O poveste pe care o stiam deja [1]

Ieri, presedintele Romaniei a relatat ziaristilor si opiniei publice romanesti filmul evenimentelor rapirii jurnalistilor Marie-Jeanne Ioan, Sorin Miscoci, Ovidiu Ohanesian si a ghidului lor, Mohamad Munaf. Va prezentam mai jos cum a fost prezentata criza jurnalistilor de catre mass-media

Asa cum v-am promis acum doua saptamani, astazi (n.r. – ieri) o sa incerc sa va prezint un film al rapirii, o succesiune a unor actiuni strict in zona in care nu se aduce atingere intereselor statului. Pe data de 28 martie, dupa cum stiti are loc rapirea unui grup de trei cetateni romani si a insotitorului lor in Bagdad. Rapirea are loc in zona denumita zona Universitatii si s-a produs in jurul orei 19.30, pe schema pe care multi dintre dumneavoastra deja ati publicat-o. La acel moment, ma aflam in avion, revenind dintr-o deplasare in Irak si Afganistan, unde inspectasem trupele romanesti dislocate in aceste doua tari in cadrul fortelor multinationale. Am fost informat despre eveniment, in jurul orei 20.00, de ministrul de externe si in discutie i-am cerut sa alerteze imediat toate structurile statului, sa contacteze aliatii si am cerut punerea in miscare a operatiunilor de cooperare intre serviciile romanesti si serviciile de informatii straine, in scopul culegerii rapide de informatii cu privire la soarta celor trei cetateni romani si a insotitorului lor. Intre timp, in baza dispozitiilor pe care le-am dat in jurul orei 20.00, la Ministerul de Externe s-a format o Celula de Criza, care a inceput sa lucreze in jurul orei 21.10; Celula de Criza la care au participat, alaturi de ministrul de externe, delegati ai serviciilor de informatii - in principal este vorba de SIE, SRI si Directia de Informatii a Armatei. Am aterizat la Bucuresti in jurul orei 0.35, din data de 29, si am convocat imediat sefii serviciilor de informatii la Cotroceni. In data de 29, am avut trei intalniri, in care am stabilit modalitatile de lucru.


Celula de Criza

Inca de la prima intalnire din cursul noptii, am cerut contactarea serviciilor omoloage pentru a primi informatii cu privire la modul cum s-a actionat in situatia de cetateni rapiti in alte tari. Va pot spune, ca un mic comentariu, ca pana seara primisem informatii de la toate serviciile aliate care se confruntasera cu astfel de acte, mai mult decat atat, primisem informatii si de la servicii din zona tarilor arabe, care s-au aratat disponibile sa ne sprijine in gasirea unui mod de operare. Concluziile care au fost trase in urma primirii informatiilor legate de solutionarea pozitiva sau uneori negativa a cazurilor de rapire, in mod deosebit a cetatenilor occidentali, ne-au aratat inca din prima zi ca nu exista o reteta; nici una dintre solutiile adoptate nu putea fi considerata o solutie obligatorie de urmat pentru obtinerea succesului. Am desprins, insa, prin grupul de analiza, constituit la Cotroceni in afara grupei operative, sau ceea ce dvs. ati denumit Celula de Criza, un grup de analiza format din analisti ai tuturor serviciilor de informatii, care aveau misiunea sa proceseze informatii primite in timp real si sa le puna in puzzle-ul informational ce venea din toate directiile si de la toate serviciile. Aceasta concluzie ne-a facut sa ne indreptam catre trei solutii, selectand din solutiile care au fost aplicate.


Cele trei canale

Cele trei solutii pe care le-am adoptat ca fiind posibile solutii de rezolvare cu succes a crizei ostaticilor au fost constructia unui canal religios, constructia unui canal de contact al statului si constructia unui canal privat rezervat familiilor. Nu fac un secret din a va spune ca intr-un fel sau altul aveam informatii de pe toate trei si, de asemenea, instructiunile de operare se dadeau pe toate trei dintr-un singur punct. In acelasi timp, ne-am dat seama ca trebuie sa construim o atmosfera favorabila in lumea musulmana. Acestea au fost unele din cele mai importante concluzii ale primei zile de functionare a grupului operativ si a grupului de analiza ce functiona la Cotroceni. Pentru a intelege mecanismul pe care a functionat a fost asa-numita Celula de Criza sau grupul operativ care avea in structura, tot la Cotroceni, grupul de analiza cu analisti ai tuturor serviciilor, inclusiv Directia de Informatii a Ministerului de Interne, si la fiecare serviciu de informatii functiona un alt grup de analiza, ce analiza informatiile culese de fiecare serviciu si le transmitea grupului de analiza de la Cotroceni, care avea misiunea de a suprapune informatiile culese pe toate canalele.


