Lansarea volumului "Dicționar politic: N de la Năstase" de Octavian Andronic
(5385 cuvinte în acest text)(10976 afișări)

Evenimentul a fost onorat chiar de către Adrian Năstase care, marți, a
împlinit 60 de ani.
Festivitatea a fost deschisă de către George Potra, coordonatorul Fundației
Titulescu, care a schițat profilul diplomatului și omului de carte Adrian
Năstase. Octavian Andronic a explicat care este metodologia seriei „Dicționar
Politic”, ale cărei prime două volume, dedicate lui Traian Băsescu și Ion
Iliescu, au apărut în ultimele șase luni.
Ziaristul Octavian Știreanu a făcut o inspirată radiografie a celor trei termeni
ai lansării – cartea, autorul și personajul – în timp ce Ion Iliescu a analizat
cu luciditate principalele momente ale evoluției politice a lui Adrian Năstase,
insistând asupra modului în care acestea sunt reflectate în cartea lui Andronic.
La final, Adrian Năstase a mulțumit celor prezenți pentru interesul și atenția
pe care i-au acordat-o, exprimându-și speranța că aniversarea celor 60 de ani de
existență poate constitui – la fel ca și în cazul mentorului său politic – un
nou început. Cu ironia-i binecunoscută, Năstase a ținut să mulțumească și
procurorilor de la ÎCCJ care, de ziua sa, i-au dedicat o nouă audiere într-unul
dintre dosarele pe care puterea actuală se străduiește să le ducă la (bun)
sfârșit.
Într-o atmosferă relaxată, participanții au solicitat – și primit – autografe,
atât de la autor, cât și de la personajul principal al cărții și au ciocnit un
pahar de vin cu prilejul aniversării acestuia. Adrian Năstase a fost acompaniat
de soția sa, Dana, și de fiul Mihnea.
În asistență s-au regăsit și unii dintre colaboratorii din perioada guvernării
partidului al cărui președinte de Consiliu Național este în prezent Adrian
Năstase.
(22 iunie 2010)
ALOCUȚIUNILE INVITAȚILOR
George Potra
"Ne întâlnim în cea mai lungă zi a anului. La noi, ziua cu cea mai multă lumină.
Titulescu, patronul acestei case făcea din ea o noapte aproape magică. O iubea
cu patimă și i se închina așa cum te închini la o icoană.
Adrian Năstase s-a născut în această zi. A făcut 60 de ani. Sunt momente uneori
ideale pentru a-i desena arcul voltaic al unui destin de excepție. Un parcurs
greu de evaluat, chiar pentru cei profunzi, un viitor greu de prevăzut chiar
pentru cei inspirați. Suntem aici pentru a-i fi alături. La noi, se scrie
permanent o filosofie atât a vieții, cât și a morții. Se scriu pagini memorabile
la aniversări și comemorări. Atât la unele, cât și la altele, prin exagerări, se
riscă ridicolul. Noi ne deosebim aici și de alții, nelăsând morții să doarmă, și
nici viii să trăiască. La aniversări ne grăbim să le aducem o veste proastă sau
să-i șicanăm.
Trecutul marilor personalități românești o confirmă.
Adrian Năstase este citat de Justiție și de ziua aniversării sale. Rușinos,
inacceptabil. La 60 de ani îi suntem alături pentru a primi o carte, pentru a-i
strânge amical mâna, pentru a-i demonstra, că, în ciuda tuturor celor ce se
întâmplă, prietenia poate rămâne la români o virtute. Chiar dacă numărul celor
din jur este mai mic, numărul prietenilor adevărați este mai mare. La mulți ani
Adrian Năstase, în numele tuturor prietenilor de azi și de mâine, atât pentru
cei ce te știu, cât și pentru cei ce nu te știu cât meriți. Voi citi câteva
rânduri din Crezul politic al marelui nostru înaintaș, Nicolae Titulescu, în
care eu, cronicarul, îndrăznesc să cred că te regăsești: „Și chiar de nu voi fi
un far, ci o candelă ajunge/Și chiar de nu voi fi nici candelă, tot ajunge
pentru a-mi servi să aprind lumina”. Fiecare își are misiunea sa. Cu toții
uniți, cum ne-am putea îndoi de succes? Ce importanță are faptul dacă va fi
terminată? Îți datorez să pot spune cu gravitatea tuturor, viața mea este o
luptă. Așa cum au făcut-o marile spirite al acestui popor. Și să-ți câștigi
dreptul la recunoștință pe timpul vieții. La mulți ani, Adrian Năstase!
