Am fost întotdeauna fascinată de felul în care Doamne-Doamne, cot la cot cu mărețul ADN, le transmit copiilor, de la părinții lor valoroși, diverse talente, trăsături de caracter și capabilități. Nu de puține ori, am așezat, pe canapeaua emisiunilor mele despre oameni de 10, părinți și copii celebri. In preambulul fiecărui astfel de subiect am ținut să remarc cât de complicat le este, de fapt, copiilor unor celebrități să-și urmeze părinții, dacă nu și în glorie, măcar în carieră. Cât de greu este să faci față așteptărilor celor din jur, care te judecă mereu prin prisma faimosului tău părinte. Desigur, un nume celebru te și împinge, mult mai ușor, înainte. Nu și însă dacă ești lipsit de propriile calități. O “pilă” nu te poate face faimos, decât poate pe termen scurt, iar talentul și valoarea nu ți le dă numele pe care îl porți. Dacă ești bun – ești bun, indiferent de cine ți-a fost părintele : laureat al Premiului Nobel sau salahor.
După această necesară introducere, admirația mea față de intervievata de mai jos nu va mai părea suspectă. 
Pentru că, deși-i cunosc părinții, jurnaliști atât de cunoscuți, de foarte multă vreme, mărturisesc că nu am fost chiar la curent cu evoluția fetiței pe care o țin minte mică, agățată de brațul tatălui său celebru. Am (re)descoperit-o destul de recent, ca artist plastic valoros, cu expoziții destule în spate și cu un talent pe care, chiar dacă l-a moștenit, poate, și de la minunatul ANDO – caricaturist și jurnalist de excepție al României, a știut să-l valorifice cu înțelepciune și ambiție.
Să vă spun , așadar, câteva cuvinte despre Ana.
Născută în București – cum spuneam, într-o familie de profesioniști ai mass media – Ana Ștefania Andronic – cunoscută sub pseudonimul BUZU – a avut un parcurs școlar liniar: Școala generală 11 – Liceul Tonitza – Universitatea de Arte. A absolvit secția de Grafică, în clasa profesorului Mircia Dumitrescu în 2004 și a lucrat câțiva ani ca grafician la companii producătoare de softuri. S-a dedicat în întregime creației plastice după 2007 și a avut mai multe expoziții în țară precum și în Germania, Elveția, Austria. Ana s-a numărat printre tinerii artiști susținuți și promovați de Galeria SENSO și de Fundația Catena pentru Artă. Este, cum e și firesc, membră a Uniunii Artiștilor Plastici. Iar astăzi este “Femeia noastră de 10”, pe care , cu bucurie, o vom lua la întrebări.
Marina Almășan : Ce fel de copil ai fost, Ana?
Ana Ștefania Andronic : – Zic eu ca am fost un copil bun, cuminte. Un copil care aduna din parc tot felul de vreascuri, care pentru el aveau o semnificatie.
Fiecare crenguta insemna ceva, vedeam în ea un personaj ( o pisica, un balaur, un … nu mai stiu ce)…
Ai mei nu cred ca au realizat ca aveam ceva inclinatii artistice, exceptand-o pe matușa mea , Lili, care le-a zis: Măi, voi vedeti cum tine fata asta creionul, la varsta asta si ce linii trage? Timpul a trecut si in clasa a 5-a profesoara de desen a chemat-o pe mama la scoala si i-a zis ca trebuie sa ma indrume spre zona de arta, ca este pacat daca nu ma ajuta in acest sens.
Asa a inceput pregatirea de specialitate si a aparut d-nul profesor Roșu ( n-am sa-l uit, Dumnezeu sa-l odihneasca!) care a dat verdictul: sunt talentata si drumul meu va trece pe la Liceul TONITZA. Asa a si fost.
La liceu, alti colegi, alta atmosfera si o pasiune pe care mi-am descoperit-o în joacă – jocurile pe calculator. La vremea aceea nu aveam toti calculatoare , dar existau cluburile unde fugeam de la ore ca sa ma „impusc” cu alti colegi, sa ma joc pur si simplu.
Mama, vigilenta, a descoperit absența mea, din cand in cand, de la ore si primul lucru pe care l-a facut a fost să imi cumpere un calculator.
