Senatul împreună cu Camera Deputaţilor alcătuiesc
Parlamentul bicameral al României. Ambele Camere sunt alese pentru un mandat de
4 ani, prin vot universal, egal, direct, secret şi liber exprimat.
Organizarea şi funcţionarea fiecărei Camere se stabilesc prin Regulament
propriu.
Senatul României, ales în 28 noiembrie 2004, pentru legislatura 2004-2008,
este alcătuit din
137 senatori proveniţi din 42 de circumscripţii electorale, constituiţi în 5
grupuri parlamentare, şi 15 comisii permanente de specialitate.
Senatul este condus de un organism colectiv – Biroul permanent, compus din:
preşedinte, 4 vicepreşedinţi, 4 secretari şi 2 chestori.
Activitatea Senatului se desfăşoară „în plen” şi „pe comisii”, îndeplinindu-se
ca funcţii principale: adoptarea legilor, desemnarea şi revocarea unor
autorităţi publice, exercitarea controlului parlamentar.
Versiune printabilă | Trimite pe eMail | Hits: $hitCount$ | $editThis$