Cazul Bodnariu, dezbatut in Parlamentul European [1]

Cazul familiei Bodnariu din Norvegia, dar și sistemul de protecție a copilului din acest stat vor fi dezbătute peste trei săptămani in Parlamentul European (PE), in condițiile in care, joi, s-au finalizat procedurile prin care 42 de europarlamentari din mai multe țări au solicitat acest lucru

Potrivit unui comunicat de joi al eurodeputatului PNL Daniel Buda, citat de Mediafax, urmează să fie identificate și mecanisme prin care Comisia Europeană să intervină cand se constată că procedurile privind separarea copiilor de familie pot crea traumatisme psiho-emoţionale minorilor sau părinţilor. \'Cetăţenii romani trebuie să fie protejaţi indiferent de ţara in care se află şi indiferent de religia pe care o au, orice discriminare fiind, de altfel, interzisă de normele de drept internaţional, iar reprezentanţii autorităţilor publice la nivel naţional şi european trebuie să facă tot ceea ce este necesar in acest sens. Joi s-au finalizat procedurile prin care 42 de europarlamentari, proveniţi de la toate grupurile politice și din mai multe țări, au solicitat dezbaterea cazului Bodnariu din Norvegia in PE, această dezbatere urmand să aibă loc in circa trei săptămani. De asemenea, urmează să fie dezbătute şi, in acelaşi timp, să fie identificate mecanisme prin care Comisia Europeană să intervină cand se constată că procedurile privind separarea copiilor de familie pot crea traumatisme psiho-emoţionale minorilor sau părinţilor\', a spus Buda.

Citeşte şi: Cazul familiei Bodnariu: Ce a cerut comisia de parlamentari romani, aflată in Norvegia, autorităţilor

El a susținut că niciun sistem juridic nu poate justifica luarea unui copil de numai trei luni \'de la sanul mamei fără să existe date sau indicii temeinice că dezvoltarea acestuia ar fi afectată in baza unei simple decizii administrative, sub pretexte ţinute departe de ochii opiniei publice\'.

Copiii familiei romanului Marius Bodnariu, inginer IT, şi ai soţiei sale norvegiene Ruth, asistentă medicală, au fost luaţi de la părinţi de serviciul de protecţie a copilului din Norvegia - Barnevernet, in noiembrie, după ce cele două fete, cele mai mari din familie, ar fi spus că primesc corecţii fizice de la părinţi. De asemenea, părinţii ar fi suspectaţi de indoctrinarea religioasă a copiilor. Cei cinci copii au fost plasaţi in trei familii-surogat, iar de curand a fost deschisă procedura adopţiei internaţionale pentru ei, potrivit reprezentanţilor familiei.

Ambasadorul Romaniei la Oslo, Adrian Gabriel Davidoiu, consulul ambasadei, Mihai Oprescu şi un expert trimis din centrala MAE au avut o intalnire, in 12 ianuarie, cu familia Bodnariu şi cu avocatul acesteia, anunța MAE, care preciza că minorii vor putea fi vizitaţi de consul. Partea norvegiană a dat asigurări că există "garanţii proceasule pentru părinţi" şi a reiterat faptul că ancheta Barnevernet nu a pus in discuţie aspecte de natură religioasă, fapt confirmat şi de familie.

In atenţia Ministerului Afacerilor Externe şi a Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie (ANPDCA) se află, in prezent, şapte cazuri ale unor familii de cetățeni romani ai căror copii, in total 16, au fost preluați de autoritățile norvegiene. Astfel, in ultimii cinci ani, in afara cazului Bodnariu, au mai fost gestionate, pe baza sesizărilor primite, alte şase cazuri ale unor familii de cetățeni romani, care s-au soluționat, in cinci cazuri prin repatrierea a opt minori, iar intr-un alt caz, prin revenirea a doi copii in familia unor romani rezidenţi in Norvegia.

Printre aceste cazuri este şi cel al familiei Nan. Dumitru şi Mihaela Nan, originari din Maramureş, care s-au mutat in Norvegia in urmă cu cinci ani, au rămas fără cei doi copii in octombrie 2015, cand aceştia au fost preluaţi de serviciul de protecţie a copilului - Barnevernet şi plasaţi intr-o familie surogat. Soţii Nan au fost atunci chemaţi la poliţie, interogaţi şi, in final, anunţaţi de angajaţi de la protecţia copilului că le-au fost luaţi copiii, pe motiv că sunt bătuţi. Acuzaţiile ar fi pornit de la faptul că fetiţa familiei Nan a spus că a fost bătută, aceasta fiind filmată, fără ca familia să ştie, cand se juca şi răspundea unor intrebări despre părinţii săi.

In perioada 20-22 ianuarie o delegație de parlamentari, condusă de deputatul Mircea Dolha şi din care fac parte deputaţii Mircea Lubanovici, Maria Grecea şi Ovidiu Iane și senatorii Titus Corlățean, Ben-Oni Ardelean și Marian Vasiliev face o vizită in Norvegia pentru a intreprinde "demersuri politice pentru susţinerea reintregirii familiilor de romani ai căror copii au fost preluați de Serviciul local norvegian de protecție a copilului". In programul delegaţiei sunt incluse convorbiri cu reprezentanți ai conducerii Ministerului Afacerilor Externe, ai Ministerului Copiilor, Egalității și Incluziunii Sociale, ai unor comisii ale Parlamentului norvegian și cu reprezentanți ai comunității romanești din Norvegia.

Singurul RCA in 12 rate comenteaza /* (c)
Publicat de : ---
Data publicării: 22 Ian 2016 - 05:57
 

Link știre   [1] https://fundatia-aleg.ro/index.php?name=News&file=article&sid=52064&titlu=Cazul_Bodnariu__dezbatut_in_Parlamentul_European