Îl invit la microfon pe colegul și prietenul Octavian Andronic, gazetarul, care
astăzi lansează în fața dvs. o carte care îi este dedicată. Este vorba de „N de
la Năstase”."
Octavian Andronic
"Mă simt astăzi ca la premiile Oscar, în calitate de scenarist, printre vedetele
faimoase ale spectacolului pe care-l trăim în fiecare zi. Și, ca la Oscar,
permteți-mi să fac și eu gestul reflex, să mulțumesc. Să-i mulțumesc lui Adrian
Năstase care cu delicatețe și gentilețe a onorat acest moment de lansare de
carte, transformându-l prin prezența sa, cu atât mai semnificativă cu cât este o
zi cu puternică încărcătură emoțională personală, într-un eveniment. Să
mulțumesc Fundației Titulescu și dlui Potra pentru excelenta prestație de gazde,
ca de fiecare dată. Să mulțumesc colegilor mei de la Fundația AlegRO, a căror
trudă a făcut să nască și această carte. Să mulțumesc colegilor mei jurnaliști,
Corina Crețu – autoarea prefaței acestei cărți și Octavian Știreanu – cel care a
publicat de-a lungul anilor textele respective în ziarul său, implicați în
constituirea materie acestei cărți. Să mulțumesc editorului Ștefan Dulu, cel
care știe să rămână om de carte chiar și în economia de piață. Și să vă
mulțumesc dvs. tuturor, celor care sunteți prezenți și onorați acest moment, dar
în primul rând să mulțumesc dlui președinte Iliescu.
Despre carte n-aș putea să vă spun prea multe lucruri, despre Adrian Năstase cu
atât mai puțin, îl știți foarte bine, am să-mi permit să citez câteva rânduri
din prefața, în care am încercat să justific această inițiativă publicistică,
și, o să-mi permit să-l contrazic pe dl Potra: nu este un volum omagial, este un
volum a cărei apariție a coincis, poate în mod fericit cu aniversarea lui Adrian
Năstase. „După apariția primelor două volume ale Dicționarului Politic, primul
dedicat președintelui în exercițiu, Traian Băsescu, iar al doilea, primului
președinte democrat al României, Ion Iliescu, a venit aproape firesc rândul lui
Adrian Năstase. Despre aceste trei personalități ale politicii românești am
scris mai mult decât despre altele, lor fiindu-le dedicat cel mai mare număr de
puncte pe Y, publicate zilnic în ultimii 10 ani, de când am început acest
epuizant exercițiu de disciplină gazetărească. Aș putea spune chiar, împrumutând
un termen din recuzita comentatorilor sportivi, că avem de-a face cu o „tripletă
de aur”. Sunt vedetele cele mai calificate ale unei competiții care se derulează
non stop în fața noastră, și aș spune, pe seama noastră. Continuând paralela
sportivă l-aș vedea pe președintele - jucător Traian Băsescu, ca pe un inter
rătăcitor, bântuind de-a lungul și de-a latul peluzei politice, marcând din
poziții imposibile și ratând ocazii clare de gol, la fel de periculos pentru
poarta adversă, ca și pentru cea proprie.
Ion Iliescu este un apărător de profesie, deținător al artei de a temporiza
atunci când jocul tinde să o ia razna, rămânând fidel echipei și nobilelor sale
idealuri, chiar și când aceasta nu mai reușește să aplice principiile jocului
colectiv.
Ei bine, Adrian Năstase este mijlocașul de deschidere, la fel de atent în
apărare, pe cât de prudent în atac, cel care preia mingea din terenul propriu și
construiește faze de atac, prin scheme îndelung repetate, pasând precis și
așteptând cel mai favorabil moment pentru a trage la poartă și a marca.
Stimați invitați, mai multe lucruri despre carte nu mai am a vă spune. Am să-i
predau ștafeta lui Octavian Știreanu."