Ofiteri la Bagdad

Tot in data de 29, stabilind ca trebuie sa cream o atmosfera propice in lumea musulmana, ca trebuie sa operam simultan, sa incercam sa construim trei canale – unul al statului, unul pe canal religios si unul privat, care sa se adreseze direct familiilor, deci in afara de aceste decizii, s-a luat si decizia, zic eu, exrem de importanta si luata prompt, de a mari masiv capacitatea de culegere de informatii din teritoriul irakian. Asta inseamna deplasari de cadre specializate in culegere de informatii pe toate structurile de informatii ale statului roman. Ca sa nu existe confuzii, cele trei structuri care au primit misiuni de crestere a capacitatii de culegere de informatii au fost SIE, SRI si Directia de Informatii a Armatei, care a raspuns cel mai prompt prin reorientarea misiunilor structurilor de informatii pe care le avem in Irak. Ulterior, au fost deplasati in urmatoarele zile ofiteri de informatii acomodati cu lumea araba, crescand capacitatea de culegere de informatii din acea zona. In ziua de 29, se mai intampla un lucru important.


Hayssam, la Degeratu

La ora 16.30–17.00, la consilierul pe probleme de securitate, dl. gen. Degeratu, s-au prezentat Omar Hayssam si Yassim Mohamad cu solicitarea sa plece in Irak pentru a incerca sa ajute la eliberarea ostaticilor. La ora 20.50, l-am primit eu numai pe Yassim Mohamad si, in aceeasi seara, a plecat catre Bagdad, avand misiunea sa contacteze autoritatile irakiene, in primul rand, Ministerul de Interne. Tot in data de 29 se mai produce un lucru important, desi nu l-am primit pe Omar Hayssam, acesta il insoteste la aeroport pe Yassim Mohamad pentru avionul Tarom de Amman si, la plecare, la aeroport face declaratii ca el este dispus sa plateasca 4 milioane de dolari pentru recuperarea celor trei cetateni romani si a insotitorului lor. In acel moment, Omar Hayssam nu stia un lucru: ca la ora 9.15 dimineata, structurile statului interceptasera convorbirea telefonica pe care o avusese din Bagdad de la o cartela Connex, ce a fost imediat identificata. Comunicarea s-a facut la ora 9.15. Reiesea ca "aventura" costa 4 milioane si Hayssam a inceput sa defileze cu rascumpararea in public.


Cartela buclucasa

Era o cartela cu numar 0742 (n.r. – acest prefix apartine companiei Orange), cea de pe care se sunase, si a fost identificata imediat. Deci, cel care a sunat a plecat cu ea din Romania si a sunat din Bagdad. In acel moment, la cea de-a doua sedinta care s-a facut in jurul orei 13.00, s-a luat tot dosarul lui Omar Hayssam, relatiile lui, care au fost controlate de structurile de securitate ale statului, si s-a creat un mare indiciu, care ne obliga sa avem in vedere sa ne punem cateva intrebari in mod deosebit. De ce a fost sunat Omar Hayssam si cum o cartela telefonica a ajuns la Bagdad si se suna de pe ea la 9.15, deci la 14 ore dupa rapirea celor trei cetateni romani si a insotitorului lor. In acel moment, suspiciunile noastre cu privire la operatiunea de care nu este strain Omar Hayssam au inceput sa prinda contur. Pe 30 martie, primim primul semnal, atat de discutatul semnal, legat de neprofesionalismul rapitorilor. Nu noi am facut comentariile, ci va apartin. Ce nu se stia si apucasem sa fim noi informati era ca Munaf incercase "sa-i cazeze” pe ziaristi la o cunostinta de-a sa care-i datora 5.000 de dolari si, in schimbul datoriei, Munaf i-a cerut sa tina in casa la un moment dat, pentru o perioada de 5-6 zile sau 5-7 zile, un grup de patru persoane, trei romani si un irakian cu cetatenie americana.


