Vicepresedinte PNL: Legea privind votul prin corespondenta trebuie adoptata cel tarziu pana la inceputul lui noiembrie [1]

Autor: C

. S.

In pragul debutului noii sesiuni parlamentare, Mihai Voicu ar vrea sa vada o mobilizare exemplara in randul alesilor. Totul, in vederea adoptarii proiectului legislativ privind votul prin corespondenta.

 

Mentionand ca demersul legislativ depus de liberali este singurul ce include prevederi cu care romanii aflati la lucru ori la studiu dincolo de granitele tarii ar fi de acord, pentru simplul fapt reprezentantii Diasporei au fost consultati inainte de a fi redactat, vicepresedintele marii formatiuni liberale ar vrea ca proiectul sa primeasca unda verde din Parlament in maximum trei luni. “Chiar daca este perfectibil, contine prevederi care sunt agreate cu cei care vor beneficia de facilitatile legii”, mentioneaza deputatul liberal.

Drept urmare, vicepresedintele PNL spera ca legea care le-ar permite romanilor aflati in afara granitelor sa voteze prin corespondenta sa fie adoptata in viitorul apropiat, dar nu mai tarziu de luna noiembrie. “Inceputul noii sesiuni parlamentare trebuie sa aduca o mobilizare reala, in ritm accelerat, a tuturor fortelor politice, pentru adoptarea, pana cel mai tarziu la inceputul lunii noiembrie, a Legii cu privire la votul prin corespondenta”, considera deputatul liberal.

sursa foto: Facebook/PNL


Publicat de : ---
Data publicării: 26 Aug 2015 - 06:41
 

Link știre   [1] https://fundatia-aleg.ro/index.php?name=News&file=article&sid=49105&titlu=Vicepresedinte_PNL__Legea_privind_votul_prin_corespondenta_trebuie_adoptata_cel_tarziu_pana_la_inceputul_lui_noiembrie