Vineri, 27 Mai 2005 - 11:41 AM Aleg.RO: "Pozitiile de putere ma uzeaza extraordinar"

Publicat de: Cristian Teodorescu

Cotidianul Dupa demisia sa din functia de consilier al presedintelui Romaniei, Andrei Plesu declara ca personalitatea lui Traian Basescu i se pare mai puternica decit la fisa postului de la Cotroceni. Plesu a decis sa nu revina in politica, indiferent ce propuneri i s-ar face de acum inainte. Domnule Andrei Plesu, care a fost ultimul sfat pe care i l-ati dat presedintelui Basescu inainte de a pleca de la Cotroceni?
Ar trebui mai intii sa dam un contur mai exact termenului de consilier, adica de sfatuitor. Activitatea mea la Cotroceni nu consta in aceea ca intram din cind in cind in biroul presedintelui si ii dadeam sfaturi. Din cauza asta mi-e greu sa va spun care e ultimul sfat pe care i l-am dat. Ultima data cind am intrat la el in cabinet i-am cerut pur si simplu sa aprobe lista delegatiei care a fost la Moscova pe 9 mai. Adica era o treaba de administratie. As spune ca, preponderent, ceea ce am facut la Cotroceni a avut o dimensiune administrativa. Daca ma-ntrebati care a fost tema esentiala a consilieratului meu in aceste patru luni, va pot spune ca ea a fost legata de raporturile cu Uniunea Europeana. Si anume mi s-a parut ca accentele politicii noastre externe trebuie distribuite in asa fel incit sa fim, in raport cu Uniunea Europeana, un partener loial si credibil.
Basescu si-a nuantat declaratiile despre Axa

I-ati sugerat presedintelui Basescu sa-si nuanteze declaratiile apropo de tema sa obsesiva a Axei ?
Da. Am discutat in repetate rinduri aceasta tema, si convingerea mea este ca, de-a lungul celor patru luni, presedintele a dovedit in mai multe rinduri ca intelege sa nuanteze acea declaratie. Sa nu uitam ca el este un om de formatie militara si ca, din cauza asta, o anumita sensibilitate la problemele de securitate, de planificare strategica ii e, ca sa zic asa, cosubstantiala. Asta l-a facut sa fie foarte receptiv la problematica Marii Negre si a aliantelor posibile pentru consolidarea sigurantei nationale, de unde si ochiul lui foarte atent pe parteneriatul transatlantic. Statele Unite i s-au parut, pur si simplu, mai interesate de reteaua geopolitica a zonei.
„Niciodata n-am stat intr-un post pina la capat“

Acum, de la distanta, aveti vreun sfat pentru Traian Basescu?
Da. Cred ca problema pe care trebuie sa si-o puna este sa-si intre in rol. Fiecare pozitie pe care o ocupi are o „fisa“ a ei. Uneori am sentimentul ca presedintele nu s-a acomodat inca la fisa postului de presedinte. Ea implica un anumit protocol, o anumita preocupare pentru reprezentare, o anumita stilistica. Deocamdata, personalitatea presedintelui e mai tare decit fisa postului.
Ati fost ministru al Culturii in primul guvern de dupa Revolutie, in cabinetul Roman. Ati fost ministru de Externe in timpul guvernarii CDR, iar acum, pina de curind, consilier prezidential. Va place sa aveti putere ?
Nu-mi place sa am putere si cred ca faptul insusi ca niciodata n-am stat pina la capat intr-un post e o dovada. De la Cultura am plecat din dorinta proprie dupa doi ani, de la Externe am plecat din dorinta proprie dupa doi ani si de-aici am plecat din dorinta proprie dupa patru luni. Doar la CNSAS am intirziat mai mult, in speranta ca, incet-incet, se va putea produce, totusi, ceva esential.
Se va putea produce ceva esential la CNSAS?!
In formula de acuma, nu. Si nici in ipoteza, in aparenta incurajatoare, ca arhiva va trece in posesia CNSAS-ului. Felul in care ea trece la CNSAS, fara instrumentele de acces necesare si sub administratia unui Colegiu in care, cu exceptia lui Dinescu, singurul om intreg e Claudiu Secasiu, nu-mi lasa nici o iluzie.
„Sa nu-mi spui ca nu accepti!“