Dati cui nu trebuia

A fost putin ghinionist, pentru ca cetateanul irakian fusese student in Romania. Documentele din dosarul cauzei stau marturie culegerii acestor informatii. Ele nu sunt probe, vreau sa facem foarte clar deosebirea intre informatie si proba, dar era informatie. Refuzat de fostul student roman, Mohamad Munaf decide ca prin cunostinte, rude sa duca la indeplinire programul de simulare a rapirii si de creare a alibiului pentru ca Omar Hayssam sa plece in Irak sa aduca ziaristii, dar se pare ca cei la care au apelat, desi apropiati lui, erau totusi departe de a fi niste oameni foarte bine instruiti in astfel de operatiuni. La randul lor, apeleaza la asistenta tehnica din partea unei celule mult mai bine puse la punct cu organizarea rapirilor. Se realizeaza rapirea si nu se mai realizeaza in conditiile in care Omar Hayssam sperase ca se poate realiza printr-o solutie sigura, in casa unui cetatean care nu era implicat in acte de rapire, de terorism. Aceasta este explicatia pe care noi o dam reactiei pe care au avut-o rapitorii care cer sa se spuna foarte clar ca ei nu au revendicari materiale. Mesajul din data de 30.03.2005, facut public de Al-Jazeera, la ora 23.00, exact asta spune prin vocea lui Marie Jeanne Ion. In perioada urmatoare apar fotografii, de data aceasta, cu cei trei cetateni romani, preluate si de noi de pe Reuters, cum de altfel le-a preluat toata, tara si cu aspectul ceva mai intunecat decat cel din 30 martie.


«Hayssam, nu pleci in Bagdad!»

Pe data de 3 aprilie, il primesc din nou pe Omar Hayssam (il mai primisem si in data de 1 aprilie, seara, si in data de 2). De fiecare data, apelul lui a fost sa-l las sa plece la Bagdad, pentru ca este singurul care ii poate aduce. Din pacate, apelurile lui erau fara sens, pentru ca el avea restrictie de iesire din tara, urmare a anchetelor Parchetului General, nu putea sa paraseasca in mod legal Romania. Si-a dat seama ca este filat, si numai o aprobare de foarte sus putea sa-i permita iesirea din tara. In acelasi timp, noi aveam cele mai serioare suspiciuni ca Omar Hayssam mai controleaza situatia. Mai mult decat atat, primisem informatia ca ziaristii nu se mai afla in prima locatie, inca din data de 1 aprilie. Pe 1 i-am spus: "Daca vrei sa trimiti pe cineva care nu are restrictie de plecare la Bagdad, poti sa trimiti, dar tu nu pleci”. L-a trimis pe fratele lui la Bagdad, care a ajuns pe data de 3 in Bagdad, unde a fost contactat de un om al nostru inca de la sosire. Fratele lui Omar Hayssam este interogat de la sosire de Politia irakiana si spune cu cine trebuia sa ia legatura in conformitate cu instructiunile primite de la Omar Hayssam.


Hayssam putea cere executia

In acel moment incep arestarile in Bagdad, arestari care incep sa demonteze prima grupare care ii rapise. Omar Hayssam a fost arestat pentru ca aveam informatii ca nu mai controleaza situatia, si atunci ne interesa sa obtinem informatii de la cei care rapisera initial cetatenii romani. De la primele declaratii ale cetatenilor arestati pe 4 aprilie, ale cetatenilor irakieni, am avut confirmarea implicarii lui Omar Hayssam. Sigur, in acelasi timp nu aveam certitudinea, aveam doar informatii, si informatiile nu inseamna intotdeauna certitudine, ca Omar Hayssam nu mai poate influenta lucrurile in Bagdad, in ceea ce priveste soarta jurnalistilor. Atunci, pe baza informatiilor primite de la autoritatile irakiene, care confirmau ca Omar Hayssam fusese initiatorul rapirii cetatenilor romani, procurorul general a considerat ca sunt elemente care sa mearga inspre arestarea si izolarea lui Omar Hayssam. Lasat in libertate, ne-a fost frica sa nu poata influenta o masura capitala pentru cei trei cetateni romani. Chiar daca suspectam pierderea controlului de catre Omar Hayssam, nu puteam avea certitudinea ca in schimbul promisiunii transferurilor sumei importante de bani din alta tara decat din Romania, n-ar fi cerut lichidarea celor trei cetateni romani. Din acest motiv, a fost acel comunicat din 5 aprilie, in care, in mod cert, Presedintia n-ar fi trebuit sa dea un comunicat cu privire la arestarea lui Omar Hayssam, dar am dorit sa facem public faptul ca exista o suspiciune asupra lui Omar Hayssam.


