Voiculescu a mers la Cotroceni [1]

O delegatie a PPE s-a prezentat joi la Bucuresti pentru a avea o discutie preliminara cu partidele interesate sa adere la curentul popular, reprezentantii populari urmand sa revina in Romania si saptamana viitoare pentru a analiza dorinta PUR si PD de a se afilia grupului crestin-democratilor europeni.

Reprezentantii PPE s-au deplasat tot joi, de altfel si la Cotroceni, unde au avut o discutie cu presedintele Traian Basescu, pe problema integrarii Romaniei in UE. "Intr-adevar a fost ieri o delegatie a PPE, s-a intalnit cu noi si probabil ca si cu Traian Basescu. Am discutat despre posibilitatea ca la Congresul PD sa fie dezbatute doua sau o singura motiune populara, data fiind dorinta unor democrati de a adera la PPE", ne-a declarat vicepresedintele PD, Sorin Frunzaverde. Tot alataieri, a avut loc la Cotroceni si o intalnire tete-a-tete intre liderul Partidului Conservator, Dan Voiculescu si seful statului, subiectul discutiei nefiind pana in acest moment facut public. Cu toate acestea, este foarte probabil ca la Cotroceni sa se fi discutat tocmai pe marginea venirii in tara a delegatiei PPE. De altfel, este cunoscuta dorinta lui Voiculescu de a dobandi o recunoastere europeana si ultimele actiuni ale PD de a adera la PPE, acest ultim demers fiind sustinut chiar de Basescu. Presedintele fostilor umanisti a fost atat de disperat sa se lipseasca de PPE, incat a schimbat numele PUR in PC, punand la cale o intreaga strategie de imagine menita sa stearga de pe fruntea partidului eticheta de solutie imorala. Voiculescu s-a vazut acum in imposibilitatea de a lupta pentru suprematia in PPE cu mai puternicul Partid Democrat. Liderii democrati au inceput in ultimele zile sa vehiculeze tot mai tare ideea ca sunt extrem de interesati de o orientare populara, in defavoarea celei social democrate. Pe de alta parte, PPE estre interesat mult mai tare de un partid puternic si credibil, in defavoarea altuia controversat. De altfel, potrivit unei informatii oficiale, o alta delegatie a PPE se va prezenta in Romania saptamana viitoare, cand va purta o serie de discutii la cel mai inalt nivel cu PUR si PD, la intalnire urmand sa participe Dan Voiculescu si Emil Boc (presedintele PD).
Publicat de : R.A.
Data publicării: 28 Mai 2005 - 10:21
 

Link știre   [1] https://fundatia-aleg.ro/index.php?name=News&file=article&sid=4485&titlu=Voiculescu_a_mers_la_Cotroceni