?Avem timpul inaintea noastra? (XIV)/ de Ion Bulei [1]

Autor: Ion Bulei 28

.11.2014

Se duc batranii ? Titu Maiorescu, parlamentarul (I)

 

Titu Maiorescu (n. 15 febr. 1840, Craiova - m. 18 iun. 1917, Bucuresti).

Studii la Craiova, Brasov, Viena, unde invata la Academia Theresiana (bacalaureat in 1858), Gisen (doctorat in filosofie, in 1859, echivalat cu licenta in litere la Paris, in 1860 si in drept, tot la Paris in 1861). Revenit in tara e procuror la Tribunalul Ilfov (1862), in acelasi an numit director al Liceului National de la Iasi si profesor la Universitatea din Iasi (1862-1871); din 1863, se retrage de la Liceul National si preia directia Scolii Normale Vasile Lupu. In 1864, alaturi de P.P. Carp, I. Negruzzi, V. Pogor si Th. Rosetti, pune bazele Societatii Junimea. Incepe sa publice studii si articole de larg rasunet in revista ?Convorbiri Literare?, pe care o conduce (aparuta la 1 martie 1867). Se inscrie in barou si practica cu mare succes avocatura. Membru al Societatii Academice Romane (Academia Romana) din 20 iulie 1867 (demisioneaza in 1869 si revine in sanul ei in 1871). Se distinge ca unul dintre cei mai remarcabili oameni de cultura romani, critic literar, estetician, filozof, memorialist, filosof si indrumator al spiritului public.

Dupa 1870 intra in politica ca lider, alaturi de P.P. Carp, al gruparii junimiste. Va fi aproape in continuu deputat, senator si ministru: la Culte si Instructiune Publica (apr. 1874 - ian. 1876, mart. - nov. 1888, nov. 1888 - mart. 1889, nov. 1890 - feb. 1891), la Industrie si Comert (mart. - iun. 1888), la Justitie (iul. 1900 - febr. 1901), la Afaceri Straine (dec. 1910 - dec. 1913) si prim-min. (mart. 1912 - dec. 1913). A fost agent diplomatic al Romaniei la Berlin (mai - iul. 1876), redactor sef al ziarului ?Timpul? (mart. - iul. 1877), profesor de logica si filosofie la Universitatea din Bucuresti (1884 -1909) si rector al acesteia (1892-1897). A fost si presedinte al Partidului Conservator (nov. 1913 - iun. 1914).

 