Domnule Plesu, cum ati ajuns consilierul lui Basescu ?
Mi-a dat un telefon. Eram la Viena, pentru o conferinta, si a sunat telefonul in camera de hotel, cu doua ore inainte sa incep conferinta.
Cind s-a intimplat asta?
Pe 14 decembrie sau parca pe 15. Am auzit vocea lui Basescu, care-mi spunea: „Domnule, vreau sa te invit sa fii consilier pe politica externa“. I-am spus ca nu pot sa raspund pe loc, ca-mi trebuie un minim timp de gindire. El a precizat ca spera sa nu fac parte din categoria de intelectuali care nu isi asuma raspunderi niciodata. I-am amintit ca am facut constant parte din cealalta categorie, dupa care a ramas sa mai vorbim. A doua zi l-am sunat si i-am spus: „Domnule presedinte, as vrea totusi sa stam de vorba, as avea citeva conditii de negociat.“ Mi-a spus prompt: „Considera-le rezolvate. Si sa nu-mi spui ca nu accepti, ca pe urma-mi pare rau ca te-am invitat.“
Regretati ca nu ati negociat totusi?
Nu, nu regret, pentru ca stilul de lucru si viata mea acolo nu s-ar fi schimbat daca faceam ample negocieri. M-am sfatuit cu citiva prieteni, care m-au incurajat prompt sa accept; era, daca v-aduceti aminte, o atmosfera euforica, in care lucrurile pareau sa promita un inceput nou, o perspectiva noua. Iti venea greu, daca erai solicitat, sa stai deoparte. Vreau sa fac si precizarea asta: nici unul dintre posturile pe care le-am avut n-au fost obtinute printr-o solicitare personala. N-am cerut niciodata sa ocup un post Au existat mereu oferte, incit, daca am vreo vina, este ca, in patru rinduri, n-am spus nu. Dar nu cred ca pot fi suspectat, revenind la intrebarea dvs., ca am alergat dupa pozitii de putere. In general, pozitiile de putere ma uzeaza extraordinar, nu-mi convin, intim vorbind nu-mi convin, dupa fiecare episod de putere am fost masiv afectat si fizic, si sufleteste, asa incit bucuria pe care o am in momentul cind plec este mai mare decit toate satisfactiile pe care pozitia de putere mi le-a oferit vreodata.
Spuneati odata ca lumea este condusa de mediocritati. Va mentineti afirmatia?
Am intr-adevar senzatia ca tipul de lider care s-a impus, global vorbind, pina la al II-lea razboi mondial si imediat dupa, a disparut. Adica varianta De Gaulle, varianta Churchill, varianta Adenauer, oameni care nu aveau doar dexteritati conjuncturale, ci aveau o viziune despre lume, despre rolul pe care il au ei de jucat, oameni care aveau in minte o constructie politica de anvergura. N-am mai identificat genul asta de oameni in experienta mea diplomatica. Am intilnit oameni inteligenti, oameni cu simt practic, tehnicieni foarte bine antrenati, dar n-as putea spune ca am intilnit interlocutori care sa imi dea mari trairi de alt tip. Prin urmare, la capitolul intilniri interesante, cariera mea politica e o suma de frustrari. Sint, totusi, citiva oameni...
Care ar fi acestia ?
Oameni cu care am simtit ca dialogul e mai mult decit o coreografie diplomatica. Au fost, intre altii, Geremek, pe atunci ministru de Externe al Poloniei, Boutros-Boutros Ghali, un om foarte subtire, sau fostul presedinte al Italiei, Scalfaro, care dupa vreo patruzeci de ani de politica, inca era normal...
Cum era o zi de munca a consilierului prezidential Andrei Plesu ?
Lunga. Si imprevizibila, pina la un punct. Trebuie sa va spun ca intregul aparat cu care am lucrat in aceasta perioada era alcatuit din cinci oameni, in care am inclus pe dna Ilinoiu, consilier de Stat, pe sefa de Cabinet, dna Grecu, si trei membre ale departamentului. Asta este, dupa orice criterii din lume, o echipa minimala. Ginditi-va ca, in principiu, aceasta echipa trebuie sa rezolve capitolul politica externa, adica unul dintre prerogativele esentiale ale presedintelui. As spune ca la Presedintie sint doua departamente decisive: departamentul de presa, pentru ca presedintele e cea mai importanta voce a natiunii si trebuie administrata zilnic cu foarte multa atentie, si departamentul de relatii internationale. In rest, prerogativele prezidentiale sint mai putin pregnante, ele revenind mai curind Executivului. Cind am ajuns acolo, am constatat ca in cei 15 ani anteriori nu s-a creat o arhiva propriu-zisa de politica externa a Presedintiei. Daca presedintele imi cerea o informatie despre Nigeria, nu puteam sa ma duc la un dosar care sa acumuleze 15 ani de problematica nigeriana. Trebuia sa sun la Externe, la directia de spatiu, si sa cer dosarul de acolo. Prin urmare, departamentul de relatii internationale al Presedintiei n-a fost, in general, decit un releu, un go-between intre MAE si Presedintie. Asta e o problema de structura institutionala care, in perspectiva, trebuie rezolvata. Revenind la intrebarea dvs., trebuie sa spun ca am petrecut foarte mult timp la Presedintie, alergind pe coridoare, si sint coridoare foarte lungi. Am alergat pe aceste coridoare cu cite un dosar in mina, vreme de patru luni.
Domnule Plesu, ati pus pile la Basescu in perioada numirilor in functie?
Nu. Nici nu prea merge, Traian Basescu are in privinta asta un stil foarte transant, nu e impresionabil, nu e manipulabil. Solicitari, evident, au fost. Numeroase. Romanii sint in privinta asta foarte speciali; inclinatia lor de a transforma relatia cu Puterea intr-una privata, dedicata intereselor curente e uluitoare. Romanul vine la Presedintie si spune ca vrea sa se impace cu nevasta, sa cistige procesul cu vecinul, sa capete, pe loc, o slujba etc. Pentru el, Puterea este o nebuloasa in care poti varsa orice tip de dorinte si pe partea ailalta ies solutii.
Care a fost, apropo, cererea cea mai insolita pe care ati auzit-o cit ati fost la Presedintie?
Au fost ciudatenii de tot soiul. Dar in clipa asta imi vine in minte rugamintea cuiva, de pe vremea cind eram la Cultura, sa fac rost de o suta de metri de sirma ghimpata pentru inconjurarea unei proprietati.
„Trebuie sa-mi fac socoteli mai riguroase“

