Victor Ponta se indeparteaza de Adrian Nastase si ii face curte lui Ion Iliescu [1]

Presedintele Tineretului Social-Democrat (TSD), Victor Ponta, va sustine la Congresul PSD din 3 aprilie modificarea Statutului partidului, astfel incat un post de vicepresedinte sa revina, de drept, organizatiei de tineret, informeaza Mediafax.

Ponta a aratat ca problema pentru tinerii din PSD este sa aiba reprezentare in conducerea partidului si "daca Iliescu este mai bun decat Nastase". "Trebuie sa scapam de imaginea de partid corupt, de partid care ii protejeaza pe corupti. Sa avem structuri care sa functioneze si sa promovam figuri noi, proaspete. Trebuie sa venim cu oameni care nu merg dimineata la partid, iar dupa-amiaza la PNA", a precizat Ponta. El spune ca va cere sprijinul organizatiilor de tineret ale PSD, dar si "seniorilor", pentru sustinerea candidaturii sale la functia de secretar general al PSD la apropiatul congres al partidului.


Vanator pasiv

Liderul TSD a criticat, totodata, participarea liderului partidului, Adrian Nastase, la o partida de vanatoare in judetul Bihor. El a declarat ca momentul nu putea fi mai prost ales, tinand cont de declaratiile facute inaintea turului doi al alegerilor prezidentiale de catre Nastase, cand acesta preciza ca nu va mai merge curand la vanatoare. "Eu sunt un adversar hotarat al vanatorii, iar prezenta presedintelui Nastase la acea vanatoare nu se putea sa cada intr-un moment mai prost. Eu nu as fi participat", a precizat Ponta. Mai mult, el a subliniat ca ar putea initia un proiect legislativ privind modificarea Legii vanatorii.


Alianta cu PUR

De asemenea, Ponta a criticat si formarea unui guvern cu UDMR inaintea turului al doilea al alegerilor prezidentiale. "Am platit cu totii pretul lipsei de decizie in momentele importante. Sa nu ne mai plangem acum de mila. Trebuie sa luam masuri pentru ca la viitoarele alegeri, indiferent daca vor fi anticipate sau la termen, sa nu se mai intample asa ceva", a afirmat Ponta. El a adaugat ca o alta greseala a fost si nerespectarea rezultatului alegerilor preliminare din PSD in stabilirea listei de candidati pentru Parlament.


Bunicuta in termen

Ponta respinge afirmatia ca Iliescu ar fi "o eticheta de produs expirat" "Eu personal nu cred ca Ion Iliescu este un produs expirat, insa cred ca alaturi de electoratul traditional care voteaza PSD in special pentru Ion Iliescu, persoane in varsta sau din anumite zone, daca vrem sa castigam urmatoarele alegeri, trebuie sa aducem un nou electorat", a spus Ponta. El si-a exprimat opinia ca PSD are nevoie si de un electorat urban, de tineri cu alta mentalitate, "de alte produse".


RAFO, la raport!

Ponta va propune grupului parlamentar PSD sa nu voteze Ordonanta RAFO. El crede ca ordonanta emisa de Guvernul Nastase "a fost o ghiulea de piciorul PSD".

"Sa gresesti nu e foarte grav, ci sa perseverezi in greseala. Important este acum sa intelegem unde am gresit si sa nu gresim din nou", a precizat Ponta.


(C. Postolache)


Publicat de : ---
Data publicării: 27 Ian 2005 - 12:58
 

Link știre   [1] https://fundatia-aleg.ro/index.php?name=News&file=article&sid=611&titlu=Victor_Ponta_se_indeparteaza_de_Adrian_Nastase_si_ii_face_curte_lui_Ion_Iliescu