Gheorghe Albu preia locul lui Hrebenciuc jr. in boardul SIF2 [1]

Autor: Roxana Pricop 11

.02.2015

Actionarii SIF Moldova (SIF2), societate cu active de 1,3 mld. lei in gestiune, l-au ales pe fostul deputat PDL Gheor­ghe Albu membru in consiliul de administratie, pe locul lasat vacant in decembrie de Andrei Hrebenciuc, ares­tat preventiv in perioada octombrie-decembrie intr-un dosar privind retrocedarea ilegala a peste 40.000 de hectare de padure.

Mandatul sau este de doi ani, pana in aprilie 2017. Gheorghe Albu, doctor in economie, este in prezent lector la ASE si consilier parlamentar. El se numara printre fondatorii Partidului Democrat (PD), iar din 1990 si pana in 2012 a fost deputat in Parlament din partea PD si ulterior a PDL. Din 2012 si pana in februarie 2014, el a ocupat functii de comisar in cadrul fostei Comisii Nationale a Valorilor Mobiliare, membru neexecutiv si consultant la ASF.

Pentru aceasta pozitie a mai candidat si Aurelian Mircea Radu Trifa, manager al unui fond de investitii si administrator la mai multe companii. La AGA derulata ieri de SIF au fost prezenti 19,4% din actionari, Gheorghe Albu fiind ales cu o majoritate de 80% din voturi.

Actiunile SIF2 au crescut cu 0,8% in sedinta de ieri, pana la 1,7 lei/titlu. SIF2 are o capitalizare bursiera de 876 mil. lei.

 


Publicat de : ---
Data publicării: 11 Feb 2015 - 05:38
 

Link știre   [1] https://fundatia-aleg.ro/index.php?name=News&file=article&sid=44310&titlu=Gheorghe_Albu_preia_locul_lui_Hrebenciuc_jr__in_boardul_SIF2