Personalitatea lui Titu Maiorescu (foto) a marcat, decisiv, pe multiple planuri (cultural, literar, ideologic si, nu in ultimul rand, politic), timp de cateva decenii, modernitatea romaneasca. Garabet Ibraileanu il considera pe Titu Maiorescu un ?Boileau roman, inarmat cu principii directoare?, dotat cu un acut simt al valorilor, ambele dublate de o impresionanta forta polemica.   Problema fundamentala pe care si-a concentrat atentia Titu Maiorescu a fost aceea a metodologiei constructiei culturii si civilizatiei romane moderne. In studiul sau de la 1868, In contra directiei de astazi in cultura romana, el face bilantul drumului parcurs de Romania, constatand ca, aparent, existau toate formele culturii si civilizatiei moderne: scoli, muzee, universitati, institutii politice etc. Existenta formelor noi, moderne, crea impresia, ca, odata cu introducerea cadrelor/formelor noi, procesul constructiei culturii moderne, al civilizatiei era aproape incheiat. In realitate, observa Maiorescu, totul nu era decat o aparenta si nonvaloarea/neadevarul definea productia cultural-stiintifica romaneasca, ca si activitatea institutiilor politice introduse din Occident. Cauza se afla in conditia speciala a Romaniei de tara inapoiata. De aici graba construirii civilizatiei moderne in cateva decenii, civilizatie care, in Occident, s-a dezvoltat in cateva secole. Asa stand lucrurile, critica negationista era obligatorie. Neputand urma o cale de dezvoltare normala, aprecia Maiorescu, Romania era constransa sa construiasca rational noua civilizatie. Nu copiind modelul occidental, ci construind o modernitate care sa depaseasca atat evolutionismul accelerat, spontan ? mersul de la sine, cat si rationalismul abstract. Maiorescu nu urmarea transplantarea culturii occidentale in Romania, ci crearea unei culturi romane moderne originale, capabila la randul ei sa produca valori. De aici, nevoia disperata de autentica creatie, originala, neatinsa de mimetism: ?Tot ce e de valoare trebuie sa fie gandit si savarsit in mod original in orice tara, mai ales cand e vorba de a aduce intr-o tara mai putin cultivata cultura superioara a alteia??. In acest sens Maiorescu considera necesara solutionarea a trei mari probleme: teoria fundamentului dinlauntru, teoria formelor fara fond si teoria trecerii de la conceptul cultural la relatia conceptuala. In conceptia lui Titu Maiorescu constructia unei culturi moderne include obligatoriu un fundament solid interior la care se adauga creator elementul nou, de origine straina, care trebuie sa fie asimilat organic de fundamentul preexistent. ?Directia noua?, propusa de Maiorescu, se deosebea radical de ?directia veche?, care copia formele din afara, fara a tine seama de realitatea social-istorica interna. ?Directia noua si juna? cauta mai intai de toate fundamentul dinlauntru si, unde nu-l gasea si pana cand inca nu-l gasea, ?dispretuia forma din afara ca neadevarata si nedemna?. ?Fundamentul dinlauntru? nu era altceva decat realitatea social-istorica si traditia spirituala nationala.

Titu Maiorescu a disecat drumul pe care a pornit civilizatia romaneasca, in raport cu cel pe care s-a inscris Occidentul ?pentru a demonstra necesitatea ca romanii sa renunte la copierea unuia sau altuia dintre modelele de societate moderna si sa staruie intr-o dezvoltare conforma cu propriile particularitati si traditii?. In esenta, teoria formelor fara fond considera formele noi ca fiind straine de specificul societatii romanesti, de aici izvorand un conflict deschis intre ?cultura nationala si civilizatia moderna?, conflict in urma caruia prima sfarseste prin a se falsifica pe ea insasi. In disputa de idei romaneasca teza formelor fara fond constituie cel mai insemnat produs teoretic al celei de-a doua jumatati a secolului trecut (secolul al XIX-lea ? n.n.) la noi. Maiorescu opune aceasta teorie mediocritatilor, producatorilor de continut cultural fals,  formelor goale, care excelau prin lipsa de continut real. Tocmai pentru ca suntem la inceputul modernitatii, postuleaza Maiorescu, trebuie sa evitam caile false si infructuoase si sa avem grija pentru ca inceputul, oricat de mic, al culturii moderne, sa fie viabil si sa reziste greutatilor pe care le va intampina: ?Inceputul cel mic la intindere trebuie sa fie mare prin adevarul ce-l cuprinde, prin valoarea energetica ce-i da putere de a rezista si, biruind greutatile timpului, a produce sirul neintrerupt de forme noua de viata?.

 