A urmat bacul, admiterea la Arte, absolvența si… am terminat „grafica” la clasa prof. Mircia Dumitrescu.
Pasiunea pentru computer , jocuri, nu a disparut, dar prima mea dragoste a ramas grafica de sevalet.
Lucrez si plutesc, uit de mine, pornesc de la o idee si mana mea este tot timpul condusa , ca de ceva supranatural si nu stiu…nu pot explica. Cred ca foarte multi artisti vizuali patesc ca mine, toate aceastea fiind datorate de fapt, anumitor patologii.
Primul job pe ca l-am avut dupa terminarea facultatii a fost la UBISOFT ca grafician ( am dat un fel de examen 
care a constat in desen- grafica). De la ei am emigrat la Gameloft – tot ca grafician, apoi la Vivendi, Namco. Abia apoi am realizat ca nu acesta era visul meu, ca nu pot fi un robot, ca trebuie sa creez, sa traiesc in lumea mea. Asa ca mi-am dat demisia – spre disperarea mamei, care mi-a zis ca trebuia sa-mi iau macar dreptul de somaj.
Ce somaj? Cand eu voiam altceva si nimeni nu intelegea ca nu mai puteam respira. Eram apreciata, deja cunoscuta in sistemul de gaming, dar nu-mi era suficient.
CLAR – este o zona pe care am iubit-o si o mai iubesc si acum, dar prefer sa nu lucrez in acest domeniu, avand in vedere adictia mea pentru jocurile video. Mi-ar fi placut sa fac concept de caracter, dar nu era si nu e cazul in România. (vise si prea multe dorinte) Evident, am crescut si am revenit ca orice om normal cu picioarele pe pamant , e misto sa visezi, dar realitatea n-are de-a face cu arta, m-am reintors la munca, haha! Acum desenez doar de dragul calatoriei.
Marina Almășan : – Dincolo de acest parcurs interesant, dă-i voie jurnalistului din mine să remarce și talentul tău de povestitor. Aici cred că-și vâră codița genele! Ce crezi că ai moștenit de la fiecare dintre celebrii tăi părinți, in parte?
Ana Ștefania Andronic : – In primul rand „copilarismele”, parintii mei nu s-au maturizat si, oricum, ne-am imprietenit tarziu, dupa liceu, parintii mei erau simpatizantii carierei si probabil asta s-a imprimat si la mine pentru o perioada scurta de timp. Imi iubesc enorm parintii, ei sunt tot ce am si reprezinta cele mai importante suflete in viata mea, sunt persoane cu un caracter foarte puternic si intodeauna in pas cu timpul. Parintii mei au fost si sunt alaturi de mine în orice decizie iau. Ne vedem aproape zilnic, ne place sa stam cu orele la discutii si nu ne plictisim impreuna, parintii mei sunt si prietenii mei. Mai pe scurt, mult …ADHD!
Marina Almășan : – Ce frumoasă declarație de dragoste! Spune-mi, Ana, când ți-ai dat tu însăți seama că ai talent și că acesta va fi drumul tău în viață?
Ana Ștefania Andronic : – Cand am realizat ca n-am alt talent, alte aptitudini si nu sunt buna la nimic altceva, am zis ca trebuie sa ma specializez in ceea ce stiu sa fac mai bine.
Marina Almășan : – Și care a fost etapa școlară de pe urma căreia ai avut cele mai multe câștiguri?
Ana Ștefania Andronic : – Niciuna. Cat am fost in scoala si facultate nu m-a interesat arta atat de mult, in
facultate studiezi, inveti anatomie, ca la medicina, matematica…abia dupa facultate mi-am dat seama ca-mi place sa lucrez si am inceput etapele artistice.
Marina Almășan : – …O întrebare, ancorată în realitate : ai luat-o pe calea artei, intr-o lume in care artiștii nu sunt chiar cei mai prețuiți. De ce anume?
Ana Ștefania Andronic : – Eu cred ca sunt pretuiti, pentru ca sunt super-persoanele care scriu cea mai valoroasă formă de istorie.
