Tot ce poate să mai facă, e să-şi noteze debitul de adrenalină în ziua când poştaşul aduce pensia şi să improvizeze “shouri de cartier” cu vecinii care se hazardează să-i treacă prin faţa porţii. Atunci, Nea Fane se fixează pe o idee şi nu rupe fila din calendar până ce n-o epuizează. În ultima săptămână a disertat o teorie cu formatorii şi informatorii de opinie care, în viziunea sa, n-ar fi decât nişte jalnici activişti şi răspândaci de zvonuri date cu vax negru. Nici n-apuci să deschizi gura, să te scuzi că te grabeşti, că se-închide Piaţa Matache, căci imediat Nea Fane te simte. Ţinîndu-te de mânecă, el pune întrebări, el dărăspunsuri:
”Tu te uiţi la TV? Te uiţi , că ştiu eu! La Tucă, la Horia, sau la Păunescu? Nu te uiţi la ăştia? Atunci eşti cu ăia de scriu zi de zi ce visează noaptea, sau ce le dictează protectorii din umbră! Păi unde-i separaţia dom’le, numai la spitalul de urgentă? Ştii ce fac toată ziua, de dimineaţă până dimineaţa următoare? Înjură în metafore stând turceşte pe capacul unui butoi plin cu voci şi condeie amatoare…dăi în…”
“Păi bre Nea Fane…" încerci tu să te retragi politicos…Dar el nu te lasă. Continuă argumentaţia de parcă ar ţine în gură două capace de Moca-Mola:
“Ăla de-i zice Rellu Mardeală, de stă vis-à-vis în apartament de 4 miliarde, este propietarul cotidianului ”Mardeala”?... Este şi preşedintele “Partidului Rellu Mardeală”?…
Asta-i ! N-ai prins şpilul? E clar ca o lacrimă de zmoală. Ziar de partid, egal disciplină de partid. Iar mâzgăliciul scrie ce zice…partidul, nu ce ne doare pe noi, ce spun eu, sau tu, sau …ea, …ia uite cum trece tinereţea pe lângă noi…ce lume bună dom,le... Aşa, unde am ramas?...ah!da!...
Ştii că acum o lună mi-am cumpărat în rate un aragaz produs pe undeva prin C(ontinentul) E(uropean), după cum scrie pe etichetă. Atâta bucurie pe nevasta-mea când a văzut câtă deşteptăciune este indesită în dânsul (deh!, aşa-s moldovencele, respectuase) încât s-a şi apucat să facă o friptură la rotHisor, să meargă berea. C-aşa-i obiceiul, să uzi lucrurile noi. Şi cum ne uitam noi şi ne minunam cum se rumeneşte carnea, odată ce o văd pe Sofronica făcându-mi un semn hepatic spre direcţia butoanelor. Toate, şase la număr, se topeau ca o lingură de untură…ce să-ţi mai povestesc…după două zile am constatat că se topise şi sertarul de sub cuptor.
Femeie pragmatică, nevasta-mea a luat cheia franceză, a desfăcut racordul, l-a dus în beci pe “european” şi mi-a reproşat că am aruncat banii pe aiurea în loc să luăm un aragaz autohton de Satu Mare.”
După o noapte albă,cu buzunarul plin de bilete RATB, am dat o tură prin marile redacţii locale şi naţionale, considerând că păţania mea trebuie cunoscută spre folosul public. Ţi-ai găsit! Am fost sictirit politicos, academic aş zice, cu lozinci de genul ”nu se încadrează în politica ziarului”.
Ultima speranţă care mi-a rămas a fost dl.preşedinte Rellu Mardeală. Amabil, cu aere de om preocupat de soarta semenilor săi, m-a ascultat răbdător, dând din cap cu eleganţă. Nu ştiu cum dracu am făcut dar, printre amănuntele relatate, am scăpat numele de marcă al obiectului cu pricina. Atâta mi-a trebuit. Domnului Mardeală i s-au congestionat bătăturile şi, înainte de a-mi arăta uşa, a strigat scuipându-şi cuvintele: ”...eşti inconştient dom’le, loveşti în Europa acum, când trebuie să ne integrăm?”
Chiar aşa! Când?