"Ca de obicei, Mugur Isarescu ne spune jumatate de adevar"

     Statistica prezentata, luni, de Guvernatorul Bancii Nationale a Romaniei (BNR) Mugur Isarescu pe marginea rezultatelor inregistrate pana acum de implementarea Legii Darii in Plata este o evidenta incompleta, considera deputatul liberal Daniel Catalin Zamfir

.
     Domnia sa ne-a explicat: "Ca de obicei, Mugur Isarescu ne spune jumatate de adevar, pentru ca BNR nu are date nici de la executori, nici de la avocati, nici de la notari, nici de la firmele de recuperare, iar cele mai multe dari in plata probabil ca au fost facute in cazurile de executare silita. De asemenea, au fost vandute pachete intregi de credite neperformante, despre care bancile nu mai raporteaza date la BNR, iar recuperatorii nu fac nici ei acest lucru. De unde obtinem aceste informatii ca sa avem o viziune completa a rezultatelor pe care le-a avut pana acum Legea Darii in Plata; sa stim cate notificari au fost facute in total si cate au fost acceptate? Cine contabilizeaza numarul notificarilor depuse la firmele de recuperare a creantelor? La cererea pe care am facut-o, presedintele Uniunii Nationale a Executorilor Judecatoresti (UNEJ) mi-a transmis ca Uniunea nu intocmeste astfel de statistici. Asadar, nu stim la cate persoane a fost stopata procedura de poprire pe venituri. De asemenea, pe cele de la recuperatori nu le cuantifica nimeni, iar societatile de recuperare nu raporteaza astfel de date".
     Potrivit BNR, pana acum au fost depuse 3.907 notificari de dare in plata, intocmite de 3.398 de debitori, 404 debitori notificand cel putin doua credite. Notificarile au fost adresate catre 24 de banci, valoarea totala a datoriilor aferente creditelor notificate fiind de peste 1 miliard de lei. Aceasta suma reprezinta 1% din totalul creditelor acordate populatiei, respectiv 2% din creditul ipotecar. In proportie de 67%, notificarile au fost contestate de banci si se afla in diverse stadii de analiza juridica. Peste 90% dintre creditele vizate sunt denominate in valuta, fiind distribuite relativ echilibrat intre euro si franci elvetieni. Din totalul imprumuturilor pentru care s-a cerut darea in plata, 56% figureaza cu intarzieri la plata de peste 90 de zile. In majoritatea cazurilor, valoarea creditului ramas de rambursat este mai mare decat valoarea garantiei imobiliare, in cazul a 504 notificari valoarea garantiei fiind mai mare decat creditul de rambursat. BNR a anuntat si ca 30% din numarul debitorilor identificati in Centrala Riscului de Credit provin din Bucuresti si judetul Ilfov, valoarea creditelor notificate concentrandu-se in proportie de 83% la persoanele cu varsta cuprinsa intre 30 si 50 de ani. Varsta medie a debitorilor care au transmis notificari privind darea in plata este de 43 de ani.
     BNR subliniaza ca datele oferite pe marginea Legii darii in plata se bazeaza numai pe raportari ale bancilor, transmise la solicitarea BNR, in vederea monitorizarii pozitiei prudentiale a institutiilor de credit si a evaluarii stabilitatii sistemului bancar.   
Publicat de : ---
Data publicării: 12 Aug 2016 - 05:59
 

Link știre