Octavian Știreanu
"Pentru mine este o onoare deosebită să vorbesc într-o asemenea ambianță și la
un asemenea moment cu multiple semnificații și emoționale, și nu numai. Cred că
ar fi vorba de trei subiecte în acest eveniment, enumerându-le într-o ordine
alfabetică. E vorba despre autorul cărții, apoi despre cartea însăși, și nu în
ultimul rând despre personajul acestei cărți. Din rațiuni de politețe și de
colegialitate am să fac câteva referiri la fiecare dintre aceste trei subiecte
posibile. Și aș începe dând autorului ce este al său, sau invers, pentru că dacă
n-ar fi fost această carte probabil că nici această întâlnire n-ar fi avut
această aureolă de nobleță livrescă, să zic așa. Octavian Andronic are 40 de ani
de gazetărie, distribuiți uniform în jurul anului 1989 – 20 de ani înainte, 20
de ani după. Îl invidiez întotdeauna cu pozitiv și cu deschisă admirație pentru
mobilitatea lui formidabilă. Este un om multimedia complet: desenează, grafica
lui o cunoașteți, valorează adesea cât un eseu, scrie cu o ritmicitate
molipsitoare editoriale în fiecare zi, Punctul pe Y se cheamă această rubrică,
și are o cretivitate și o imaginație absolut debordante. În contextul ăsta,
faptul că i-a venit ideea acestui Dicționar Politic este cât se poate de
naturală. Au apărut până acum 3 cărți, de asemenea în ordinea apariției: „B de
la Băsescu”, „I de la Iliescu” și acum „N de la Năstase”. Fiind un spirit ludic
prin excelență, el a încurcat cumva borcanele distribuțiilor acestor cărți, în
sensul că la cartea despre Băsescu m-a pus pe mine să scriu prefața și la cartea
despre dl Iliescu l-a pus pe dl profesor Boda să scrie prefața. Iar acum, la
cartea despre dl Năstase, n-a pus-o pe Dorina Mihăilescu să zicem, ci pe Corina
Crețu. În sfârșit, din acest melanj de spirite înalte, rezultă o imagine
publicistică destul de interesantă, cartea ca atare. Cartea e o mărturie a unui
deceniu, o mărturie desprinsă din situația României în ultimul deceniu, din 2000
până la zi. Aș spune că nu este deloc un omagiu adus lui Adrian Năstase. Numele
lui Adrian Năstase apare în carte, în episoadele acestei cărți, pentru că
personalitatea și omul politic Adrian Năstase a fost implicat, au fost implicate
în tot ceea ce a fost major în viața societății românești din acest deceniu și
nu numai. Mă refer doar la intervalul de timp de când Ando a început acest
editorial. Numele Adrian Năstase deci este ca o particulă radioactivă care
traversează această carte și de care te lovești vrând-nevrând, pentru că unde
erau evenimentele majore legate de guvernarea din 2000-2004, sau ulterior din
viața de partid, ș.a.m.d., numele lui Adrian Năstase era inevitabil prezent și
inevitabil recognoscibil în această carte. Cum ar fi spus Bălcescu, prin urmare,
aniversarea dlui Năstase nu fu doar cauza pentru scrierea acestei cărți, ci doar
ocazia apariției. În sfârșit, despre personajul principal al cărții,
îngăduiți-mi să mă alătur tuturor celor care deja au adresat felicitări,
felicitările cuvenite. Aș vrea doar să subliniez un lucru care mi se pare extrem
de semnificativ, și anume că dl Adrian Năstase a ales să serbeze chiar ziua
calendaristică de naștere, aici, la Fundația Titulescu, și nu la
Intercontinental. Că putea să facă invers: la Intercontinental să lanseze
cartea, sau astăzi să fie la Intercontinental și duminică să lanseze cartea.
Faptul că a ales această incintă atât de dragă, știu bine că atât de dragă, am
recitit cumva poveste înființării Fundației, al readucerii osemitelor lui
Titulescu în țară, ș.a.m.d., într-o asemenea aniversare, poate că spune tot
despre personalitatea și despre omul luminat care este Adrian Năstase, înainte
de a fi poiticianul redutabil pe care-l cunoaștem cu toții.
Vă mulțumesc mult pentru atenție!"