Titu Maiorescu este un mare orator. Intr-o vreme si intr-o tara care nu duceau lipsa de talente in domeniu. Dimpotriva. Maiorescu se distinge ca un orator academic, cu un discurs inchegat, totdeauna excelent construit, cu accent pe esenta chestiunii, cu mare putere de convingere. Nu e un improvizator, ca prietenul sau P.P. Carp sau ca Take Ionescu. El pregateste temeinic fiecare discurs. Serios a fost in toate faptele vietii sale. La fel e si in manifestarile sale ca orator. Cu o argumentatie de neclintit, cu accente de ironie, cu spirit polemic, discursurile parlamentare maioresciene, rostite intr-o perioada de 40 de ani, exprima gandirea sa politica. O face cu claritate, coerenta si limpezime. Tematica abordata de Titu Maiorescu in discursurile parlamentare a fost diversa: problemele invatamantului romanesc, principiile doctrinei politice junimiste, revizuirea Constitutiei de la 1866, pe care el n-o credea necesara, revizuirea articolului 7 din aceeasi Constitutie, reforma comunala, justitia si subordonarea sa factorului politic, monarhia si intarirea simtului dinastic in societatea romaneasca, libertatea presei, demagogia si politicianismul practicate in viata politica, restaurarea unor vechi lacasuri religioase, constructia de cai ferate, sprijinirea scolilor romanesti din Brasov, proclamarea Independentei de stat a Romaniei si razboiul ce a condus la consfintirea acesteia. T. Maiorescu s-a pronuntat in toate aceste probleme, care sunt ale modernitatii Vechiului Regat, dand solutii si, mai ales, aducand mai multa lumina in intelegerea lor. N-a avut si satisfactia de a vedea solutiile sale puse in practica in proiecte de legi aprobate. Pentru ca n-a avut norocul pe care l-au avut altii, de pilda Spiru Haret, de a ramane mai mult timp la guvernare adus la putere de un partid politic mai puternic si mai disciplinat cum a fost Partidul National Liberal, Maiorescu n-a avut nici bucuria de a se fi aflat in guvern in timpul marii guvernari conservatoare din 1891-1896 (neclar de ce n-a intrat in acest guvern conservator).

Iata-l pe liderul junimist pronuntandu-se in cateva probleme ale societatii in care a trait el. Pentru Titu Maiorescu, scoala era o institutie fundamentala, iar scopul ei nu poate fi decat ridicarea gradului de cunoastere, in scop practic, al cetatenilor; scoala creeaza valori, selecteaza valorile, trezeste la viata activa cetatenii, ii scoate din indiferenta, amortire; valorile produse de scoala imbunatatesc, improspateaza societatea cu elemente pozitive, desigur, in campul culturii. Scoala sateasca/comunala armonizeaza organismul statal, il fortifica, edifica starea unei natiuni prin ?sustinerea unitatii nationale si teritoriale?. Desigur, nu Scoala singura, ci in interactiune cu alte institutii (armata, Biserica, sistemul legislativ, administratia etc.). Scoala insa, in viziunea lui Maiorescu, este prima institutie in stat, cea mai importanta, deoarece prin ea se inoculeaza natiunii (membrilor sai) un ansamblu de idei fundamentale ce dau inteles superior culturii unei natiuni. Iar daca statul roman cunoaste disfunctionalitati, din cauza unor sincope de organizare si functionare, faptul e posibil, crede Maiorescu, din motivul ca scoala sateasca/comunala nu functioneaza la parametri necesari/maximali. De aici rezulta o stare de fapt negativa, precara, provizorie, nefunctionala in raport cu marile interese ale natiunii. Starea de fapt negativa izvoraste din ruperea legaturilor cu poporul (cu satenii in primul rand), rezultatul fiind ca ?institutiile de civilizare sunt paralizate?, nefunctionale, deoarece functiile in stat sunt ocupate de oameni a caror valoare este sub orice critica; iar oamenii politici, inevitabil, guverneaza in numele poporului, dar, in fapt, exercita mandatul in numele gruparilor de interese. De aici, indiferenta poporului, absenta oricarei reactii, oricate catastrofe s-ar abate peste natiune, atomizarea sociala functionand la modul perfect: ?Vine un vecin si le ia o provincie, de exemplu Bucovina, vine alt vecin si le ia alta provincie, de exemplu Basarabia, vine un congres strain si le da inapoi o parte din provincia luata: poporul de jos ramane indiferent la aceste schimbari istorice??.

