Numaratoarea inversa pe capul lui Geoana [1]

Pentru PSD, anotimpul balbaielilor se apropie de sfarsit. Cel tarziu pana in vara anului viitor, cel mai important partid din Romania trebuie sa incheie un necesar proces de auto-clarificare.

Si de stabilire a unor ierarhii de putere, care sa ramana apoi neschimbate pana la urmatorul ciclu electoral. Dar orice proces prin care liniile de forta se reaseaza in PSD presupune o crancena batalie interna. Care pana acum s-a desfasurat in surdina. Iar acum va fi declansata cu focuri de artificii.

Pentru a se prezenta in fata electoratului ca o forta politica demna sa revina, in 2008, la putere - sau chiar mai devreme, daca necesitatile vor impune o noua constructie a majoritatii guvernamentale si parlamentare - PSD trebuie sa transforme, cat inca nu este prea tarziu, o formula de compromis care a rezultat in momentul infrangerii lui Iliescu cu o reteta durabila si convingatoare. Compromisul a fost Mircea Geoana, atata vreme cat greii partidului au luptat cu forte relativ egale, anulandu-se reciproc. Strict matematic vorbind, este clar ca priza reala a lui Mircea Geoana in interiorul electoratului PSD este inferioara celorlalte varfuri. Si Ion Iliescu si Adrian Nastase si Miron Mitrea si Dan Ioan Popescu - si de ce nu l-am introduce in ecuatie si pe cel mai nou venit dintre aspiranti, respectiv pe Ioan Rus? - dispuneau, in primavara acestui an, de sustinatori mai numerosi si mai puternici decat Mircea Geoana. Dar aceste linii de forta fiind sensibil egale nu puteau oferi nici un castigator. Si, in plus, prudenta i-a dictat fiecaruia dintre marii jucatori sa mai astepte. 2005 a devenit, astfel, un an tampon. Dar in 2006 apele trebuie limpezite. Pana cel tarziu in vara. Si prima intrebare de bun simt ce poate fi pusa este daca Mircea Geoana a reusit sau nu, beneficiind de formidabila conjunctura prin care a ajuns presedinte al PSD, sa-si valorifice aceasta pozitie, maximalizandu-si sansele. Si sa dispuna acum, la randul lui, de o redutabila sustinere. Care sa-i permita sa-si invinga adversarii. Sau sa se lupte cu ei, de pe pozitii egale.

Poate ca ziua rafuielii ar fi venit mai devreme. Daca extraordinara presiune, la care imprevizibilul Traian Basescu a supus Alianta, in special si clasa politica romaneasca, in general, nu ar fi determinat PSD sa-si tina randurile stranse. Pentru a se apara, dar si pentru a fi oricand pregatit de ofensiva. Acest neasteptat ragaz de timp i-a permis lui Mircea Geoana sa se consolideze pe importanta functie preluata din ratiuni mai degraba conjuncturale. Acum insa, numaratoarea inversa a inceput. In decembrie, Conferinta Nationala PSD poate decide organizarea unui congres extraordinar in primavara. Si de ce ar fi necesar un congres extraordinar daca nu pentru a numi si stabiliza o noua conducere? Si avem suficiente indicii ca zarurile au fost aruncate. Dar sa vedem ce sanse au jucatorii de categorie grea. Cel mai puternic este, cu certitudine, Adrian Nastase. Pana una alta, in ciuda fostelor disensiuni, el este singurul mostenitor legitim al lui Ion Iliescu. Chiar daca Ion Iliescu nu mai are nici o sansa de a reveni la conducerea executiva a partidului, sustinatorii acestuia, inca foarte puternici, pot inclina balanta, intr-un mod decisiv, in favoarea unuia sau altuia dintre protagonisti. Iar cel mai calificat e chiar Nastase. Un alt lider puternic PSD este Miron Mitrea. Extrem de prudent si de echilibrat, acest om politic a crescut mult in raport cu momentul in care a parasit surprinzator cea mai importanta organizatie sindicala, "Fratia", unde era rege incoronat, optand pentru o functie de partid de categoria a doua. El este puternic mai ales in Moldova. Dan Ioan Popescu este un alt om-forta in PSD. Conduce relativ autoritar cea mai importanta organizatie, cea de Bucuresti si poate influenta, probabil in mod decisiv, inca opt-zece organizatii judetene. Intre timp insa, nici Mircea Geoana - aterizat in PSD practic din afara politicului - nu a stat degeaba. A invatat mult, a devenit mai spontan si mai coltos si a reusit sa-si identifice suficienti partizani. Astfel incat si el isi va juca o importanta carte. De catva timp, liderul PSD al Clujului, Ioan Rus, bine secondat de Dancu, incepe si el sa iasa la rampa, din ce in ce mai spectaculos si mai convingator. El poate beneficia de o sustinere a Ardealului, dar si de un sprijin din partea acelei zone din PSD care doreste o schimbare mai profunda, daca nu a partidului, macar a imaginii acestuia. Personalitatile mai sus citate nu isi impart, insa, suta la suta sustinatorii din PSD. Un anumit procent ramane "la dispozitia" celorlalte centre de influenta din partid. Acestia vor opta, poate, in ultimul moment. Si pot marca decisiv, daca ceilalti continua sa ramana relativ egali.

Raman insa la convingerea ca numaratoarea inversa pe capul lui Mircea Geoana a inceput. Ca, probabil, el va pierde partida daca in decembrie se ia decizia organizarii unui congres extraordinar in martie. Si cred ca, in acest moment cel putin, principalul favorit ramane Adrian Nastase. Catre el se poate duce mostenirea lui Iliescu.
Publicat de : Sorin ROSCA STANESCU
Data publicării: 24 Oct 2005 - 08:41
 

Link știre   [1] https://fundatia-aleg.ro/index.php?name=News&file=article&sid=9224&titlu=Numaratoarea_inversa_pe_capul_lui_Geoana