Marina Almășan : – Atunci ești un artist fericit, dacă te simți prețuita și-ți doresc așa să fie mereu. Este, oare, Academia de Arte o „fabrică” de artiști ? Câți dintre absolvenți fac carieră în domeniu?
Ana Ștefania Andronic : – Cariera in domeniu ține de karma, numele parintelui, prietenia stransa profesor-asistent-elev sau toate cele trei mixate, cunostintele in domeniu, trend si poate 10% talent.
In Romania nu se poate vorbi de cariera artistica; in ziua de azi, sunt milioane de artisti in lume, foarte talentati. Ziua de AZI nu va mai aduce un Picasso, ci vreo mie…
Cariera artistului se face acum pe reteaua de socializare, iar cu pandemia, devine foarte clar ce si cum urmeaza, partea digitala devine foarte importanta, fara digital nici nu are rost sa te gandesti la vreun viitor in domeniu.
Marina Almășan : – Constat că ești cât se poate de bine ancorată în realitate. M-aș mai întoarce totuși puțin, în trecut. Ce dascăli cărora le-ai arătat respect și prețuire ai avut? Cum te-au influențat și prin ce anume?
Ana Ștefania Andronic : – Domnul Rosu, profesorul meu din Tonitza, de la el am invatat sa desenez, apoi Calin Giurgiu, de la animatie, de la care am invatat ca e bine sa fac ce-mi place, sotii Muntenescu cu care am facut grafica in liceu. La facultate a urmat categoria grea, Mircia Dumitrescu, profesorul meu, care este GODLIKE la grafica, sunt fascinata si topita dupa munca și stilul lui. Pregatirea la pictura am facut-o cu maestrul Gheorghe Anghel, care ma chinuia, dar altfel nu as fi inteles anumite lucruri pe care nu le pot explica si nici nu intentionez. In orice caz, dupa finisarea oricarei lucrari, eram nevoita sa sterg cu buretele si iata, mai tarziu abia am inteles ca cel mai important in experienta artistica personala, este sa ai curajul si sa poti sa-ti stergi propriul ego de pe hartie si s-o iei de la capat altfel, poate mai bine. Cat despre profesorii de la facultate, nu intelegeam de ce cei mai buni si talentati elevi nu intrau la facultate, sau intrau la „cu plata”, cu scuza „ce sa facem cu ei?”. Oarecum, inteleg ideea din spate, pentru ca un super talent de mic nu vrea remodelarea personala in timp, ca sa treaca prin toate etapele artistice de simplificare, nu poate renunta la ceea ce il face foarte bun, buna cunostinta a teoriei academiste care reda un caracter incapatanat, acesta de cele mai multe ori ramane pe aceeasi tendinta de corectitudine si paralela plictisitoare.
Marina Almășan : – Mă bucur că ți-ai numit mentorii : îi admir pe tinerii care păstrează recunoștința față de cei care le-au influențat devenirea. Dar care este persoana care ți-a influențat în cea mai mare măsură parcursul artistic și prin ce?
Ana Ștefania Andronic : – Nu este o persoana, cred ca sunt mai multi factori, tot ce pot sa zic cu certitudine este 
ca inceputul meu a fost un anime(desen animat stil asiatic, respectiv manga)
Marina Almășan : – Iată un amănunt inedit! Hai să trecem acum la Ana , artista consacrată! Ai deja o bogată agendă expozițională. Care au fost după părerea ta vârfurile și prin ce?
Ana Ștefania Andronic : – Nu stiu daca a fost vreun varf sau nu si nici nu-mi pasa.Nu mă mai intereseaza cariera , nu ma intereseaza faima, toate lucrurile aceastea sunt stupide si efemere in esenta si nu fac decat sa-ti accentueze anumite disfunctii de gena, plus ca neimplinirile creeaza stres, stresul creeaza suferință si tot asa. Vreau o viata simpla cu multa sanatate si mult desen.
Marina Almășan : – Ce gândire sănătoasă! Numește, te rog, tabloul care ți-a adus cele mai mari aprecieri.
Ana Ștefania Andronic : ”Cu miorita la plimbare”, a fost expus la un targ Art Safari prin Galeria Senso, este vandut.
Marina Almășan : – Unde ai putut verifica cel mai bine modul de a-ți fi percepută arta? În expozițiile din străinătate?
