A fost copil necăjit, n-a mers pe la şcoli înalte. Când era printr-a noua de liceu, îşi aminteşte Nea Fane, se scula cu noaptea-n cap şi făcea câteva drumuri cu maşina chefere-ului de la ROMVARED. Încărca marfa de la depozit şi o descărca la triaj, în vagoanele restaurant. Apoi traversa pasarela care leagă Griviţa cu Giuleştiul, scurta drumul prin cimitir şi, de cele mai multe ori, intra în clasă când profesorii tocmai ieşeau din cancelarie.

Nea Fane este un autodidact. I-a placut şi-i place să se educe. A citit mult şi e capabil să dea citate mai exact decât Vadim Tudor. De când cu bătrâneţea, mai uită din amănunte. Atunci scoate imediat sertarul cu fişe, orânduite pe domenii sau autori şi, în timp ce degetele-i alunecă respectuos pe fiecare filă, mormăie ca pentru sine: ”…aşa,.. Papini…Salazar,… Francesco Netti,… Freud… Lenin…nu… Corbusier… Francis Bacon…” De la fiecare a învăţat câte ceva, dar nu s-a mulţumit numai cu asta. A compilat, într-o ordine care i s-a părut lui firească, idei de la unu’ şi de la altu’ şi, în final, a rezultat o teorie - “Teoria criticii poluante” - care n-ar fi îndeajuns apreciată nici cu cinci hectare însămânţate cu premii Noebel.

Cu toate astea, Nea Fane a devenit în ultimul timp tot mai dezamăgit. De ce aude şi vede că se-ntâmplă. “Ce vă mai miraţi - zice el - că lucrurile merg aşa cum merg, când pe stradă copiii de-o şchioapă înjură băgându-şi sexul pe unde apucă, iar un absolvent de liceu nu ştie ce suprafaţă are ţara în care s-a născut şi trăieşte, când…dar ce să mai vorbim… Nu e vina lor. Noi suntem de vină. Noi am fost slabi, naivi, stupizi. Noi am rămas căscaţi până când, acum, din spatele micului ecran, ne scuipă în gură unul de-şi zice Fratele cel Mare…

Să fie clar, un popor gândeşte cum gâdeşte după limba vorbită. De când copilul plânge şi mama-l alită, se formează o rânduială de care se leagă apoi toate sistemele de orientare şi apreciere. În lipsa lor se căpuşează experimente şi exemple inspirate sau importate de pe aiurea. Mai grav e atunci când regulile se schimbă de la o zi la alta, odată cu importatorul, şi esti rugat (deocamdată) să-ţi schimbi mentalitatea, adică …să uzi bolovanii cu laptele pe care l-ai supt de la ţâţa mamei.

Uite, zilele trecute m-am întâlnit cu un poet care, de necaz , vorbea de unul singur pe stradă. Supărarea lui pleca de la faptul că nu reuşea să traducă în engleză un vers în care luna şi codrul se îmbrăţişează. Şi asta din pricină că în limba lui Shakespeare “luna” e substantiv de genul neutru, fapt care schimbă total sensul ideii exprimate. Ca mâine, poimâine, se vor aduna ăia în piaţa Viciului pentru a cere înmatricularea lunii şi a codrului, ca substantive homosexuale…
Păi, ce? Se poartă, nu-i aşa?”