Talpes detoneaza bomba Hayssam in curtea de pe Kiseleff [1]

In cazul in care avea informatii despre implicarea lui Hayssam in filiere cu legaturi teroriste, Talpes ar fi avut ocazia sa le verifice si chiar sa le instrumenteze. Or, din declaratiile pe care le-a dat ieri publicitatii nu reiese limpede cum a procedat.

El sugereaza ca informatiile au plecat spre Ministerul de Interne, dar si spre Ministerul Economiei si Comertului. Acestea erau conduse la acel moment de catre Ioan Rus si, respectiv, Dan Ioan Popescu, ambii vicepresedinti ai PSD. Primul, apropiat de Adrian Nastase, al doilea de Dan Ioan Popescu.

Talpes a mai facut ieri o afirmatie cu bataie lunga - el a spus ca Omar Hayssam nu putea fi taiat de pe liste cata vreme existau protectori ai lui. Cand sa dea nume, fostul sef al SIE, de pana in 1997, s-a oprit. „Daca vine de la MI (ministerul de Interne, condus de Ioan Rus - n.r.) ca nu are legaturi, ce faci? Mergi pe banuiala SRI? Sunt zeci de banuieli care nu se confirma“, a mai spus seful fostei administratii prezidentiale. Talpes a mai aratat ca era dificil pentru Ion Iliescu „sa se exprime impotriva unei persoane la care se dadeau de fiecare data solutii ca nu este implicat“.

Ioan Talpes a amenintat cu dezvaluirea numelor celor care l-ar fi protejat la acea vreme pe Hayssam, insa nu a dat un termen precis al demersului sau. A spus doar ca acest lucru se va petrece in cazul in care „cei obligati sa se pronunte nu o vor face“.

Declaratiile lui Talpes lasa in continuare semne de intrebare. Fost sef al SIE, demisionarul din PSD sustine ca a aflat abia in 2002 de relatiile suspecte in privinta terorismului ale lui Omar Hayssam. In acelasi timp, protectia de care s-a bucurat Hayssam din partea PSD nu se opreste doar la incercarea sefului administratiei prezidentiale de la acea vreme de a-l scoate de pe lista pe omul de afaceri. El l-a insotit pe presedintele Iliescu in 2002 intr-un turneu asiatic, in Vietnam si Emiratele Arabe Unite, impreuna cu partenerul sau de afaceri Mohammad Munaf, iar un an mai tarziu, in 2003, Hayssam merge cu seful statului in Kazahstan si Uzbekistan. Legatura lui Hayssam continua cu PSD si in anul care urmeaza. Acum, Talpes era membru al Guvernului, pe functie de viceprim-ministru. Hayssam este adus membru cu carnet de partid la PSD Bucuresti si, la solicitarea lui Mircea Ursache (interimar la conducerea organizatiei Bucuresti) este propus pe listele parlamentare. Este scos de pe aceste liste parlamentare, dupa propriile sale declaratii, de catre Dan Ioan Popescu. Adica exact persoana care se afla intre cele sugerate ieri de Talpes ca l-ar fi inclus in alaiul prezidential.

Este important si momentul in care face aceste declaratii Ioan Talpes. Ele apar la doar o zi dupa ce a demisionat din PSD si tot la o zi dupa ce liderul PSD, Mircea Geoana, a anuntat ca partidul va cerceta legaturile membrilor sai cu Hayssam. Senatorul demisionar din PSD a spus ca are mai multa incredere in presedintele Basescu in perspectiva acestei investigatii decat in fostii colegi de partid. Un alt senator, Ion Vasile, membru PSD, a repudiat ancheta anuntata de PSD. „Nu mai suntem pe vremea lui Brejnev. Ei se erijeaza in institutiile statului. Transmit public conducerii partidului ca nu am nici o legatura cu Hayssam“, a spus Ion Vasile.
Publicat de : ---
Data publicării: 25 Mai 2005 - 08:49
 

Link știre   [1] https://fundatia-aleg.ro/index.php?name=News&file=article&sid=4407&titlu=Talpes_detoneaza_bomba_Hayssam_in_curtea_de_pe_Kiseleff