Jurnalul garnizoanei București – un document care-l incriminează pe Ion Iliescu pentru iunie ’90 [1]

La 15 ani de la mineriada din 13-15 iunie 1990, fostul președinte al României, Emil Constantinescu, a scos pe piață dovada implicării active a lui Ion Iliescu în acele sângeroase evenimente – „Jurnalul activităților desfășurate de unitățile Armatei, în garnizoana București, în perioada 13-15.05.2005”.

Act oficial, întocmit în zilele cu pricina de generalul Nicolae Șchiopu, pe atunci, adjunct al șefului Marelui Stat Major al Armatei, jurnalul conține repere orare precise și îl indică pe Iliescu atât drept coordonator al represiunii militare împotriva protestatarilor din Piața Universității, cât și drept coautor al scenariului manipulator de tip bolșevic, al cărui scop era demonizarea opozanților, urmată de „pedepsirea” lor de către „elementele sănătoase”, minerești. Redăm, în continuare, pasajele care probează complicitatea la represiune și, mai ales, la diversiune a șefului statului de la acea vreme:
„Ora 15,45. Președintele României a cerut telefonic la M.St.M să se intervină cu două detașamente de militari din unitățile MapN în sprijinul trupelor M.I. existente în Piața Universității”.
„Ora 16,20. Președintele a cerut ca Armata să întărească apărarea la celalate obiective de stat (MI, SRI etc.)”.
„Ora 17,35. Se primește ordinul președintelui să se folosească gazele lacrimogene în zona Ministerului de Interne”.
„Ora 19,20. Comandantul trupelor chimice a primit ordin să conducă personal întrebuințarea susbtanțelor lacrimogene la sediul M.I. și Poliției Capitalei. În acest sens are aprobarea președintelui Iliescu”.
„Ora 19,25. Președintele informează pe prim-adjunctul ministrului Apărării Naționale că pe sediul Poliției Capitalei s-a ridicat drapelul verde, legionar, deci mișcarea este o rebeliune legionară și se tratează ca atare. Primul adjunct propune înființarea unui comandament militar al Capitalei, în acest scop se convoacă cadrele de răspundere din MApN”.
„Ora 22,00. Președintele Iliescu comunică că în această noapte elemente turbulente vor încerca să pătrundă și în alte obiective. Aceștia au asupra lor arme și muniție; nu se trage decât împotriva celui care trage; toți militarii să aibă baioneta pusă la armă și să se apere împotriva celor care atacă. Cei care atacă nu sunt revoluționari, ci contra-revoluționari legionari”.
„Comunicarea” de la 10,00 seara a lui Ion Iliescu (cu un conținut vădit manipulator) avea să fie transmisă, conform aceluiași document, către nouă comandamente militare, printre care Aviația Militară, Diviziile 1 și 57 Mecanizate și Corpul 1 Tancuri. Rezultatele acesteia – cinci morți prin împușcare (după cifra oficială, în realitate, numărul victimelor ar putea fi mult mai mare), în noaptea de 13 spre 14 iunie.
„Este o modalitate nemaiîntâlnită de a acționa din partea unui șef al statului, de o raritate extremă chiar în practica regimurilor totalitare sau militariste”, califică Emil Constantinescu metoda folosită, în 13-15 iunie 1990, de predecesorul și, apoi, succesorul său la Cotroceni. Președintele dintre 1996 și 2000 își amintește că a fost, și el, pus în situația de a reprima o rebeliune: „În 1999, la Costești, eram puși în situația de a apăra instituțiile democratice ale statului și am mers până la a decreta – târziu, după mijloacele legale pe care le aveam, sau nu le aveam atunci la dispoziție – starea de necesitate, care implica intervenția Armatei. Dar pe Cozma și minerii lui care veneau spre București nu i-am inventat eu, așa cum dl. Iliescu inventa legionari și oameni înarmați, cu nouă ani mai înainte”.
Fostul șef al statului explică și modul în care a intrat în posesia Jurnalului, dar este evaziv când vine vorba de a lămuri de ce nu a făcut public, mai devreme, conținutul acestuia: „Jurnalul este un mijloc de probă atașat rechizitoriului întocmit, în mai 2000, de procurorul Dan Voinea, în dosarul mineriadei. Din momentul încheierii, rechizitoriul este act public, astfel că nu mi-a fost greu să aflu de existența lui și chiar să-l obțin. Acest lucru s-a întâmplat pe la sfârșitul lui 2000 și începutul lui 2001, imediat după ce îmi încheiasem mandatul. În acel moment, însă, nu se putea discuta nimic. Vă amintiți cum erau trecute sub tăcere cazuri, afaceri, precum Jimbolia sau altele în care fuseseră implicați oamenii președintelui Iliescu... Acum însă consider că a venit momentul propice nu doar al aflării adevărului, ci chiar al tragerii la răspundere penală a celor vinovați...”. Emil Constantinescu mai spune că a pus jurnalul în circulație fiindcă se teme ca nu cumva noua putere – Traian Băsescu și Monica Macovei – să nu cadă în capcana întinsă de Miorn Cozma – mărturia lui care să-l îngroape pe Iliescu, versus achitarea în dosarul mineriadei de la Costești. „Vreau să arăt că că nu e nevoie de așa ceva, de un asemenea compromis. Documentele militare sunt suficiente pentru a dovedi cine și în ce măsură este vinovat. Ca jurist, știu că, potrivit Codului penal, pentru infracțiunea de omor deosebit de grav, instigatorul și complicele sunt sancționați cu aceeași pedeapsă ca și făptașii. Astfel ar trebui sancționat dl. Iliescu.”
Publicat de : Alin BOGDAN
Data publicării: 16 Iun 2005 - 07:46
 

Link știre   [1] https://fundatia-aleg.ro/index.php?name=News&file=article&sid=5065&titlu=Jurnalul_garnizoanei_Bucuresti_&_#8211__un_document_care_l_incrimineaza_pe_Ion_Iliescu_pentru_iunie_&_#8217_90