Ion Iliescu
"În primul rând, la adresa celui care formează și obiectul cărții, pe lângă
felicitările pe care le-am adresat deja, aș vrea să-l felicit și cu acest prilej
și în acest cadru, că a ajuns la o vârstă care e considerată vârsta maturității
depline. Când spiritul și înțelepciunea umană încearcă să domine forța fizică și
impulsivitatea specifică tinereții. Dar pentru un om care a trecut printr-o
viață atât de tumultoasă, este și o vârstă a tinereții. Eu pot sa spun, am
această posibilitate, să privesc puțin retrospectiv că la 60 de ani am
reîntinerit. Și am trecut prin, toată lumea știe, momente foarte tensionate cu o
forță pe care nu o bănuiam, până să ajung la 60 de ani. Așa încât îi doresc lui
Năstase să nu se considere bătrân la 60 de ani, ci poate încă la pragul unui nou
început, care să pună în valoare tot ce a acumulat într-o viață atât de bogată.
În al doilea rând, din cei 60 de ani, ultimii 20 de ani i-am petrecut împreună,
într-o perioadă atât de agitată. Eu cred că Adrian Năstase a avut șansa vieții
ca la vârsta de 40 de ani să treacă, iată, pe parcursul a 20 de ani printr-o
experiență extraordinară și văd este politicianul român care a acumulat cea mai
bogată experiență. Atunci imediat, din ianuarie, lucrând pe lângă CFSN, CPUN, a
devenit secretarul cu probleme internaționale al FSN - ului. De pe această
poziție, după alegerile din mai, a devenit Ministru de Externe. Iarăși după o
perioadă importantă, dificilă, grea, și și-a valorificat niște calități proprii:
și inteligență, și cultură, și aplecare spre deschidere, spre dialog, dialog
politic, a dovedit veritabile calități de diplomat și și-a pus amprenta asupra
revigorării și dinamizării activității, prea dificilă în problemele dialogului
cu lumea, era la ordinea zilei. În aceeași perioadă a fost pus în fața unei
alegeri, spargerea FSN-ului prin acțiunea lui Petre Roman și a oamenilor săi. A
optat pentru direcția, cred eu, corectă, a devenit membru și fondator al
FDSN-ului și a fost primul dintre președinți alături de dl Gherman și toată
echipa de atunci. După alegerile din 92 a devenit președinte al Camerei
Deputaților. O experiență nouă în viața parlamentară, calitățile de jurist l-au
ajutat și i-au deschis alte posibilități, alte orizonturi, și i-au pus în
valoare calitățile și din acest punct de vedere, în forumul acesta care aduna
toate forțele politice, și atunci în Parlament erau vreo 14 partide politice, și
dialogul politic era o chestiune esențială, dar și diplomația parlamentară care
a căpătat virtuți noi. În fine, după 96 am intrat în opoziție. Eu cred că pentru
viața politică de partid și pentru partidul nostru, partid de stânga, perioada
de opoziție în 1996-2000 a fost deosebit de importantă pentru formarea noastră
și pentru formarea unui spirit în viața noastră politică. A fost prim
vicepreședinte, eu m-am reîntors în viața politică de partid, dar au fost 4 ani
în care am acumulat și am pregătit apoi o victorie incontestabilă. Fiindcă am
pornit greu, cu probleme, cu dificultăți, cu încercarea de spargere, cu
previziunile celui care se ocupa cu asemenea chestiuni, că PDSR va dispare,
APR-ul era forța care se anunța.
A demonstrat PDSR-ul capacitatea de a răspunde unor nevoi ale vremii. A fost
perioada de vârf pentru Adrian Năstase. A devenit prim ministru și președinte al
partidului. Cred că a fost una dintre perioadele cele mai reușite din punctul de
vedere al guvernării țării. Și rămâne această guvernare ca un punct de reper, și
un moment de reper pentru regenerarea vieții economice, pentru deschideri în
plan internațional, intrarea în NATO, cele două obiective strategice majore
pentru noi, negocierile cu UE, eram în pericol să pierdem acest contact. În 2002
se punea problema dacă România și Bulgaria rămân în pluton. Sau vor fi 10 iar
noi să rămânem pentru un alt val, al doilea. A fost o bătălie extraordinară în
care Guvernul și Năstase au demonstrat o mare capacitate organizatorică și o
ordonare a activității guvernului, subordonată unor obiective precise. Și am
reușit în 92, la Summit-ul de la Copenhaga să obținem formula 10+2, în 2002.