In ce situatie v-ati intoarce in politica, dle Plesu?
In nici una, suna raspunsul meu prompt. Stiu ca in momentul asta unii surid sarcastic si isi spun: „Pai ai mai spus tu asta si totusi te-ai intors“. Nu cred ca, dupa acest ultim episod, mai poate exista vreun tip de solicitare care sa aiba, pentru mine, suficienta putere de convingere. Nu mai am timp de mici aventuri colaterale, am totusi proiecte personale, orizontul de timp, inevitabil, e mai scurt decit era acum citiva ani, trebuie sa-mi fac socoteli mai riguroase.
Ce veti face, precis?
Revin mai intii, cu arme si bagaje, la Colegiul Noua Europa. O sa ma intorc, probabil, la rubrica mea de la „Dilema“, dar nu imediat, mai astept putin. Si o sa vreau sa scriu, fara pedanterie, inca doua-trei lucruri la care m-am gindit mai demult. Nu planuiesc mari tratate, as vrea ca, de aici incolo, sa nu mai fac decit lucrurile care mi se par importante si care imi fac placere.
In privinta cartilor, care ar fi proiectele la care v-ati gindit?
Vreau sa string intr-un volum toate conferintele pe care le-am tinut in ultimii ani in strainatate, pe diverse teme, invitat de diverse institutii. As vrea, de asemenea, sa repun pe santier un proiect mai vechi, un comentariu la primele capitole ale Genezei. Titlul provizoriu este „Scrisori despre facerea lumii.“ S-ar putea sa ma implic, incepind de la toamna, cel mai tirziu in anul viitor, intr-o incercare care se face la Facultatea de Filosofie de constituire a unei catedre de hermeneutica religioasa, fie propunind un curs, fie incurajind oameni mai tineri sa se angajeze.
Dle Plesu, se spune, in ultima vreme si, periodic, de vreo 2-3 ani, ca faceti parte dintr-un grup de presiune care face si desface in cultura romana.
Domnule Teodorescu, va spun drept ca de tema asta mi s-a cam acrit. In fond, e o pura timpenie. Ori e agitatia necoapta a unei categorii care vrea sa se inventeze inscenind mari razboaie de cartier, ori e expresia impudica a unui tip uman pentru care succesul altora e o forma de „presiune“, de oprimare, de depresie, ori e stricta placere de a te da in stamba, de dragul jocului, al unei minime notorietati sau demolari zglobii. Pina in ’89, ceea ce s-a numit Grupul de la Paltinis nu-mi aduc aminte sa fi fost perceput de cineva, in afara de partid si de Securitate, drept ceva suspect. Dimpotriva, Paltinisul era ilustrarea unui episod de evaziune benefica si de emulatie intelectuala. Vreau sa profit de ocazie ca sa spun ca lumea isi inchipuie in mod fals ca Noica intretinea acolo o societate inchisa. Am descoperit noi insine cu uimire, mai ales dupa disparitia lui, ca el avea talentul sau tactica, in orice caz disponibilitatea, de a intretine in jurul lui grupuri distincte, care nu stiau unele de altele. Sint foarte multi oameni care-l frecventau cu regularitate si cu care noi nu ne intersectam. De la profesori si medici din Sibiu sau de la Timisoara pina la admiratori de diverse categorii din restul tarii, asa incit a vorbi despre grupul de la Paltinis ca fiind grupul Plesu-Liiceanu (pentru ca e momentul sa spun ca Patapievici, care e asimilat acestui grup, n-a calcat in viata lui la Paltinis, iar cind l-am intrebat de ce n-a facut-o, mi-a spus ca avea o reactie de antipatie spontana pentru fenomen ), deci ideea ca Plesu si Liiceanu reprezinta grupul de la Paltinis este foarte aproximativa. Va dau un singur exemplu: Vasi Dem. Zamfirescu frecventa asiduu locul si a scris despre asta. Sper sa nu-l compromit pomenindu-l.
La Paltinis era un balamuc