?Cu o guvernare proasta insusi statul isi pierde din continut, iar existenta sa se datoreste unor imprejurari externe. Toate acestea au fost si sunt posibile si din motivul ca invatamantul primar nu functioneaza cum trebuie, iar importanta care i se atribuie de catre clasa politica nu e una pe masura rolului sau fundamental in constructia nationala. Sensul lumii civilizate conduce la implinirea destinului (la individ, popoare, natiuni), dar nu dintr-o data, ci progresiv, lent, evolutiv; prin eforturi depasindu-se starea de fapt negativa; primitivismul, ignoranta, de asemenea, pot si trebuie sa fie depasite/lichidate prin cultura?.

Problemele scolii sunt abordate de Maiorescu in numeroase discursuri (in chiar primul sau discurs in parlament), indeosebi ale invatamantului primar. Orice suprimare ?facuta la invatamantul elementar?, la nivel de buget, aducea prejudicii serioase bazelor pe care este construit sistemul de invatamant. Un invatamant primar de calitate era posibil prin crearea de scoli normale, scoli absolut necesare pentru a califica invatatori competenti. Dar nu scoli normale teoretice, care sa mareasca ?ceata de aspiranti la buget?, fapt ce ar primejdui finantele publice, ci ?scoli reale si de meserii? ai caror absolventi sa constituie ?acea clasa a treia? pe care se sprijina sistemul constitutional. Scolile normale teoretice generau ?aspiranti la functiuni?, iar vitalitatea statului era limitata prin acest ?bizantinism al functiilor?. Tara avea nevoie de scoli reale si de scoli satesti, ai caror absolventi ?sa poata indeplini lacunele vietii sociale?, imputinand astfel numarul celor asistati social.

Titu Maiorescu a fost un adversar tenace al activitatii politice in sistemul de invatamant. Introducandu-se politica in invatamantul public, sustinea Maiorescu, nu s-a inteles ca unica politica ce trebuie practicata in domeniu era ?ca sa nu fie politica in instructiunea publica?, iar scoala sa nu devina instrumentul vreunui partid politic. Desigur, opina Titu Maiorescu, cadrele didactice sunt libere sa accepte si sa practice orice teorie politica doresc, nu insa si acele teorii care vizeaza ?surparea oricarei ordine de lucruri constituite in stat?.

De asemenea, atentia sa a fost mereu atintita pe soarta scolilor satesti, iar atunci cand guvernul liberal, la 1878, intentiona sa delege responsabilitatea intretinerii scolilor si bisericilor pe seama comunelor, Maiorescu ia atitudine, considerand masura cu totul nepractica, caci taranii, pe spatele carora ?s-au inmultit functionarii?, nu au mijloacele financiare necesare intretinerii scolilor si bisericii. Statul avea obligatia de a-si asuma responsabilitatile pe mai departe, deoarece el ?a secularizat averile manastiresti, pentru ca statul a luat banii eforiei scoalelor, pentru ca statul a luat averea Brancoveneasca pentru scoale, pentru ca el a concentrat in mana sa, in tezaurul sau. Toate acele fonduri destinate de stramosii nostri pentru scoli, pentru spitale, pentru biserici, si le-a cheltuit mai ales in militarism si functionarism?.

