Vineri, 19 Iunie 2015 - 05:05 AM Aleg.RO: Acum un veac ? oameni si probleme (XIV)/ de Ion Bulei

Publicat de: ---

Ziarul Financiar 18 .06.2015

C. Stere: Romania si razboiul european

Chestiunea romanilor, chestiunea viitorului lor ca stat si natiune le reia C. Stere (foto) in toamna anului 1914. In revista lui, ?Viata Romaneasca?, el publica un studiu remarcabil ?Romania si razboiul european?. Va veni razboiul si peste Romania, scrie Constantin Stere. In ce parte se va duce tara? ?In fata curentului cvasiunanim al opiniei publice s-ar parea ca orice discutie e astazi inutila?. Pentru ca cei mai multi romani alesesera calea: alesesera sa mearga cu Antanta. Dar, pentru ca raspunderea era prea mare, observa Stere, niciun argument nu trebuia scapat din vedere. Toti trebuiau sa-si spuna cuvantul. ?Fiecare om poate gresi in judecata lui asupra unor probleme atat de grele in consecinte si atat de complicate. Dar tara nu va putea decat sa castige in coeziune morala, in disciplina si, prin urmare, in puterea ei de actiune, daca va sti ca s-a trecut usor peste toate indoielile si obiectiunile ca ar putea cadea in cumpana?.

Asadar, Stere pleca de la obligatia pe care toti trebuiau s-o respecte, aceea a constiintei datoriei implinite. Si el aduce, contrar unanimitatii oamenilor politici, care, in acel moment, se pronuntau pentru intrarea in razboi alaturi de Antanta, o alta unanimitate, aceea ?a marilor barbati de stat ai acestei tari, a tuturor celor carora le datorim Romania de astazi?. Pleca deci de la realitati si unanimitati istorice. Intr-adevar, dupa tratatul de la Berlin din 1878, Turcia (de fapt Imperiul Otoman, cum se chema atunci oficial) e indepartata de la Gurile Dunarii. Locul ei il iau statele mici din regiune, dintre care niciunul nu era multumit de pozitia sa, niciunul neputand sa-si asigure o preponderenta in Peninsula Balcanica.

Intre aceste state mici era si Romania, asezata intre cele doua puteri rivale in Balcani, Rusia si Austro-Ungaria, puteri diametral opuse, ceea ce le condamna la o rivalitate continua si ireductibila. Intre cele doua puteri, Romania trebuia sa aleaga pe aceea cu care se alia impotriva celeilalte. Dificila alegere. Cu atat mai mult cu cat Romania nu se putea preocupa doar de asigurarea independentei sale. Pentru ca era inconjurata din toate partile de romani. Si atunci Mica Romanie nu se putea opri doar la intinderea ei de atunci. ?Ea a trebuit sa cumpaneasca nu numai primejdiile care ar ameninta-o imediat, ci si pe acelea care ar sta in calea realizarii aspiratiunilor intregului neam romanesc. Caci in situatiunea noastra nicio natiune nu poate renunta la integritatea acestor aspiratiuni, fara sa se condamne la neputinta si chiar la moarte?.

Dar integritatea acestor aspiratii punea regatul roman in conflict cu ambele imparatii vecine. El nu putea sa-si indrepte sfortarile sale in doua directii opuse, nu putea duce lupta sa pe doua fronturi. Inevitabil regatul roman trebuia sa desfaca problema totala intr-o serie de probleme partiale. Si sa opteze. Mai intai, raspunzand la intrebarile: din care parte era amenintat de primejdia mai mare si ?in ce directie putem mai bine, fara a primejdui prezentul, sa ne asiguram viitorul nostru in ce priveste totalitatea aspiratiunilor noastre??. De la 1878, adica de la obtinerea independentei, oamenii politici romani, ?toti, fara exceptie?, au crezut ca in constiinta nu pot raspunde la intrebarile de mai sus decat in acelasi fel. Asa ca toti au dus aceeasi politica: alaturi de Puterile Centrale. Aceeasi politica au dus-o si M. Kogalniceanu, si I.C. Bratianu, si D. A. Sturdza, G. Gr. Cantacuzino, P.P. Carp, T. Maiorescu (?ce nume mai lipseste din panteonul marii noastre politici??). Cand deputatul Grig. Sturdza, intr-o discutie de raspuns la mesajul tronului, a atacat aceasta directie a politicii externe romanesti, sustinand politica contrarie, el a fost intampinat de dezaprobarea unanima a Camerei (cel mai vehement a fost Emil Costinescu).

Unanimitatea politica in sustinerea aceleiasi atitudini externe, din partea tuturor oamenilor politici (dii minores, precum G. Sturdza, au putut crea unele disonante, dar nesemnificative), este primul argument si cel mai puternic al lui C. Stere in sustinerea opiniilor sale, opuse antantofililor. Romania pusese in practica vreme de 35 de ani ceea ce Ion Bratianu numea ?planul lui Bismarck?.  In realizarea acestui plan ?am incheiat aliante, conventii militare si legaturi diplomatice; in vederea lui am ridicat fortificatiile si am facut inarmarile; in vederea lui ne-am asezat relatiile economice si financiare?. Si cand soseste momentul ca planul lui Bismarck sa prinda viata, Romania iese din plan.

 ?Ce s-a intamplat dar in cele douazeci si patru de ceasuri dupa izbucnirea marelui razboi, ca sa putem asista la o schimbare brusca si violenta a directivei noastre politice... Ce ne-a silit oare sa trecem peste indrumarea data de un Kogalniceanu, un Ioan Bratianu, un Lascar Catargiu, un Dimitrie Sturdza, sa trecem peste situatia de fapt creata de ei prin inarmarile, fortificatiile, relatiile noastre economice si financiare??

(409 )