Ana Ștefania Andronic : – Cred ca internetul cu arsenalul de aplicatii de socializare este cel mai bun loc pentru un artist de a-si expune arta.
Marina Almășan : – Iată, așadar, un artist întru totul “updatat” la vremurile pe care le trăim! Am observat că E
expozițiile tale de până acum au marcat orientări diverse. Care rămân cele mai percutante? La care ai dori să te întorci?
Ana Ștefania Andronic : – Nu doresc sa ma intorc la nimic, este ca si in arta mea, imi place sa descopar, sa vad rezultatul, să ma amuz si sa trec la urmatoarea etapa.
Marina Almășan : – În ultima perioadă ai performat în grafică murală, cu mai multe lucrări remarcabile. De ce ai facut-o? Te-ai plictisit de șevalet și tabletă?
Ana Ștefania Andronic : – E o pasiune veche, in care perseverez. Tot ce am nevoie in momentul creatiei, este starea de fericire, muzica, fantezie, compozitie, hrana pentru creier. Muralul imi place cel mai mult, imi ofera o viziune larga si multa miscare, cred ca este o practica artistica sanatoasa si… banoasa.
Marina Almășan : – Ei, da, e firesc să ai în vedere și acest aspect, că doar și artistul trebuie să trăiască, nu-i așa? Dar, oare, poate trăi un artist al zilelor noastre din ceea ce lucrează și vinde? Există o piață reală pentru creațiile tinerilor artiști?
Ana Ștefania Andronic : – Sunt artisti pe social media care traiesc excelent doar din vanzarea creatiilor, dar sa ajungi acolo cere eforturi de lunga durata si multa rabdare si acceptare, lucruri dificile in zilele astea. Social media poate aduce foarte mult disconfort. Dar si lucruri pozitiv extraordinare.
Marina Almășan : – Tu, personal, din ce trăiești?
Ana Ștefania Andronic : – Din salariu, evident!
Marina Almășan : – Când nu creezi, ce faci?
Ana Ștefania Andronic : – Merg la munca, ma vad cu prietenii si facem diverse activitati artistice, avem si o galerie, care este doar un hobby, nu putem sustine asa ceva si incercam sa gasim spatii de expunere sau sa facem eventuri online.
Marina Almășan : – Deci, volens-nolens, tot spre artă merge și restul timpului! Presupunând că de mâine te trezești o altă “Ana”, care nu mai are nicio legătură cu artistul de până acum, pe ce altă cale ai lua-o?
Ana Ștefania Andronic : – M-am trezit deja cu o promovare online si, cu ajutorul doamnei Anca Vlad (îngerul 
meu păzitor, pot spune, persoana care manifestă cea mai mare incredere in persoana mea) , lucrez acum pentru Galeria Senso, pe partea de online.
Marina Almășan : – Doamna Anca Vlad este, intr-adevăr, un înger păzitor pentru foarte multă lume! Eu însămi îi datorez extrem de multe și nu-mi va ajunge o viață să-i mulțumesc! Ana, ne apropiem de finalul interviului : În ce punct al evoluției artistice crezi că te afli și încotro te îndrepți?
Ana Ștefania Andronic : – La 40 ani, și cred ca asta intelege orice artist ajuns în această etapa , schimbarile in stil si in exprimare se intampla frecvent. Pe măsura ce cauți si inveti, orice pas duce catre ceva nou.
Marina Almășan : – Am uitat să te întreb ceva esențial. Fiecare avem câte un model, în viață. Al tau care este? Motivează.
Ana Ștefania Andronic : – Cred ca am multiple modele, nu ma pot exprima sincer, asa cum se schimba stilul, asa si modelul se tot schimba.
Ana Ștefania Andronic : – Mda. N-am avut noroc nici cu întrebarea asta…Hai să-ți mai pun una dificilă! Știu că nu ești căsătorită. Poate este și unul din motivele prolificității tale!Este, oare, căsnicia un balast pentru profesie, sau nu s-a ivit încă încă personajul potrivit pentru tabloul de cuplu?