Prima proba de viata

Intre timp, inca din data de 30 am reusit sa intram in contact cu o persoana care sustinea ca ar putea sa mijloceasca eliberarea ziaristilor, ea s-a dovedit o persoana care nu era in legatura cu cei care ii detineau si mai ales cei care i-au detinut incepand cu data de 1 aprilie. Pe data de 3 insa, reusim sa gasim un alt canal, pe canalul de stat, pe canalul serviciilor, prin care ni se face ulterior, in data de 5, proba ca cel cu care discutam era intr-adevar in masura sa probeze ca are contact cu gruparea. In inregistrarea din 5 aprilie, care n-a fost data publicitatii, a fost facuta cu vocea lui Marie Jeanne, dar avea doua mari probleme: era o inregistrare care ni s-a transmis, nu imprimata pe o caseta, ci pe telefon, iar noi nu am avut certitudinea ca este vocea lui Marie Jeanne pana cand nu s-a facut analiza in laboratoarele unui serviciu de informatii. Intr-adevar, vocea era a ei, si aveam certitudinea, incepand cu data de 5, ca cel care se afla in contact cu noi este si in contact cu gruparea rapitorilor, cei care ii detineau dupa data de 1. In perioada 6-9 aprilie, datorita declaratiilor pe care le faceau cei arestati in primul esalon, cei care faceau parte din prima grupare, cea cu care Munaf aranjase rapirea, arestarile continua.


20 de soldati, la schimb

In 9 aprilie, contactul nostru, cel care ne facuse in data de 5 proba ca ii detine si care ne daduse patru zile in data de 5 sa facem o declaratie ca ne retragem trupele din Irak, revine, deci pe 9, si, constatand ca nu se face nici o declaratie politica a Guvernului Romaniei, isi manifesta nemultumirea. In acelasi timp, persoana de contact din partea rapitorilor propune un schimb extrem de spectaculos. Sa dam 20 de militari romani din contingentul dislocat in Irak in schimbul celor trei cetateni romani si a insotitorului lor. Negociatorul s-a angajat sa transmita la Bucuresti noua oferta care ne dadea timp in continuare. Pe 12 aprilie, negociatorul rapitorilor solicita un raspuns la variantele de rascumparare cerute, care insemnau anuntul de retragere a trupelor din Irak, eliberarea unor prizonieri irakieni sau punerea la dispozitie in schimbul celor trei cetateni romani a 20 de militari din contingentul dislocat in Irak. Amenintarea este ca va recurge la decapitarea baiatului inalt. Pe 13 aprilie, negociatorul rapitorilor revine cu oferta ferma de a renunta la planul initial, prin care ne cerea anuntarea retragerii trupelor, dar cer ferm sa se predea gruparii pe care o reprezinta 20 de militari romani.


Partea dura a negocierii

Pe 17 aprilie, punctul esential al pozitiei negociatorului roman a fost solicitarea unei probe de viata. Negociatorul din partea grupului de rapitori solicita ferm schimbul pentru 20 de soldati romani. Pe 19 aprilie, noi propunem contactului nostru, negociatorului din partea grupului de rapitori, ca Romania sa deplaseze un volum ridicat de ajutoare pentru cetatenii aflati in zona de jurisdictie a trupelor romane. Pe 19 aprilie, intervine si o criza de neincredere intre cele doua parti, criza de neincredere pe care noi o resimtim din modul in care negociatorul rapitorilor abordeaza problemele in discutie si ne suspecteaza ca suntem in colaborare cu autoritatile irakiene pentru arestarea unor irakieni. Pe 21 aprilie, intervine partea dura a jocului negociatorului, care ne cere sa urmarim pe Internet, in cursul serii, decapitarea unuia dintre cei trei ostatici romani. Raspunsul negociatorului nostru in 21 aprilie este sa nu treaca la decapitare pentru ca noi avem o problema, in urma careia s-ar putea sa adoptam una dintre solutiile solicitate, dar nu avem proba ca cei trei cetateni romani si insotitorul lor traiesc. Pe 22 aprilie, vine proba prompt, proba care a creat o tensiune extraordinara in opinia publica romaneasca. Ea se constituie insa in dovada de viata pe care noi am cerut-o si acesta era mesajul pe care incercam sa-l dam si jurnalistilor si opiniei publice din Romania ca imaginile, desi impresionante, aveau pentru noi o valenta deosebita, probau ca cei trei cetateni romani sunt in viata.