Zece își încheiau negocierile, și apoi la Salonic a fost festivitatea de primire
a lor. Cei doi – România și Bulgaria - primeau acest răgaz, până în 2004, să
încheie toate negocierile, ș.a.m.d. Deci a fost o perioadă deosebit de
importantă, sigur cu momentele ei slabe și cartea lui Andronic surprinde bine
aceste convulsii interne, care țin și de raporturi umane, care țin de
înțelegeri, de viziuni ale oamenilor și de foarte mulți factori, și cu unele
slăbiciuni ale lui Năstase, care au apărut în evidență și care au însemnat
irosirea unei șanse reale. Pentru că, închipuiți -vă România, după 2004,
continuând o politică care a așezat țara pe o temelie nouă, solidă și de
perspectivă. Dacă nu aveam acest accident din 2004, altfel arăta țara astăzi,
dar ne revine aceasta tuturor, și partidului, și lui personal. Și Andronic
surprinde aici câteva elemente esențiale. În fine, 2004, eșecul, pierderea
alegerilor, Congresul din Aprilie 2005, iarăși o mare prostie a unor oameni
lipsiți de gândire politică și de inteligență, și de responsabilitate politică,
care vroiau să înnoiască partidul alungându-l pe președintele fondator. La ce
slujea așa ceva? Și, iată, plătim acest lucru și astăzi. Pentru că nu numai ne-a
costat perioada aceea de început de Opoziție, dar am pierdut și scrutinul
următor. Și se prelungește o agonie nu numai a partidului și a spiritului
românesc, dar a țării în general. Deci din acest punct de vedere, fără îndoială
că Năstase este expresia sintetică a acestei experiențe comune și el personal a
acumulat atâtea lucruri importante pentru el și pentru țară.
În fine, meritul cărții lui Octavian Andronic este de a putea surprinde aceste
momente în formule sintetice. Este o microcronică a vieții politice din această
perioadă la care se referă textele respective. Și selectând din toate cronicile
lui, cele care aveau ca obiect personajul Năstase, reflectă în fond viața
politică și convulsiile politice specifice ale acestei perioade. Eu m-aș referi
și la relațiile noastre din acele vremuri. Noi ne-am cunoscut exact acum 20 de
ani, deci imediat după Revoluție. Și în acești 20 de ani am parcurs împreună
toate aceste momente. Suntem personalități diferite, caractere diferite cu
trăsături diferite, din multe puncte de vedere. Dar ce ne-a unit, și ca
generație, vreme de 20 de ani, dar și ca mod de comportare în general și ca
personalități diferite, cred că ne-a unit în primul rând viziunea noastră comună
asupra proceselor prin care trece lumea, prin care a trecut și trece societatea
românească. Și, pe de altă parte, o calitate comună de ordin moral, dincolo de
diferențe. Asta e viața, asta e societatea, asta înseamnă comunitate umană.
Suntem comunitate, diferite entități. Ar fi plictisitoare lumea dacă am fi
aceiași. Nu numai ca mentalitate, dar și ca fizionomie. Ce plictiseală a
dracului ar fi să nu poți să discerni fizionomiile. Dar și ca gândire, să știi
înainte și să spui ce gândește interlocutorul, nu? În asta constă frumusețea
vieții, dar această frumusețe, această diversitate creează probleme, creează
dificultăți, creează stări conflictuale. N-ai ce-i face. Și este forța morală a
oamenilor să treacă peste aceste piedici, să găsească acel punct comun care să-i
unească într-o acțiune comună, în interesul tuturor. Eu cred că noi am găsit
acest limbaj comun, dincolo de ceea ce ne deosebește. Și ceea ce ne-a întărit
relația – solidaritatea, și de unire spirituală în jurul unui crez politic și a
unei viziuni despre viață. În asta constă în fond și forța partidelor politice,
care dau esența vieții democratice și a confruntărilor politice dintr-o
societate. Și cred că din acest punct de vedere am exersat, am experimentat
această relație personală, pentru că viața ne-a oferit atâtea surprize. Au fost
oameni pe care i-am ținut în brațe și care, vorba aia, ne-au oferit atâtea
surprize. Deci în asta a constat forța acestei prietenii care s-a clădit în
această peroadă. Aș surprinde două momente interesante din acest punct de
vedere: în perioada cea mai bună a guvernării, elementele de tensiune care au
apărut, alimentate de unii cu voință, cu interes, pentru a stimula, a alimenta
stările tensionate între palatele de la guvernare – cei de la Victoria, cu cei
din Cotroceni. Și încercarea de a întreține o rețea întreagă de asemenea
elemente care să aducă elemente de adversitate și fricțiune, care ne-a costat
foarte mult. Au fost momente care nu puteau fi evitate, și Andronic le surprinde
bine. A fost momentul de slăbiciune când n-am știut să trecem peste aceste
chestiuni, și asemenea binevoitori care întotdeauna roiesc în jurul oamenilor
aflați la putere s-au găsit și atunci.
