Avocatul Elenei Udrea: Vrem echilibru in ancheta, nu vom comenta cazul decat in sala de judecata [1]

Alexandru Chiciu a venit la Directia Nationala Anticoruptie (DNA) cu caterva minute inaintea Elenei Udrea, el spunand ca o reprezinta in dosarul Microsoft

.

Avocatul a declarat ca nu va face comentarii sau presupuneri in spatiul public, toate argumentele juridice urmand sa fie exprimate in fata anchetatorilor si a instantelor de judecata. Chiciu a motivat aceasta pozitie a apararii Elenei Udrea prin faptul ca trebuie sa existe echilibru atat in ancheta, cat si in faza de judecata, ceea ce nu s-ar intampla daca partile ar incepe sa divulge date din dosar.

Intrebat daca Elena Udrea va fi retinuta, Alexandru Chiciu a refuzat sa raspunda.

Citeste si: Elena Udrea a venit la DNA, pentru a fi audiata in dosarele Microsoft si Gala Bute

Avocatul a precizat ca in 6 februarie a depus o cerere la procurori prin care solicita audierea Elenei Udrea in dosarul Microsoft, solicitare care a fost admisa. Acesta a adaugat ca Elena Udrea este pregatita sa dea o declaratie si ca admiterea de catre procuror a cererii ar indica echilibrul de care apararea spera sa aiba parte in acest proces penal.

Elena Udrea a venit marti la DNA, dupa ce a fost citata de procurori, in urma avizelor de la Camera Deputatilor pentru urmarirea penala, retinerea si arestarea preventiva a deputatului PMP, in dosarele Microsoft si Gala Bute, in care este acuzata de fapte de coruptie.

Udrea a spus, la intrarea in sediul DNA, ca a venit pentru a da declaratii in dosarul Microsoft.

Elena Udrea este acuzata, in dosarul Microsoft, de trafic de influenta (fapte in legatura cu incheierea si derularea acordului cadru de licentiere Microsoft din anul 2009, a contractelor subsecvente si a actelor aditionale la acestea), trafic de influenta (fapte in legatura cu derularea contractului e - Romania), spalare de bani si fals in declaratii de avere.

In dosarul Gala Bute, fostul ministru al Dezvoltarii Regionale si Turismului Elena Udrea este acuzata de abuz in serviciu, tentativa la folosirea de documente ori declaratii false, inexacte sau incomplete pentru obtinerea pe nedrept de fonduri din bugetul Uniunii Europene, folosire a influentei in scopul obtinerii de foloase necuvenite si luare de mita. Faptele au legatura cu atribuirea si folosirea unor fonduri din patrimoniul Ministerului Dezvoltarii Regionale si Turismului in perioada 2010 - 2012.

In fata sediului DNA sunt sase persoane care au huiduit-o pe Elena Udrea atunci cand a ajuns la DNA si care au pancarte pe care scrie "Toti basistii la puscarie", "Ba$€$cu e aici", "Mai am un singur dor, Ba$€ la vorbitor (pe interior) si Nuti la Targsor".

Cu o ora inainte de a veni la DNA, Elena Udrea s-a prezentat la Sectia 2 Politie, unde trebuie sa mearga conform programului stabilit dupa ce a fost pusa sub control judiciar, in 29 ianuarie, in dosarul Microsoft.

Camera Deputatilor a dat luni sase voturi distincte, cu bile, pentru solicitarile justitiei in privinta Elenei Udrea, toate cererile fiind aprobate.

Astfel, forul legislativ a aprobat cererea privind inceperea urmaririi penale a Elenei Udrea in dosarul Gala Bute, fiind inregistrate 285 de voturi "pentru" si 49 "impotriva". Solicitarea procurorului general al Parchetului de pe langa ICCJ s-a referit la formularea cererii de urmarire penala impotriva deputatului Elena Udrea, fost ministru al Dezvoltarii Regionale si Turismului, pentru savarsirea infractiunii de abuz in serviciu, in dosarul nr.50/P/2014 al Directiei Nationale Anticoruptie.

Camera Deputatilor a aprobat apoi cererea privind incuviintarea extinderii urmaririi penale in dosarul Gala Bute. Proiectul de hotarare a Camerei Deputatilor intocmit ca urmare a solicitarii procurorului general al Parchetului de pe langa ICCJ, referitoare la formularea cererii de urmarire penala impotriva deputatului Elena Udrea, pentru savarsirea infractiunii de luare de mita, in dosarul nr.50/P/2014 al DNA, a fost adoptat cu 278 voturi "pentru" si 50 "impotriva".

Camera a aprobat si incuviintarea cererii de arestare preventiva formulata in dosarul Gala Bute in privinta Elenei Udrea. Rezultatul votului la proiectul de hotarare referitor la cererea ministrului Justitiei, insotita de solicitarea Parchetului de pe langa ICCJ, de incuviintare a arestarii preventive a deputatului Elena Udrea, formulata in dosarul nr.50/P/2014 al DNA, a fost de 219 voturi "pentru" si 102 "impotriva".

Un al patrulea vot a vizat cererea de urmarire penala in dosarul Microsoft in privinta Elenei Udrea. Camera a aprobat, cu 243 voturi "pentru" si 50 "impotriva", proiectul de hotarare intocmit in urma solicitarii procurorului general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, referitoare la formularea cererii de urmarire penala impotriva deputatului Elena Udrea, pentru savarsirea infractiunilor de trafic de influenta, spalare de bani si fals in declaratii de avere, in dosarul nr.880/P/2014 al Directiei Nationale Anticoruptie.

Camera Deputatilor a aprobat si solicitarea de incuviintare a retinerii si arestarii preventive a deputatului in dosarul Microsoft. Camera a aprobat, cu 202 voturi "pentru" si 65 "impotriva", cererea ministrului Justitiei, insotita de solicitarea PICCJ, de retinere si arestare preventiva a deputatului Elena Udrea, formulata in dosarul nr.880/P/2014 al Directiei Nationale Anticoruptie.

De asemenea, Camera a aprobat si cererea formulata in cazul Elenei Udrea privind incuviintarea arestarii preventive prin inlocuirea controlului judiciar, in dosarul Microsoft. Proiectul de hotarare a Camerei Deputatilor aferent cererii ministrului Justitiei, insotita de solicitarea PICCJ, de incuviintare a arestarii preventive a Elenei Udrea, prin inlocuirea controlului judiciar dispus la data de 29 ianuarie, formulata in dosarul nr.880/P/2014 al DNA, a fost adoptat cu 152 de voturi "pentru" si 82 "impotriva".

Citeste si: Deputatii au aprobat cererea de ARESTARE a Elenei Udrea in dosarul "Gala Bute" si cererea de retinere si arestare in dosarul Microsoft. Controlul judiciar in cazul Microsoft, inlocuit cu arestarea preventiva Citeste si: MEDIAFAX ZOOM: Elena Udrea - GALERIE FOTO Citeste si: Udrea parafrazeaza un pastor luteran antinazist: Daca azi ma iau pe mine, astfel, maine va iau pe dvs. Citeste si: Udrea, despre gestul de a duce mana spre nas: Un semn facut unei persoane dragi, ca totul e in regula

 


Publicat de : ---
Data publicrii: 11 Feb 2015 - 05:38
 

Link tire   [1] https://fundatia-aleg.ro/index.php?name=News&file=article&sid=44276&titlu=Avocatul_Elenei_Udrea__Vrem_echilibru_in_ancheta__nu_vom_comenta_cazul_decat_in_sala_de_judecata