Ultimatumul teroristilor

In 22 aprilie, pentru prima data gruparea s-a si identificat: Mu’ad bin Jabal. Ni se dau patru zile pentru anuntul de retragere a trupelor romane din Irak, in caz contrar, la patru zile, pe 26, ziaristii urmand sa fie executati. Pe data de 26, rapitorii declanseaza o campanie extraordinara de creare a tensiunii, cand se implineau cele patru zile, si noi nu avusesem reactie. Domnul director Dan Dumitru, de la Prima TV, a primis un mesaj audio de la rapitori. Acestia i-au solicitat expres sa multiplice mesajul si sa-l distribuie intregii mass-media romanesti. Atunci am considerat ca este necesar, in primul rand, sa discut cu domnul Dan Dumitru, si sa invit mass-media care putea reactiona imediat, adica radiouri si televiziuni, pentru a incerca sa-i conving sa nu accentueze presiunea publica. Constatand ca nu exista reactii din partea mass-media romanesti, rapitorii au anuntat prelungirea cu 24 de ore a termenului-limita, conditionand acest lucru de anuntul de retragere a trupelor din Irak.

Apar noi imagini cu apel pentru retragerea trupelor, anuntandu-se uciderea lui Sorin Miscoci si a insotitorului lor american. Ne-am inteles foarte bine, avand in vedere ca rapitorii stiau ca se transmit la Al-Jazeera. Se urmarea dublarea efectului imaginilor de la Al-Jazeera cu un efect mediatic intern extrem de puternic. Dar mai obtinusem 24 de ore.


Intransigenta statului

roman

Pe 27 aprilie, la 11.30, pe fondul teribilei tensiuni publice create, am convocat grupul operativ pentru a lua decizii de care depindea nu numai soarta ostaticilor, ci si politica externa a statului roman si siguranta cetatenilor ei. Decizia a fost aceea ca statul roman nu va ceda si nu-si va modifica optiunile de politica externa. Imediat dupa sedinta CSAT din 27 aprilie, am cerut familiilor celor rapiti, reunite la Palatul Cotroceni, sa aiba incredere in autoritati. La ora 18.00, ultimatumul expira. Am beneficiat de o informatie ca totusi nu vor trece la executare, cu toata presiunea mediatica ce fusese creata. In 27, in urma intelegerii anterioare cu negociatorul din partea rapitorilor, am incercat contactarea imediata dupa ora 18.00. Se intelesesera cei doi negociatori, ca, dupa ora 18.00, la expirarea ultimatumului, se vor auzi, pentru a indica site-ul pe care sa vedem efectele. Tot in data de 27, noi am facut o solicitare publica Consiliului Inteleptilor Musulmani din Irak pentru interventie, pentru implicare in eforturile de recuperare, de eliberare. Nu s-a reusit contactarea, ceea ce pentru noi era un semn bun.