Și în fine, al doilea moment, Congresul din 2005, care a generat în tot partidul
nostru o bulversare generală, care, iată, se menține și astăzi și nu-și mai
revine partidul, a pierdut și ultimele alegeri. A fost o acțiune care ne-a
costat pe noi, nu numai partidul nostru, nu numai stânga românească, dar care a
adus daune societății românești.
În fine, ca să închei tot cu personajul în cauză, cu Adrian Năstase, mă bucur că
la împlinirea vârstei de 60 de ani îl pot felicita și pentru faptul că a avut
tăria morală, că după Aprilie 2005, a început o campanie întreagă, care s-a
soldat și cu înlăturarea sa din conducerea Camerei Deputaților. Am trecut
amândoi prin momente dificile din acest punct de vedere, când stăteam și ne
gândeam dacă nu e cazul să părăsim partidul, eu la un moment dat, dacă n-aveam
accidental de sănătate, care s-a soldat cu 6 stenturi, pe care le am acuma,
poate că am și eu, deși la vârsta pe care o aveam, am și eu momente de
impulsivitate. Și în momentul acela, dacă aveam tot echilibrul necesar poate că
săvârșeam, provocam o ruptură, ca să deschid o nouă cale societății românești.
Dar am fost obligat să mă opresc și să-mi văd de sănătate. Pe urmă am căutat o
altă cale ca să redresăm situația de partid, s-a văzut că a fost o oblojeală
care merge greu și astăzi. El a trecut prin această experiență, de altă natură,
dar cu consecințe asemănătoare. Și el a stat la fel în fața unei asemenea
cumpene. Aș vrea să-l felicit că după acest an de încercare a avut tăria morală
să reziste, să-și păstreze echilibrul, să-și păstreze sănătatea mentală și să se
prezinte cu un tonus necesar oricărui om politic, pentru că viața îți dă
totdeauna multe necunoscute, important este să știi cum treci prin ele.
Profesorul Ilie Gilbert, un român din Brazilia, pe care foarte multă lume îl
cunoaște, făcea o distincție între politicieni și omul politic. Nu orice
politician ajunge să fie om politic. Și mai mult, nu orice om politic ajunge la
calitatea omului de stat. Și nu avem prea mulți oameni în politica românească
care să fi afirmat asemenea calități. Eu cred că Adrian Năstase este unul dintre
politicienii români care este un veritabil om politic și a dovedit certe
calități de om de stat.
Felicitări!"
