Plenul Camerei Deputatilor a decis, ieri, sa retrimita la Comisia juridica proiectul de lege de modificare a Codului penal, care prevede inlocuirea "conflictului de interese'' cu sintagma "folosirea functiei pentru favorizarea unor persoane''
. Deputatul PSD Ioan Munteanu a propus retrimiterea proiectului la comisie pe motiv ca trebuie clarificata notiunea de "prejudiciu de interes public", iar propunerea a fost acceptata cu 135 de voturi favorabile, potrivit Agerpres. Comisia juridica a Camerei a dat, saptamana trecuta, raport favorabil proiectului de lege, acceptand amendamente care prevad ca titlul articolului 301 din Codul penal sa se transforme din "conflict de interese" in "folosirea functiei pentru favorizarea unor persoane''. Articolul modificat in comisie prevede ca "fapta functionarului public care, in exercitarea atributiilor de serviciu, a indeplinit un act prin care s-a obtinut un folos patrimonial pentru sine, pentru sotul sau, pentru o ruda ori un afin pana la gradul II inclusiv, pricinuind prin asta un prejudiciu de interes public, se pedepseste cu inchisoarea de la unu la cinci ani si interzicerea exercitarii dreptului de a ocupa o functie publica pe o perioada de 3 ani. In legea in vigoare, articolul 301 arata ca fapta functionarului public, care, in exercitarea atributiilor de serviciu, a indeplinit un act ori a participat la luarea unei decizii prin care s-a obtinut, direct sau indirect, un folos patrimonial, pentru sine, pentru sotul sau, pentru o ruda ori pentru un afin pana la gradul II inclusiv sau pentru o alta persoana cu care s-a aflat in raporturi comerciale ori de munca in ultimii 5 ani sau din partea careia a beneficiat ori beneficiaza de foloase de orice natura, se pedepseste cu inchisoarea de la unu la 5 ani si interzicerea exercitarii dreptului de a ocupa o functie publica''.
Publicat de
:
---
Data publicării: 12 Apr 2017 - 08:18
| |
|