Se rupe hora intre palate [1]
E de rau. Conflictul intre palate - care, spuneam zilele trecute ca este inerent, prin Constitutie si inca o data inerent, data fiind structura de politician a lui Traian Basescu - este pe cale sa fie declansat.
Si, cum in lumea moderna, inainte de deschiderea focului se pune in miscare aparatul de propaganda, iata ca nici semnalele rau prevestitoare nu au intarziat sa apara. Ca de obicei, institutia prezidentiala este initiatoarea inclestarii de forte. Fiindca, prin legea fundamentala a tarii, seful statului este parcat la Cotroceni, cade prizonier al unor informatii "inteligente", dar neverificate - daca nu cumva ele sunt in mod deliberat inselatoare - si, pe tusa fiind, este tentat sa minimalizeze eforturile Guvernului si sa-i supradimensioneze greselile. Si, evident, sa se puna, zi de zi, in locul primului-ministru, imaginandu-si ca ar avea mai mult spor. Si este o realitate: mai multi membri ai Guvernului Tariceanu ii ofera lui Basescu exceptionale pretexte pentru a incerca sa preia initiativa si sa-si arate muschii, fortand fie alegeri anticipate, fie caderea actualului Executiv, fie, la limita, o remaniere semnificativa. Acesta este mesajul, de asta data raspicat, transmis opiniei publice de presedinte. Pana una-alta, Tariceanu a amutit si, poate, isi pregateste scenariile de raspuns.
Traian Basescu si-a afirmat frustrarea ca nu are suficiente prerogative executive pentru a crea si a conduce o celula de criza la Guvern, de natura sa gestioneze mai bine dezastrul provocat de inundatii. Dar a atacat in forta si faptul ca Guvernul nu s-a implicat cum trebuie in criza medicamentelor. Si pentru a nu mai lasa loc nici unui echivoc, acuza Executivul ca pierde ritmul in procesul de integrare in UE. Dupa care vorbeste de expirarea unui termen de gratie de 6 luni, pe care, daca imi amintesc eu bine, nu l-a dat Guvernului, pentru ca nici nu avea cum, ci sefilor serviciilor secrete si celor doua procuraturi. Si care termen, intr-adevar, expira. Dar iata, chestiunea termenului a extrapolat-o presedintele si deasupra capului lui Tariceanu. Pe care il someaza, nici mai mult nici mai putin, decat sa redacteze decretele de revocare a unor ministri. Si este abia inceputul. Peste cateva zile, s-ar putea sa-i ceara primului-ministru, pur si simplu, sa plece. Desi e ceva mai greu. Ce-i drept, nu si pentru un politician obisnuit sa joace la limita si, de cele mai multe ori, sa castige, cum este Traian Basescu. In cele ce urmeaza, nu voi incerca sa raspund la intrebarea cine are si cine nu are dreptate, ci, mai degraba, imi propun sa analizez cauzele care au precipitat un conflict care putea avea loc candva, intr-un viitor mai indepartat.
A iesit la iveala, iar Ziarul ZIUA publica astazi dezvaluirea facuta de fostul sef al Cancelariei guvernamentale, Alin Teodorescu, ca in 2004, imediat dupa alegerile locale, Ion Iliescu i-a cerut raspicat lui Adrian Nastase sa-si dea demisia. O demisie pe care, culmea, Nastase intentionase sa si-o dea inainte. Daca asa stau lucrurile, iata ca se confirma supozitiile facute in acea perioada de catre mai multi analisti politici. Confruntarea dintre palate ajunsese la un nivel extrem de critic. Instinctul de conservare - de partid - a pus insa capac peste razboiul surd. De dragul alegerilor. Oare ce va iesi la iveala, dupa cativa ani, din dedesubturile razboiului care urmeaza sa fie declansat acum? Eu cred ca Basescu este sincer frustrat ca sta pe tusa. El era mai degraba calificat ca prim-ministru. Nu era pregatit - atunci cand Stolojan s-a retras - sa faca fata fisei postului de presedinte. Si mai cred, bazandu-ma pe toate informatiile de care beneficiaza redactia unui ziar, ca Traian Basescu are si toate motivele sa fie profund nemultumit de multi dintre componentii echipei lui Tariceanu cu care acesta s-a trezit, pur si simplu, in brate, prin algoritm. Era la mintea cocosului, inca de la sfarsitul lui decembrie, cand a fost fortata instalarea acestui guvern prin crearea unei coalitii, firave si impotriva naturii, ca nu urma decat o relativ scurta perioada de tranzitie. Catre altceva. Peste ineficienta, de-a dreptul scandaloasa, a unora dintre membrii Cabinetului, a fost turnat gazul inundatiilor si al crizei medicamentelor si apoi aruncate nenumarate fitile, respectiv acte de coruptie, savarsite mult prea repede de exponenti ai puterii si deja dezvaluite de presa. Asa ca lui Basescu nu-i mai ramane decat sa precipite evenimentele.
Sa fie mana presedintelui cea care tocmai se pregateste sa intoarca o cheie in masina liberala? Sa organizeze, la sfarsitul lunii, un puci? Sub pretextul - ca tot e la moda - transformarii PNL in partid popular? Simt ca cineva incearca sa-i traga lui Tariceanu presul de sub picioare. Voi reveni asupra acestui subiect.
Publicat de
:
Sorin ROSCA STANESCU
Data publicării: 21 Mai 2005 - 10:24
| |
|