Adrian Năstase
"Știu că așteptați să am un discurs foarte scurt. Eram tentat, în timp ce
ascultam aceste interesante comentarii despre ultimii 20 de ani să frunzăresc
cartea asta, să văd dacă nu cumva printre secretele C.I.A., se regăsesc și unele
dintre răspunsuri. Dar, probabil că istoricii vor frunzări și cărțile acestea de
istorie, de cronică până la urmă, cum este cartea lui Octavian Andronic, căruia
vreau să-i mulțumesc foarte mult că m-a prins în insectarul lui: timp de 20 de
ani, timp de 10 ani, mai ales, în ultima perioadă, o să vedeți. Am reacționat
când dl professor Potra a spus că este o carte-omagiu. Din contră. Este o carte
care n-a fost scrisă acum, este o carte adunată acum. Este o carte în care veți
găsi și perioadele lui de simpatie pentru un palat, și perioadele lui de
simpatie pentru alt palat. Și veți găsi o abordare extrem de echilibrată, într-o
carte care vă prezintă până la urmă, viața politică românească, așa cum a fost,
și într-un fel, ceea ce căutăm cu toții acum – nevoia unui echilibru și nevoia
de a învăța din unele lucruri pe care în sfârșit, la o anumită vârstă sau în
orice caz cu o anumită experiență putem să le privim altfel. Eu vreau să-I
mulțumesc în mod deosebit că s-a aplecat acestui subiect, punând împreună niște
fragmente dintr-un puzzle care altfel, ca o piesă luată la întâmplare, nu ar fi
adus foarte multă bucurie privirii politice.
Vreau să-i mulțumesc de asemenea lui Tavi Știreanu și pentru că în ultima vreme
l-am regăsit într-un fel într-o formulă care ne ajută acum să descoperim din
trecut, și farmec intelectual, și vână politică. Eu cred că lucrul acesta
contează și vreau să-I mulțumesc și pentru cuvintele pe care mi le-a dăruit
astăzi, dar și pentru ceea ce înseamnă de fapt un mod de a privi după suferință
și după durere, după experiență și după împliniri, cu mai multă înțelepciune
viitorul.
Vreau să-i mulțumesc dlui președinte Iliescu, nu pentru cuvintele spuse astăzi,
ci pentru că, dar sigur și pentru ele, dar în primul rând pentru ceea ce a
însemnat o școală politică în care am avut prilejul să fiu într-o clasă
specială, în care am putut să învăț extraordinar de mult. Probabil că neexistând
încă o facultate pentru prim miniștri, neexistând încă școli speciale pentru
șefi de partid, asta este o meserie care se fură. O meserie pe care într-un fel
o dezvolți sau poți s-o capeți, sau poți să ajungi la un anumit nivel, învățând
de la ceilalți. Iar eu am avut privilegiul într-adevăr, în acești 20 de ani,
intrând în politică, să lucrez practic cu cel mai bun profesor de politică. Și
cred și acum că România ar fi avut o șansă, poate mult mai bună, sigur mai bună,
dacă am fi continuat pe un anumit drum de înțelepciune și de gradualitate, de
normalitate. Chiar dacă, trebuie să recunoaștem unele dintre greșelile pe care
le-am făcut, sau unele dintre neîmplinirile care ni s-au datorat. Sunt foarte
bucuros că aici se găsesc diferite agenții, se găsesc oameni pe care i-am
cunoscut înainte de 89 la Institutul de Cercetări Juridice, în diferite locuri,
prieteni, sunt colegi de partid, sunt colegii mei din Prahova pe care îi salut
și pe care mă bucur să-i văd aici în sediul acestei fundații extraordinare, care
înseamnă până la urmă și România, înseamnă și Europa, înseamnă și fiecare
provincie românească, înseamnă în același timp dorința de a ne lega de ceea ce
este mai bun în jurul nostru.
Vreau de asemenea să le mulțumesc foștilor colegi de școală, colegilor de
facultate, prietenilor de tot felul care m-au cunoscut cu bune și cu rele.
Cartea este într-adevăr o carte care coincide cumva și cu o anumită vârstă pe
care n-o așteptam atât de repede, dar care iată a venit, și care îmi permite,
îmi dă și posibilitatea unei priviri oarecum serene, o privire ceva mai
relaxantă asupra ceea ce înseamnă mediul politic și în general ceea ce se
întâmplă. Dar, spunea dl profesor, Potra, căruia îi mulțumesc pentru prietenie
și pentru tot ceea ce a însemnat efortul de a ține în viață această fundație.
Cineva, de curând, spunea că va tăia conturile pentru fundațiile, asociațiile de
interes public. Fără să știe că această fundație trăiește fără nici un fel de
sprijin de la Guvern, prin ajutorul și sprijinul unor colegi, și a unor
prieteni, și prin eforturile unor oameni cum este și profesorul Potra. Vreau
să-i mulțumesc și pentru faptul că am avut aici un loc în care să adunăm efortul
de a privi în urmă, folosind ca pretext pe unul dintre cei mai mari diplomați
români, pentru a învăța de la el, și pentru a transmite mai departe învățătura.