E adevarat ca si Paunescu l-a vizitat pe Noica ?
Adrian Paunescu, cind era el in bejenie, un fel de Avram Iancu du pauvre, a fost la Paltinis. Am avut, mi-aduc aminte, o mica disputa cu domnul Noica, pentru ca ii reprosam ca are rabdarea si nervii sa stea de vorba chiar cu toti care veneau acolo. In ultimii ani, veneau la el oamenii cu sutele, si el ii primea. Deci, e falsa ideea unei Castalii care lucra intr-o atmosfera rarefiata si includea patru-cinci siluete diafane. Acolo era, numeric vorbind, un balamuc… In acest balamuc ne-am nimerit si noi si, ma rog, ne-am profilat ca unii care am asumat si am comentat mai abundent si mai intens episodul asta al vietii noastre.
Cu citeva exceptii, acele comentarii, cum le numiti, au fost favorabil primite in lumea intelectuala de atunci.
Mai mult decit favorabil. Era o nesperata gura de aer. Mi s-a parut cu atit mai ciudat cind, dupa ’89, episodul Paltinis a devenit pe de o parte simbolul unui elitism inversunat, isteric si exclusivist, si pe de alta parte un reper al colaborationismului ideologic al anilor cu pricina. Chestia asta, pentru cine a trait epoca si stie cum aratau de fapt lucrurile, nu poate fi decit de un comic urias, la limita grotescului. Mai nou, ni se imputa ca am introdus pe piata culturala romaneasca o strategie paltinisana prin care exponentii grupului de la Paltinis vor sa domine, din umbra sau fatis, totul.
Romania e plina de strategii de dominare. Palpabila e logistica.
Acuma, ce inseamna a domina o piata culturala? Ar fi utila o discutie foarte aplicata. Sa ni se spuna clar cine a fost impiedicat sa scrie, sa publice si sa faca succes din cauza „grupului de la Paltinis“? Restul e vorbarie goala. Nu poate nimeni contesta ca Humanitas este una dintre cele mai importante edituri din Romania. Ca unii pot avea puncte de vedere critice despre acest proiect editorial este perfect normal, dar de aici pina la diabolizarea unei institutii (si a fondatorului ei) sau la refuzul de a percepe calibrul ei real si eficacitatea ei reala este o distanta enorma. Mai departe, ce altceva decit Editura Humanitas are dl Liiceanu, cu care manevreaza piata? Aparitiile la televizor? Apare mult mai rar decit Ion Cristoiu.
Si decit Bogdan Lefter, as spune, care prezinta saptaminal carti. Are o revista?
N-are. Eu am infiintat o revista. E, ca sa zic asa, impreuna cu New Europe College, Humanitasul meu. De la o vreme, „Dilema“ a functionat pe cont propriu, a fost o perioada cind n-am mai fost acolo, cind n-am mai scris acolo, acuma revin fara sa fiu altceva decit directorul fondator. Eu nu fac politica revistei, eu nu decid acolo nimic, ma duc cu placere, fiindca imi sint foarte simpatici oamenii care lucreaza acolo. In ce alt mod manipulez eu constiinta publica? Singurul lucru care mi se poate reprosa in chip pertinent este ca n-am murit. Da, exist, uneori scriu, s-a intimplat sa scriu carti care s-au vindut, asta nu-i o garantie ca sint si bune, admit, dar aici e o contradictie permanenta printre cei care sint iritati sau melancolici. Ei spun, pe de o parte, ca noi blocam economia de piata printr-o politica de monopol, si pe de alta parte ca succesul de piata e irelevant.
Pe termen lung, cit va conta acest conflict ?
Cit timp va fi intretinut. Dar, in ce ma priveste, fara mine. Sint de parere ca tipul asta de conflict e o pierdere de vreme. E preferabil sa ne vedem de treaba. Pina la urma, valoarea fiecaruia se masoara in ceea ce a pus pe masa. E ceva natural in faptul ca o tinara generatie se simte blocata de figuri mai mature, care au apucat sa-si faca un amplasament public. Or sa ajunga si cei care acuma sint inca, cum sa spun, in formare sa se pietrifice, sa-si construiasca micul lor cult si mica lor statuie si atunci or sa apara altii, care vor spune despre ei ca s-au transformat intr-un grup de presiune.
Credeti asadar ca e vorba si de un conflict de generatii aici?
Probabil ca e vorba si de un conflict de generatii.
Aderarea: semne ingrijoratoare