Ana Ștefania Andronic : – Era mai demult un motiv, la modul în care ziceam, cariera este importanta! Ce-mi trebuie mie bataie de cap?!? Am avut relatii de lunga durata, poate fi un factor pozitiv..Dar eu cred ca principala cauză o constituie unele probleme de sanatate, care intervin pe parcursul existenței.
Marina Almășan : – Dacă tot am ajuns pe acest teren, am să te întreb – în spiritul revistei noastre – ce calități trebuie să îndeplinească un „Bărbat de 10”? Există așa ceva? ( exclude-l, te rog,din discuție, pe tata!)
Ana Ștefania Andronic : – Tata nu este de nota 10, dar e cel mai misto! Oricare barbat care iti place, e barbatul potrivit! Sincer, cred ca este vorba de chimie, nu gandesti, nu vezi, doar sti!
Marina Almășan : – Dacă tot am vorbit de tata, în ce măsură consideri că ți-a influențat familia traseul artistic și de viață?
Ana Ștefania Andronic : – Sangele apa nu se face…
Marina Almășan : – Iată cum un proverb exprimă mai mult decât o mie de cuvinte! Ce crezi că este de preferat între glorie și satisfacție personală?
Ana Ștefania Andronic : Reactia chimica cred ca este asemanatoare, dar daca ma intrebi, zic: satisfactia 
personala, pentru ca doar pe aia o cunosc.
Marina Almășan : – Vine ea și gloria, când te-aștepți mai puțin! Este , oare, arta plastică de la noi competitivă, pe plan mondial? Prin ce și prin cine?
Ana Ștefania Andronic : – Da, avem foarte multi artisti contemporani si nu numai de valoare.
Am sa mentionez cativa de varsta mea despre care cred ca vor castiga valoare in timp, ei sunt si preferatii mei: Laurian Popa, Edith Torony, Saddo.
Marina Almășan : – Vom fi atenți la aceste nume. Spune-mi, Ana, știu că ești membră a Uniunii Artiștilor Plastici. Care-ți sunt avantajele față de ceilalți colegi?
Ana Ștefania Andronic : – Nu trebuie sa platesc intrarea la unele muzee, pot aplica, participa pentru expozitii in diverse spatii, pot obtine chiar un atelier, daca am noroc.
Marina Almășan : – Noroc, așadar, îți doresc! Hai să te întreb și despre nesuferita asta de pandemie! Ce a însemnat ea, pentru tine? A fost, oare, un subiect de inspirație, așa cum a fost, de exemplu, pentru caricaturile tatălui tău?
Ana Ștefania Andronic : – Mi-a accentuat problemele de sanatate si m-a lasat cu cateva cicatrice si câteva kilograme in plus. In prima parte a pandemiei nu am lucrat deloc, doar m-am jucat, insa in a doua parte m-am concentrat pe creație.
Marina Almășan : – Asta cu “kilogramele în plus” îmi sună foarte cunoscut! La ce lucrezi acum, Ana?
Ana Ștefania Andronic : – La o noua expozitie pe care o voi avea la redeschiderea Galeriei Senso. Expozitia se intituleaza „Patterns of Addiction”, subiectul este pur compozitional simbolistic si cuprinde subiecte ca social media, foods, medicatie, gaming, boli psihologice, toate aceastea statistic accentuate de perioada de pandemie.
Marina Almășan : – Sună foarte bine! Să nu uiți să ne inviți la vernisaj! Multumesc mult pentru interviu, Ana!
Ana Ștefania Andronic : – Și eu vă mulțumesc!
P.S. Iat-o și pe Ana, la lucru, precum și câteva linkuri care vă vor conduce către lucrările artistei :
https://www.facebook.com/808132732/videos/10158560103632733/?extid=xCYRgaL9nNMO6C86
linkuri lucrari:
https://www.instagram.com/bbuzu/?hl=en
https://www.buzuart.com/work/graphic
https://www.facebook.com/buzu.andronic
https://www.saatchiart.com/account/profile/398103
https://www.artsy.net/artist/ana-andronic-buzu
https://www.facebook.com/AnaAndronicBuzu/
https://www.coroflot.com/buzu/candyWar
https://www.facebook.com/watch/?v=276183776720834&extid=8RGs1HkgklBUmY36