Sâmbătă, 10 Septembrie 2005 - 06:24 AM Aleg.RO: Basescu pune tunurile pe Mitrea

Publicat de: Doru Gheorghiade

evenimentulzilei A saptea oara la Maracineni

Aflat pentru a saptea oara in vizita la Maracineni, Traian Basescu l-a facut cu ou si cu otet pe fostul ministru al transporturilor, Miron Mitrea. Mitrea, aflat si el ieri la Buzau, a facut greseala de a-si da cu parerea in ceea ce priveste descinderile presedintelui. „Este evident ca el face un lucru la doua capete. Unul ca sa arate guvernului ca acolo unde se ocupa el treaba merge mai bine si al doilea sa-si faca un pic de publicitate. Dar, indiferent care sunt motivatiile, faptul ca ii da atentie este important”, a spus fostul ministru.
In replica, Basescu a declarat ca lui Mitrea ar trebui sa-i fie „un pic rusine” pentru ca toate podurile construite in epoca in care acesta era titularul portofoliului de la Transporturi se prabusesc. „Pe Mitrea, Dumnezeu sa-l ierte! Eu chiar cred ca este cea mai grea avarie generata de inundatii, dincolo de efectul uman, care nu poate fi cuantificat. Dar aceasta lucrare este esentiala pentru reoptimizarea transportului catre Moldova si suntem pe coridorul paneuropean, iar intreruperea lui este o mare problema nu numai pentru traficul romanesc, ci si pentru tranzitul din Balcani catre Ucraina si invers. N-ati vrea sa-mi citati pe unul mai inteligent? (...)”, a explicat presedintele. El a mai spus ca Mitrea nu a fost in stare sa utilizeze fondurile pe care le-a gasit in minister la instalare. „Nu numai ca nu a reusit sa contracteze nici un cent, a schimbat prioritatile europene si ale Romaniei de pe coridorul paneuropean catre comuna Cornu. A crezut ca inspre Cornu este Europa”, a spus Basescu.


(613 )

 

Link-uri înrudite

· Alte știri din sursa
Evenimentul Zilei

· Alte știri de la Doru Gheorghiade


Azi: Cea mai citită știre din sursa Evenimentul Zilei:

Basescu pune tunurile pe Mitrea | Autentificare/Creare cont | 0 comentarii
Comentariile aparțin autorilor. Nu suntem responsabili pentru conținutul acestora.