Important, in ceea ce priveste gandirea maioresciana, ramane marele sau discurs din sedinta Senatului Romaniei, de la 12, 13 si 14 februarie 1891. ?Reforma partiala? propusa de Maiorescu legii invatamantului public viza ?latirea invatamantului elementar?, ?desteptarea progresiva a interesului sateanului pentru scoala?, ?obligativitatea invatamantului elementar?, descentralizarea invatamantului, intarirea disciplinei in scoli, control riguros etc. Daca la 1870 Maiorescu voia o scoala laica, in acest proiect de lege postuleaza o simbioza scoala-biserica, o intrepatrundere benefica: ?Scoala, scoala care trebuie din ce in ce latita, nu trebuie instrainata de biserica? trebuie insa in acelasi timp sa alipim scoala de Biserica, dand posibilitatea ca preotul, pedagogiceste pregatit, sa fie si invatator.?. Religia, asadar, putea fi mijlocul prin care ?latirea? invatamantului devenea posibila deoarece ?trebuie sa iei lumea noastra asa cum o gasesti, in starea actuala a evolutiei si sa fii fericit, daca mai gasesti printre oameni un element ideal, pe care sa-l intrebuintezi pentru intemeierea culturii tale in toate directiile?. O lege a invatamantului intr-o tara nu poate fi rupta de realitatile societatii, ci ?trebuie sa tina seama de starea spiritelor acelei tari in momentul in care se prezinta??. Era o utopie sa crezi ca poti ridica scoala romaneasca ?la nivelul culturii occidentale? (dupa cum voia preopinentul lui Maiorescu, la dezbaterea legii, D. A. Sturdza ? n.n.), daca celelalte structuri ale statului erau cum erau: ?Caci nu poti ridica numai o parte a administratiei intr-un stat, ea izolata, la un nivel cultural mult mai mare, la care nu a ajuns intreg statul, din care acel resort face parte?. Intreaga structura institutionala a statului are grad de dezvoltare-evolutie sensibil egala. O parte nu se poate sustrage intregului, ca ansamblu. Nivelul fiecareia este dat de elemente identice, comune prezente intregului. Interdependenta dintre toate structurile unui stat conditioneaza un nivel oarecum apropiat de evolutie. Nu se poate ca o singura structura sa depaseasca media celorlalte. ?Nu se poate ridica scoala mult mai sus decat e justitia, armata, functionarii, ministrii, deputatii, senatorii? Toate acestea sunt relative si stau intr-o proportie sigura, oarecum fatala, unele cu altele.?. Proiectul de lege a invatamantului, elaborat de Maiorescu, la 1891, a fost redactat in functie de ?starea noastra sociala de astazi?, in acord cu exigentele ce le ?impune cultura moderna si misiunea de stat regenerat?, a Romaniei. Proiectul legislativ maiorescian nu a fost unul radical, ci in acord cu starea istorica reala. Fara o ?imperioasa necesitate?, inovatiile radicale sunt periculoase, indeosebi in invatamant, deoarece pot zdruncina echilibrul in domeniu, produc dezorientare si discontinuitati.

Titu Maiorescu are o preocupare constanta pentru scolile romanesti din Brasov, supraveghind cu tenacitate si perseverand ca aceste institutii cultural-educationale, atat de importante pentru romanii transilvaneni, sa beneficieze de ajutorul financiar constant din partea statului roman. Iar atunci cand subventia legala necesara supravietuirii acestor institutii a fost sistata (1895-1898), Titu Maiorescu intervine energic pe langa guvernul roman, pentru repararea nedreptatii, neezitand sa intenteze proces ?ministerului cultelor si instructiunii publice pentru plata alocatiunii bugetare legale?. A ramas celebra interpelarea lui Titu Maiorescu la adresa primului ministru D. A. Sturdza, in Senatul Romaniei, de la 23 noiembrie 1898. A fost perceputa la acel moment ca pe ?o teribila executie a guvernului Sturdza?. Discursul lui Maiorescu, sublinia ?Epoca?, ?a lamurit in chip maiestru si zdrobitor pacatosia si nemernicia guvernului?, care, printr-o ?indoita crima?, nationala si politica ?savarsita de primul ministru Sturdza, spre rusinea si durerea tarii?, a refuzat sa onoreze ?renta pe care statul roman o datoreste Bisericii Sf. Nicolae din Brasov?. Impresia produsa de discursul lui Maiorescu a produs o vie emotie. ?Cuvintele d-lui Maiorescu, scria ?Epoca?, au rasunat ca cel mai dureros rechizitoriu la adresa acelora care au speculat ani de-a randul cele mai nobile sentimente ale romanilor, au speculat nemarginita durere a fratilor subjugati numai sa ajunga la putere.?


Publicat de : ---
Data publicării: 28 Noi 2014 - 05:58
 

Link știre   [1] https://fundatia-aleg.ro/index.php?name=News&file=article&sid=42017&titlu=?Avem_timpul_inaintea_noastra?__XIV_/_de_Ion_Bulei