Lotul român de observatori la Parlamentul European va decola, la sfârşitul acestei săptămâni, de pe Otopeni cu destinaţia Strasbourg. Cei 35 de senatori şi deputaţi sunt adversari în campionatul intern, dar promit cu toţii că, odată ajunşi în Europa, vor uita de războiul de acasă şi vor lupta doar pentru culorile României.

Bătălia pentru titularizare a fost mare, chiar dacă această partidă europeană este aparent lipsită de miză: un observator nu are drept de joc, votul este un privilegiu doar pentru europarlamentari; un observator stă pe banca de rezerve, nu vorbeşte în plen, şi nici în comisii, decât în situaţii excepţionale; observatorul poate să se încălzească pe margine cu amendamente la proiecte de directivă, pe care însă nu le semnează decât cu sprijinul unui coleg „plin”. Cei 35 ştiu că nu pot face mare lucru la Bruxelles şi Strasbourg, dar asta n-are importanţă. În fond, n-are cum să fie mai rău decât la Bucureşti, unde gâlceava parlamentară pe regulament a atins culmi nemaiîntâlnite ale penibilului. Orice om înzestrat cu puţin bun-simţ nu are cum să nu se simtă jenat de ciolăneala pe funcţiile de conducere ale Legislativului.



„Ce pot să mai fac aici? Pierd timpul. Când merg la Bruxelles, mă simt util”, se spovedea, deunăzi, unul dintre cei care vor pleca. Este o părere întâlnită la mulţi viitori euroobservatori, care se arată scârbiţi de Parlamentul din care fac parte. Să nu ne imaginăm că cei care pleacă sunt fete mari care nu mai suportă promiscuitatea vieţii politice autohtone. Nu, sunt oameni politici, cu ambiţii şi orgolii. Zice-se, de pildă, că repartizarea pesediştilor pe comisiile din Parlamentul European s-a lăsat cu strigături şi vorbe de ocară, că cei bătrâni au venit şi au luat ce e mai bun, lăsându-i pe lupii tineri cu colţi lipsă şi cu o dorinţă puternică de revanşă. Este greu de închipuit că nişte oameni care ani de zile au făcut parte din grupuri sau găşti politice diferite vor funcţiona ca o maşinărie eficace de lobby în favoarea României. Chiar realitatea de pe teren va stimula segregarea lotului, deoarece fiecare va învăţa că la Parlamentul European se face, în primul rând, politica grupului căruia îi aparţii. Deocamdată însă, toţi sunt în faza declaraţiilor exuberante: avem o mare responsabilitate, vom munci şi vom lupta, este o mare onoare, sprijinim interesul naţional.

Cum se vor întoarce aceşti oameni din ucenicia europeană? Vor fi mai profesionişti, mai înţelepţi, mai modeşti? Vor reprezenta ei viitorul tip de „politician 2007”, informat şi competent? Sau vor veni blazaţi şi scârbiţi de practicile europeneşti, pe care, deşi le vedeau altfel de acasă, le-au găsit familiare? Căci şi acolo sunt mici furtişaguri, şi acolo sunt neveste de europarlamentari angajate pe post de secretare, şi acolo se mai semnează condica doar pentru a încasa diurna. Dar acestea sunt excepţii. Depinde dacă le cauţi sau nu.

„Vom netezi drumuri, vom deschide uşi, vom închide geamuri dacă este curentul prea mare”, se înflăcăra, ieri, metaforic Alexandru Athanasiu. Cine va fi Athanasiu la Bruxelles? Un anonim, la fel ca Buruiană, Popeangă, Becşenescu, Podgoreanu, Muscă, Paşcu. Posibilitatea de a rămâne şi la finalul mandatului un ilustru anonim este foarte mare. Puţini vor ajunge să facă altceva decât închiderea uşilor. Codaşi la oraş sau în satul lor fruntaşi? Răspunsul modern, progresist, european este unul singur: Categoric şi cu orice riscuri la oraş!

---

Publicat de : Florin Negruţiu
Data publicării: 23 Sep 2005 - 07:08