Poate fi si un conflict de ideologii?
Ar putea fi, daca noi, astia defecti, am avea cu adevarat o ideologie. Din punctul meu de vedere, ideologiile sint gindire birocratizata. Ma feresc ca de dracu’. Daca enervarea fata de Patapievici – cu care am impresia ca a inceput totul – s-ar fi tradus in analize de text, in cronica stiintifica de carte, era-n regula. Dar n-a fost asta. S-a transformat intr-o demascare ideologica. Interventia cea mai picanta a fost semnata de George Balan, daca mai tineti minte. George Balan a scris in „Observatorul cultural“ un articol despre cartea lui Patapievici, in care, printre altele, a ajuns sa-i reproseze ca si-a pus pe coperta o poza in care i se vede verigheta si ca asta arata ca el este cripto-anti-homosexual sau poate ca este homosexual si vrea sa se camufleze in cripto-anti-homosexual. O publicatie de cultura care accepta un asemenea text e, dupa mine, descalificata. Ei, la tipul acesta de atac au fost reactii. Si, incet-incet, reactiile au fost socotite culpabile in sine, ca si cum s-au nascut pe un fundal de liniste si de cordialitate. As adauga ca la tot tapajul a contribuit masiv cartea domnului Sorin Adam Matei, „Boierii mintii“, o carte care are multe lucruri interesante. Dar acolo analiza nu e nici istorica, nu e nici stilistica, nu e nici tehnica, in sens strict, e un construct ideologic, in care anumite valori sint prin definitie delegitimate. Pentru domnul Matei, termeni ca onoare, prietenie, initiere, elita sint termeni caduci si perniciosi. Afinitatile sint suspecte, incepind cu „Junimea“ si terminind cu Paltinisul. E un punct de vedere marcat de o anumita zona a universitatii americane si care nu cred ca se potriveste nici istoriei, nici stilisticii, nici psihologiei autohtone. Nu poti analiza razboiul de independenta de la 1877 cu aparatul documentar si metodologic valabil pentru razboiul de secesiune. Dar am vorbit prea mult despre o furtuna intr-un lighean.Pentru mine, cultura romana are cu totul alte probleme de rezolvat.
Care sint acelea ?
Pai, intii trebuie sa isi regaseasca o identitate. Nu mai stim exact unde sintem amplasati in momentul asta. De la probleme economice pina la probleme de situare intr-un context de valori mai larg, avem de reflectat si de rezolvat chestiuni, ca sa zic asa, arzatoare. Mici coterii in care fiecare arunca cu laturi in alta grupare - astea sint boli infantile ale mediului cultural.
Domnule Andrei Plesu, intram in 2007 in Uniunea Europeana sau mai stam pe la usa?
Nu sint sigur. Si n-o sa fiu sigur pina-n 31 decembrie 2006. Pentru ca lucrul asta poate oricind s-o ia razna: sa nu ne facem treaba, sa se blocheze apetitul Uniunii de a se largi in ritmul in care a pornit, sa apara crispari intr-un Parlament sau altul la ratificarea Tratatului nostru de aderare s.a.m.d. Unele semne mi se par ingrijoratoare. Sigur ca sper din toata inima ca obstacolele sa nu prevaleze, dar asta nu se va intimpla decit daca pina-n ultima clipa vom trai cu ingrijorarea ca varianta rea e mereu posibila. Trebuie sa lucram in asa fel incit, daca nu vom reusi, asta sa fie o nedreptate.
Si ultima intrebare: cind vom putea spune ca traim intr-o Romanie normala ?
Cind nu ne vom mai pune aceasta intrebare. Cind nu ne vom mai pune aceasta problema. Cind lucrurile vor intra intr-un firesc cotidian care nu da un raspuns la asta, dar anuleaza intrebarea.
Mergea zilnic cite doi kilometri pe culoarele Palatului Cotroceni

