţări, unde normalitatea înseamnă dialog, înseamnă prietenie, dincolo de dispute politice.

Eu vă mulţumesc foarte mult pentru dovada de prietenie de astăzi, vă promit să vă invit şi la aniversările viitoare, până când vom reuşi să trecem împreună secolul de singurătate, astfel încât să asigurăm pentru fiecare dintre noi în primul rând normalitatea în relaţiile cu ceilalţi.

Vă mulţumesc tuturor!"

Galerie foto:

Adrian Năstase şi Octavian Andronic	Adrian Năstase şi Ion Iliescu
Adrian Năstase şi Ion Iliescu	George Potra
Adrian Năstase şi George Potra	Ion Iliescu
Ion Iliescu vorbeşte invitaţilor	Octavian Andronic
Octavian Andronic	Octavian Andronic
Octavian Andronic şi Octavian Ştireanu	Octavian Ştireanu

Adrian Năstase, sărbătoritul zilei	Octavian Andronic
Octavian Andronic	Octavian Ştireanu