Vineri, 28 Noiembrie 2014 - 05:58 AM Aleg.RO: UDMR a decis sa iasa din coalitia de guvernare

Publicat de: ---

Bursa      *  Gorghiu (PNL): "Discutam cu UDMR despre formarea majoritatii parlamentare, dupa decizia definitiva"
     *  Ludovic Orban (PNL): "UDMR arata pisica la PSD"
     *  Cezar Preda (PDL): "Ne vom uni cu UDMR fortele in opozitie ca sa dam jos acest guvern"
     *  PP-DD vrea sa participe direct la guvernare, dupa retragerea UDMR
       UDMR a decis ieri sa iasa de la guvernare, potrivit liderului Uniunii, Kelemen Hunor, care a precizat ca aceasta este o recomandare a Consiliului Permanent al Uniunii, iar decizia urmeaza sa fie validata in sedinta Consiliului Reprezentantilor Unionali (CRU) din 13 decembrie .
     Kelemen Hunor a spus ca in urma alegerilor prezidentiale UDMR a inteles mesajul electoratului, respectiv ca Uniunea sa se intoarca mai mult catre alegatori: "Am inteles mesajul electoratului nostru: trebuie sa ne intoarcem mai mult catre alegatorii nostri, catre maghiarii din Romania care ne-au sustinut in momentele grele, dificile, in special cand am intrat in coalitia de guvernare".
     El a mai spus ca Uniunea nu vrea sa creeze instabilitate prin iesirea de la guvernare si ca a ajuns la concluzia ca Guvernul poate functiona si poate avea stabilitate si fara UDMR.
     Liderul UDMR a spus: "Nu vrem sa cream instabilitate, sa dam jos guverne, nu exista nicio astfel de intentie de a da un vot negativ Guvernului, care si fara noi poate functiona".
     Decizia Consiliului Permanent al UDMR de a recomanda CRU iesirea de la guvernare a fost luata cu majoritate, fiind inregistrate doua abtineri si niciun vot impotriva, iar inaintea sedintei Consiliului Permanent au avut loc consultari cu organizatiile judetene ale Uniunii.
     * Dialog cu toate fortele politice democratice
     UDMR are in vedere "un dialog cu toate fortele politice democratice", a mai spus Kelemen Hunor, precizand: "Nu exista nicio solicitare nici din partea PNL, nici din partea noastra pentru un dialog. Am inteles ca PNL nu doreste sa guverneze, nu exista o astfel de posibilitate. Guvernul Ponta are majoritate, exista stabilitate politica si guvernamentala, nu trebuie sa ne gandim la alte posibilitati, pentru ca nu exista o astfel de dorinta din partea nimanui, din partea noastra in niciun caz".
     Liderul UDMR a mai spus ca nu a discutat cu PNL, cu opozitia actuala, despre alcatuirea unei majoritati parlamentare. "Nu vom fi in coalitia de guvernare, nu vom fi in Guvern", a subliniat Kelemen Hunor.
     El a mentionat ca nu voturile maghiarilor au dus la rezultatul obtinut de Klaus Iohannis, decizia iesirii de la guvernare nefiind luata in functie de viitorul lui Iohannis.
     "Consideram ca votul din turul I si II a fost un mesaj clar al alegatorilor nostri. Nu cautam explicatii cum au votat cei din Harghita, Bihor sau Salaj. Conform calculelor noastre, 80 la suta din alegatorii nostri au votat in turul II cu Iohannis. Din partea noastra nu este un mesaj impotriva nimanui. Am luat decizia pentru a consolida relatia cu alegatorii nostri", a mentionat Kelemen.
     Liderul UDMR a mai spus ca nu comenteaza intentia PNL de a depune o motiune de cenzura in februarie: "Guvernul Ponta are majoritate, cred ca trebuie sa mearga inainte. Cei de la PNL nu ne-au consultat, nu ma intereseaza ce face PNL. Ma intereseaza ce face UDMR. Pregatim o strategie pentru electoratul nostru, ne pregatim pentru Congresul UDMR din aprilie 2015 si alegerile din 2016".
     Prim-vicepresedintele PNL, Alina Gorghiu, a declarat ieri ca discutia legata de colaborarea cu UDMR pentru formarea unei noi majoritati parlamentare se va purta in momentul in care decizia de iesire de la guvernare va fi una definitiva, obiectivul fiind inlaturarea actualului guvern.
     Pe de alta parte, vicepresedintele PNL Ludovic Orban a spus ieri ca UDMR " arata pisica la PSD" si ca nu crede ca CRU va valida decizia de iesire a Uniunii de la guvernare, mentionand ca reprezentantii UDMR folosesc acest lucru "pentru a maximaliza pretentiile la negocierile cu PSD".
     Deputatul PDL Cezar Preda a declarat ieri ca stia de o saptamana ca UDMR va iesi de la guvernare, ca Uniunea "nu poate sa fie in continuare alaturi de Ponta si Dragnea" si ca noul PNL isi va uni fortele in opozitie pentru a da jos guvernul, potrivit Mediafax.
     "Ne vom uni fortele in opozitie pentru a da acest guvern jos. Cand? Cand se poate asigura o majoritate confortabila in Parlament", a precizat Cezar Preda.
     El a spus ca, prin decizia de a iesi de la guvernare, "UDMR a facut exact ce trebuia sa faca".
     PP-DD a anuntat ieri ca vrea sa participe direct la guvernare, dupa ce Uniunea Democrata Maghiara din Romania (UDMR) si-a facut publica intentia de a se retrage din coalitia de guvernare. "Vom demara discutii cu Partidul Social Democrat, partenerul cu care avem in derulare un acord politic la nivel local, parlamentar si guvernamental, precum si cu ceilalti membri ai arcului de guvernare pentru oficializarea demersului legitim al PP-DD", a anuntat formatiunea lui Dan Diaconescu.
     "Partidul Poporului - Dan Diaconescu a luat act de decizia UDMR de a parasi guvernarea nationala si isi reafirma pozitia, exprimata in primavara acestui an, de a participa direct si responsabil la procesul de guvernare, insa fara prezenta asociatiei culturale cunoscuta sub numele de UDMR", se arata intr-un comunicat de presa transmis ieri de biroul de presa al PP-DD, intitulat "In sfarsit, dupa 25 de ani, Romania va avea un Guvern 100% romanesc".   


(572 afișări)

 

Link-uri înrudite

· Alte știri din sursa
Bursa

· Alte știri de la ---


Azi: Cea mai citită știre din sursa Bursa:

UDMR a decis sa iasa din coalitia de guvernare | Autentificare/Creare cont | 0 comentarii
Comentariile aparțin autorilor. Nu suntem responsabili pentru conținutul acestora.
Page created in 0.56088209152222 seconds.