Intervin clericii musulmani

Pe 28 aprilie, negociatorul roman insista sa se dea o proba de bunavointa si cerem eliberarea lui Marie Jeanne pe un fond religios, bine analizat cu oameni care cunosc lumea araba. Tot pe 28, de data aceasta neavand confirmarea ca rapitorii au trecut la actiunea de ucidere a vreunuia sau a tuturor ostaticilor, decidem sa-l informam pe negociatorul din partea rapitorilor ca puterea de la Bucuresti refuza anuntul oricarui plan de retragere. Aveam nevoie sa eliminam acest subiect de negociere pentru a putea plasa negocierea in alt palier. Incepand din 28, am hotarat activarea atat a canalului privat, cat si a canalului de negociere a clericilor musulmani. Ne mentinem pe cele doua canale, pana pe 3 mai, cand are loc o prima tentativa de preluare a ostaticilor, care esueaza. Ea a fost realizata de unul dintre cele doua canale. In interiorul acestei tentative, patru militari din grupul de protectie al unuia dintre serviciile de informatie au stat de dimineata pana seara intr-o casa in Bagdad. Seara s-a decis parasirea casei. Din 4 mai pana pe 13 mai, mentinerea contactului cu negociatorul rapitorilor devine extrem de dificila. Este sporadic, pentru perioade scurte de timp, si incepe sa devina pentru noi extrem de dificil, chiar daca acest canal care se tinea cu ambasada fusese cel care ne daduse probe de viata, celelalte doua canale nu ne dadusera nici o proba de viata, chiar daca afirmau ca sunt in contact. Pe 14 mai se reiau in mod real negocierile, intrerupte pe 27 aprilie, la expirarea ultimatumului, pe canalul principal. Cu aceasta ocazie, cerem o noua proba de viata, avand in vedere si operatiunile extrem de ample desfasurate in intervalul 3 mai – 12 mai in jurul Bagdadului si in Bagdad.


Proba de viata cu ziarul in mana

Pe 18 mai, ne intelegem si asupra conditiilor de schimb, se primeste o proba de viata cu cei trei cetateni romani, care nu se face publica, conform intelegerii cu negociatorul rapitorilor. Dovada de viata contine si mesajul negociat in intervalul 15-18 mai si conditiile in care acesta trebuie sa fie prezentat si aceasta a fost caseta pe care nu ati stiut-o niciodata. Era vorba de un ziar, tinut in mana de Marie Jeanne, intre cei doi colegi ai ei. Ziarul fusese cumparat de ambasada in data de 18 mai. Corespundea, aveam si mesajul si numele ziarului, si era confirmat ca nu era un ziar facut ca sa ne fie prezentat, ci era ziarul care se afla pe piata. Aici apare si o confuzie. Cei trei aveau tricourile inversate. Ovidiu purta tricoul lui Munaf, iar Marie Jeanne purta un tricou cu care Ovidiu fusese in imaginile anterioare. Sigur, am interpretat si partea cea mai rea a mesajului, si anume, aveti doar trei, la unul i-am luat capul. Era partea cea mai rea dupa ce ne intelesesem sau era mesajul "nu vi-i dam pe toti patru, ci doar pe cei trei cetateni romani”.


De la speranta la disperare

In perioada 18-21 mai se dau in mod succesiv informatii cu privire la punctele de intalnire de luare a ostaticilor. Deci negociatorul din partea rapitorilor ne da in mod repetat intalnire in fiecare zi in alt loc cu justificarea nu s-a putut, n-am avut conditii, nu ma... diverse justificari, dar nu s-a produs schimbul. Aici riscurile au fost asumate de grupul antiteror al SIE care se deplaseaza in cele trei zile in diverse puncte. Ele puteau oricand fi o capcana. In acelasi timp ne dadeam seama ca poate fi si o verificare a corectitudinii noastre, daca nu cumva grupul antitero sau (stim noi ca era grupul antitero) grupul de militari care se convenise sa fie in numar de 8 la preluare, daca grupul de militari nu este cumva urmarit de un grup de interventie extrem de puternic care sa-i prinda eventual pe rapitori. Au fost zile in care va pot spune ca treceam de la speranta la disperare si invers pana in data de 22 mai cand cei trei cetateni romani si insotitorul lor ne-au fost predati intr-o operatiune tactica, dar periculoasa care s-a facut cu supravegherea momentului preluarii celor trei cetateni romani si a insotitorului lor intr-un punct dinainte prezent in Bagdad. A fost o operatiune extrem de rapida. Ea implicat un numar extrem de mare de oameni. La ora 13.44, cei patru cetateni, trei cetateni romani si cetateanul american, se aflau in siguranta la sediul Ambasadei Romaniei din Bagdad.


Munaf, lasat americanilor

Problema cetateanului american: avand in vedere ca-l suspectam in realizarea aranjamentelor pentru rapire intentia noastra ferma a fost sa-l aducem in Romania.
Publicat de : ---
Data publicării: 07 Iun 2005 - 10:11
 

Link știre   [1] https://fundatia-aleg.ro/index.php?name=News&file=article&sid=4752&titlu=O_poveste_pe_care_o_stiam_deja