Udrea: Impotriva mea exista un asalt in acest moment. Se doreste sa tac [1]

Autor: C

. S.

Inainte de a intra la sedinta Comisiei juridice a Camerei, in care vor fi luate in discutie solicitarile DNA in cazul sau, in cele doua dosare in care fostul ministru a ajuns in vizorul procurorilor anticoruptie, Elena Udrea s-a plans de faptul ca e tinta unui “asalt” menit sa o reduca la tacere, mai precis “care are ca finalitate tacerea” sa.

 

Chiar inainte de a intra in sala de sedinta, Udrea a sustinut ca nu a fost niciodata chemata sa dea explicatii, in dosarul privitor la organizarea Galei Bute, ci ca s-a cerut direct arestarea sa preventiva. Mai mult, in cazul celuilalt dosar – dosarul Microsoft, Udrea acuza faptul ca s-ar fi cerut masura preventiva fara ca sa i sa ceara un punct de vedere, in urma celor doua denunturi care o vizau.

Totodata, referitor la schmbarea masurii controlului judiciar, situatie in care DNA invoca faptul ca Udrea ar fi incalcat conditiile acestei masuri, fosta sefa a PMP sustine ca institutia in cauza nu a facut precizari cu privire la ce anume a declarat si cand a facut aceste declaratii care sa ii faca pe procurorii anticoruptie sa ceara inlocuirea acestei masuri.

“Sunt intrebari care ma indreptatesc sa cred ca impotriva mea exista un asalt in acest moment, ca sunt tinta unei actiuni de denigrare, si in acelasi timp a unei actiuni care are ca finalitate tacerea mea. Se doreste sa tac. (…) Ganditi-va ca luni in Parlamentul Romaniei se vor vota patru cereri impotriva unui deputat- unul de incepere a urmaririi penale si trei de arestare preventiva”, a sustinut fostul ministru al Dezvoltarii si Turismului, adaugand ca totul ar fi inceput dupa ce a facut afirmatiile la adresa directorului interimar al SRI.


Publicat de : ---
Data publicării: 09 Feb 2015 - 05:59
 

Link știre   [1] https://fundatia-aleg.ro/index.php?name=News&file=article&sid=44129&titlu=Udrea__Impotriva_mea_exista_un_asalt_in_acest_moment__Se_doreste_sa_tac