Partidele il considera pe Geoana demagog [1]

Mircea Geoana, presedintele PSD, a invitat azi la Palatul Parlamentului toate partidele parlamentare „la o discutie pentru deblocarea situatiei din Parlament“.

Partidele insa considera ca demersul liderului PSD este demagogic, cata vreme partidul sau este acuzat ca a blocat lucrarile Parlamentului. Demagocica, in opinia partidelor, este si propunerea lui Mircea Geoana ca parlamentarii sa mearga in teritoriu, la inundatii.

Geoana propune aceste consultari politice, dupa ce saptamana trecuta presedintele si premierul au lansat fiecare invitatii partidelor, e drept, discutiile avand alocate teme diferite. Liderii Aliantei interpreteaza propunerea lui Geoana ca pur demagogica. In aceste conditii, este destul de probabil ca azi, liderii PNL-PD sa refuze sa mearga la discutii. Liberalul Bogdan Olteanu, ministrul pentru Relatia cu Parlamentul, spune ca este utopic sa crezi ca parlamentarii vor putea rezolva in doua zile problemele cetatenilor afectati de inundatii. „E suficienta treaba in Parlament, asa incat ii invitam, la randul nostru, pe colegii domnului Geoana la lucru in Senat si Camera Deputatilor“, a adaugat ministrul Olteanu. Deputatul Ioan Oltean, vicepresedinte al PD, considera si el propunerea lui Geoana lipsita de sens, in conditiile in care cel care blocheaza dezbaterea in Parlament este chiar PSD.

Bogdan Ciuca, de la PC, a declarat ca subiectul e susceptibil de a fi perceput ca demagogic. Augustin Bolcas, vicepresedinte al PRM, considera ca „domnul Geoana arata ca este mereu cu un pas in urma si nici nu are prea multa imaginatie“.
Publicat de : Eliza Olteanu
Data publicării: 26 Sep 2005 - 04:50
 

Link știre   [1] https://fundatia-aleg.ro/index.php?name=News&file=article&sid=8292&titlu=Partidele_il_considera_pe_Geoana_demagog