Mihai Malaimare ii curteaza pe liberali [1]

Deputatul PSD de Botosani, Mihai Malaimare, este decis sa-si depuna astazi sau miine demisia din PSD, urmind, dupa toate probabilitatile, sa se inscrie in PNL.

"Am purtat unele discutii cu cei din PNL. Nu le-am dat nici un fel de asigurari desi am primit propuneri din partea lor. Deocamdata, vreau sa vad cum e sa fii independent", ne-a declarat, in exclusivitate, deputatul Malaimare. Vestea a cazut ca o bomba asupra organizatiei PSD Botosani, care va pierde un parlamentar din cei sase alesi anul trecut. Malaimare ne-a spus ca acest "divort" a fost determinat de "lipsa de ractie a liderilor centrali, carora nu le-a pasat ca un artist, un intelectual, care si-a pus numele in slujba PSD este porcait de domnul Constantin Contac (n.r. - presedintele PSD Botosani) ca orice sofer de la autobaza domniei sale". Intre Mihai Malaimare si liderul local al PSD exista un conflict ceva mai vechi, deputatul demisionar declarindu-se un sustinator convins al lui Ion Iliescu, in timp ce Constantin Contac a mizat pe Mircea Geoana. De altfel, atacurile lui Contac la adresa deputatului nu au intirziat sa apara. Ieri, presedintele PSD Botosani a declarat presei ca "Malaimare s-a folosit de partid ca sa-si umple buzunarele cu bani si sa faca sub masca PSD politica liberalilor". Contac a mai spus ca "unii dintre artisti se incadreaza in categoria bufonilor".
Publicat de : Adrian Sorodoc
Data publicării: 17 Mai 2005 - 08:15
 

Link știre   [1] https://fundatia-aleg.ro/index.php?name=News&file=article&sid=4170&titlu=Mihai_Malaimare_ii_curteaza_pe_liberali