Carte neagră, cinste cui te-a scris! [1]

Călare pe capra de lemn a opoziției, Adrian Năstase a dat cu tîrtița de pămînt și s-a spart în figuri la lansarea unei cărți de magie neagră aplicată pe regimul Băsescu, monstrul din Carpați acuzat că roade picioarele scaunelor de sub liberalii lui Tăriceanu și că hăpăie la desert „toate partidele, unul cîte unul, începînd cu PRM-ul”.

Ștergîndu-l la guriță pe Vadim de balele turbării, marele biciclist comite eroarea de a-i pune matrozului în piept o insignă nemeritată căci, în cazul partidului România Mare, orice ageamiu poate constata că Tribunul a acționat conform principiului paternalist „eu te-am făcut, eu te omor”.

Pe de altă parte, dictatorul Băsescu pare să fi absolvit, mai degrabă, școala de actorie a lui Charlie Chaplin, nicidecum școala de cadre a lui Cozmâncă, la care s-a adăpat de mic colecționarul de fete de ministru din Cartierul Primăverii.

Imaginați-vă o Românie cu arogantul din Tărtășești președinte și cu Miki Șpagă ministru al Justiției și-o să vă aruncați degrabă în Dunăre ca s-o luați înot spre bulgari.
Publicat de : Mircea DINESCU
Data publicării: 29 Iun 2005 - 08:11
 

Link știre   [1] https://fundatia-aleg.ro/index.php?name=News&file=article&sid=5456&titlu=Carte_neagra__cinste_cui_te_a_scris_