În trei orașe din județul Caraș Severin apa nu este potabilă [1]

Trei totalul de șapte orașe câte are județul Caraș Severin, trei se pot lăuda cu tristul record de a nu avea apă potabilă nici în prezent. La robinetele locuitorilor din Reșița, Anina și Oravița, curge prețiosul lichid, dar din cauza suspensiilor foarte fine, mai exact al turbidității, aceasta nu este recomandată pentru consumul uman.

Dacă din punct de vedere microbiologic apa este potabilă, nu același lucru se poate spune din cauza suspensiilor de mâl și nisip, particule care sunt de ordinul micronilor și nu pot și reținute de filtre. Pentru eliminarea factorilor biologici, în uzinele de preparare a apei, angajații au trecut la o supraclorinare, operațiune în urma căreia cantitatea de clor este de până la cinci ori mai mare ca în mod normal.

Apa poate fi folosită în gospodărie, dar obligatoriu trebuie fiartă bine în cazul folosirii la gătit.

La Anina, apa de la robinete are aspectul cafelei cu lapte, dar situația este sub control iar populația a fost informată despre aceasta. Aceasta se datorează acțiunilor de drenare și decolmatare al lacului Buhui, locul de alimentare cu apă brută pentru prepararea celei potabile.
Publicat de : Vali POPOVICI
Data publicării: 10 Iun 2005 - 14:40
 

Link știre   [1] https://fundatia-aleg.ro/index.php?name=News&file=article&sid=4898&titlu=In_trei_orase_din_judetul_Caras_Severin_apa_nu_este_potabila