„De mult nu am mai mers atita pe jos. La un moment dat, dl ambasador Ion Pascu, un foarte simpatic sef de protocol, mi-a imprumutat un aparat electronic care, pus la curea, iti numara pasii. Un drum pina la cabinetul lui Basescu era de 255 de pasi. Deci, dus-intors erau 500 de pasi. Asta insemna, sa zicem, cam 400 de metri. Daca faceam patru drumuri pe zi, ceea ce era curent, asta inseamna aproape doi kilometri numai de coridor.“
„O spun foarte apasat: din salariul de ministru nu se poate face avere“

In ultima vreme se refac declaratiile de avere. Se pun pe site-uri. A dumneavoastra cum suna ? Pai, am pus-o pe site. N-am reusit sa adun mare lucru in anii acestia. Nu pot sa spun ca am trait prost, dar pot sa va spun, de pilda, ca n-am masina. Eu circul cu un Volkswagen care e al Colegiului Noua Europa. Cu alte cuvinte, daca plec miine de aici, trebuie sa-mi fac rost de-o masina personala. Am casa in care stau, adica un apartament care i-a fost restituit nevestei mele. In rest, o spun foarte apasat, din salariul de ministru, strict din el, nu se poate face avere.


(823 afișări)

 

Link-uri înrudite

· Cotidianul
· Alte știri din sursa
Cotidianul

· Alte știri de la Cristian Teodorescu


Azi: Cea mai citită știre din sursa Cotidianul:

"Pozitiile de putere ma uzeaza extraordinar" | Autentificare/Creare cont | 0 comentarii
Comentariile aparțin autorilor. Nu suntem responsabili pentru conținutul acestora.
Page created in 0.80988693237305 seconds.