Prima dată m-am gândit că este vorba de cineva care a scris o carte, un articol,
a citat ceva dintr-un articol de-al meu. Pe urmă am realizat că era vorba de o
citație, nu de un citat.
Farmecul vieții politice la noi este acela că, iată, după 20 de ani de muncă în
slujba statului, instituțiile importante de stat te invită să-ți petreci
aniversarea respectivă împreună într-un loc atât de select cum este Înalta Curte
de Casație și Justiție. Dar aceste lucruri fără îndoială intră la capitolul
training, efortul de a învăța și probabil antrenamentul zilnic pe care trebuie
să-l faci pentru a rezista în această cursă cu obstacole.
Eu vă promit să continui să scriu, să continui să gândesc, să continui să
acționez și să ajung ca dl președinte Iliescu – la vârsta de 60 de ani se
pregătesc cel mai bine revoluțiile, și faptul că în felul acesta, împreună,
putem până la urmă să ne gândim la schimbările necesare. Probabil că ne dorim cu
toții o revoluție a normalității, o revoluție a revenirii la normalitate. Este
ceea ce am sugerat, ca să nu se înțeleagă greșit, cei care poate ar putea să
asculte cu mai mult interes, decât unii dintre colegii care erau pe hol
adineauri, discuțiile noastre, s-ar putea să înțeleagă și îi rog să înțeleagă în
mod corect ceea ce am spus adineauri. Spuneam că voi vorbi scurt, nu știu să
vorbesc de fapt foarte scurt pentru că fiind profesor de atâta vreme sunt
programat pentru 50 de minute, uneori, cu eforturi mari reușesc să vorbesc doar
o jumătate de oră. Dar vreau să vă mulțumesc încă o dată, vreau să vă precizez
că autorul, nu sunt eu, ci este Octavian Andronic. Așa că, dacă veți dori
autografe, vă rog să mergeți la el să vă dea autografele, poate scoatem o masă
afară în curte, să fie mai răcoare. Să le semneze adevărat, așa cum trebuie, nu
vă lăsați intimidați.
Vreau să vă spun că relația noastră de prietenie a pornit undeva în perioada în
care efectuam stagiul militar împreună, și în București, dar și la Cincu. Cei
care au făcut armata la Cincu iarna știu ce înseamnă de fapt o experiență de
genul acesta și vreau să-i mulțumesc, cred că suntem cumva și noi între
personajele cărții lui Petru Popescu “Dulce ca mierea e glonțul patriei”, între
cei care reprezentau din când în când adversarul care trebuie să intre în
război, sau cei care, din contră, reușesc să apere interesele patriei. Ceea ce
este important este că noi suntem cu toții aici, parte a unui efort de bună
credință, cred. Și chiar dacă trebuie să ne asumăm erori, greșeli pe parcurs,
sunt absolut convins că suntem aici pentru că simțim la fel, pentru că dorim ca
lucrurile să meargă mai bine în țara noastră, pentru că vrem ca lucrurile să se
desfășoare la fel ca în alte țări, unde normalitatea înseamnă dialog, înseamnă
prietenie, dincolo de dispute politice.
Eu vă mulțumesc foarte mult pentru dovada de prietenie de astăzi, vă promit să
vă invit și la aniversările viitoare, până când vom reuși să trecem împreună
secolul de singurătate, astfel încât să asigurăm pentru fiecare dintre noi în
primul rând normalitatea în relațiile cu ceilalți.
Vă mulțumesc tuturor!"
Galerie foto:
|
![]() Adrian Năstase și Ion Iliescu |
|
![]() George Potra |
![]() Adrian Năstase și George Potra |
![]() Ion Iliescu |
![]() Ion Iliescu vorbește invitaților |
![]() Octavian Andronic |
![]() Octavian Andronic |
![]() Octavian Andronic |
![]() Octavian Andronic și Octavian Știreanu |
![]() Octavian Știreanu |
![]() Adrian Năstase, sărbătoritul zilei |
![]() Octavian Andronic |
![]() Octavian Andronic |
![]() Octavian Știreanu |