Iliescu ramane pe pozitii [1]
Ion Iliescu nu va parasi "deocamdata" functia de lider al grupului parlamentar al PSD din Senat si nici nu-si doreste vreo functie de conducere in partidul condus de Mircea Geoana.
Fostul sef pesedist a spus ca momentan se mai gandeste daca va mai pastra postul de la Senat, pentru ca statutul partidului spune foarte clar ca liderul unui grup parlamentar trebuie sa faca parte si din Biroul Permanent National, lucru de neacceptat pentru Iliescu. De altfel, liderul PSD a precizat ca nici nu si-a golit cabinetul de lucru de la Senat ci doar "a facut curatenie de Paste". De altfel, pe Iliescu nu-l deranjeaza sa priveasca in ochi noua conducere a partidului, pentru ca, de felul sau, "nu este deloc ranchiunos". Toate aceste declaratii au fost facute de Iliescu la finalul sedintei de grup a senatorilor PSD, loc unde a discutat cu colegii parlamentari despre ordinea de zi si prioritatile legislative ale partidului, asa cum el a declarat. De altfel, inainte de sedinta de grup, Iliescu a avut o intrevere privata cu Mircea Geoana si Nicolae Vacaroiu, sustin surse din PSD. Fostul presedinte si-a instiintat seful pe linie de partid ca nu vrea sa plece din functia de lider al grupului PSD din Senat dar nici nu vrea faca parte din noua conducere a partidului. Dorinta lui Iliescu contravine insa prevederilor statutului partidului, unde se spune clar ca liderul de grup trebuie sa faca parte si din Biroul Permanent National al PSD. In aceste conditii, Geoana a spus ca va analiza aceasta problema, astfel incat Iliescu - fara functie in partid - sa ramana liderul senatorilor PSD. In alta ordine de idei, aceleasi surse sustin ca senatorii PSD s-au saturat de ezitarile de fata mare ale lui Iliescu si il preseaza sa accepte o functie de conducere. Si aceasta in conditiile in care pesedistii au tot batut moneda pe respectarea statutului, iar Iliescu tocmai se pregateste sa-l incalce incapatanandu-se sa nu accepte o functie in BPN. In conditiile in care Iliescu nu va accepta o functie in Biroul Permanent National, este posibil ca senatorii PSD sa cloceasca o debarcare a acestuia din functia de lider, au mai spus sursele citate.
"Treaba mea!" si "Nu va priveste!"
Fostul presedinte pesedist s-a prezentat ieri, in jurul pranzului, la Senat, unde a condus sedinta de grup a senatorilor PSD. Daca inainte de a intra in Sala de Marmura, Iliescu a fost rezervat in declaratii si chiar a retezat fiecare intrebare pusa de jurnalisti referitoare la viitorul sau politic, dupa sedinta de grup liderul PSD a fost mult mai darnic in informatii. Intrebat daca si-a strans lucrurile din Senat, Iliescu a raspuns intr-o prima faza ca "nu comenteaza speculatiile. Apoi, rugat sa spuna ce va face de acum incolo, liderul PSD a fost cat se poate de taios: "Treaba mea!". In continuare, Iliescu e evitat sa precizeze clar daca mai este lider al grupului senatorial al PSD, multumindu-se sa foloseasca deja consacrata expresie iliesciana: "Nu va priveste!".
Fara functii executive
Peste o ora insa, Iliescu a iesit de la intrunirea cu colegii senatori mult mai zambaret si mai dornic de a da declaratii presei. Intrebat daca se pune problema inlocuirii sale din functia de lider, Iliescu a raspuns scurt si la obiect: "Nu!". "Precum vedeti am si condus sedinta de grup", a continuat fostul presedinte al partidului. El a precizat ca nu si-a strans lucrurile din cabinetul sau senatorial, ci doar "a facut curatenie de Paste". Iliescu a mai declarat ca nu vizeaza nici o functie in partid, fie ea onorifica sau chiar executiva. "Raman senator si deocamdata lider de grup. Voi fi in continuare in politica. Nu sunt suparat pe nimeni, de felul meu nu sunt ranchiunos. Dar reflectez", a spus el. Intrebat ce inseamna "deocamdata", Iliescu a explicat ca liderul de grup trebuie sa faca parte din Biroul Permanent National al PSD, adica din fosta Delegatie Permanenta. "Nu vreau sa fac parte din Biroul Permanent. In functie de acest lucru fie se va desemna un alt lider de grup, fie altcineva din grup va face parte din Biroul Permanent", a mai spus Iliescu. El a mai mentionat ca nu-l deranjeaza sa priveasca in ochi actuala echipa de conducere. "Nu vreau insa sa-mi asum nimic, nici o functie executiva", a completat liderul partidului. Intrebat daca in cazul in care va decide sa paraseasca functia de lider va lua in calcul si parasirea PSD, Iliescu a raspuns scurt: "Nu!"
Degringolada la centru
In alta ordine de idei, proaspat aleasa conducere a PSD se confrunta cu o stare de fapt care pare sa o depaseasca. La aproape doua saptamani de la Congresul Extraordinar al PSD, partidul nu are presedinte la Consiliul National, nu are Birou Permanent National definitivat si nici purtator de cuvant. Mai mult, potrivit site-ului oficial al partidului, pare sa aiba si doi presedinti. Astfel, pe ww.psd.ro gasim o biografie consistenta a presedintelui nou ales, Mircea Geoana, luari de cuvant ale acestuia cu diferite ocazii de marca, dar si un set consistent de fotografii cu "domnul Adrian Nastase, presedinte al PSD", in ipostaze mai fericite decat cea de astazi. In ceea ce priveste Consiliul National, acesta nu va mai avea loc in aceasta saptamana dupa cum se stabilise initial, ci pe 13 mai. La sedinta Consiliului National va fi ales presedintele acestui for de conducere al PSD, va fi definitivata componenta Biroului Permanent National, care in acest moment este "usor" incompleta. Si in aceasta formula se va reuni si astazi. Tot la Consiliul National, se va decide in ce fel vor fi reprezentati liderii de grup din cele doua Camere ale Parlamentului in Biroul Executiv National, in conditiile in care Iliescu nu vrea functie in BPN, iar Mitrea are deja una, pe cea de secretar general. Cat priveste functia de purtator de cuvant al PSD, Titus Corlatean a fost presat sa mai stea ceva vreme in acest post, in ciuda faptului ca si-a dorit cu disperare sa scape de el. Potrivit unor surse din PSD, Corlatean va avea doua functii in partid, respectiv de vicepresedinte si purtator de cuvant pana se vor mai linisti apele. Sursele citate ne-au mai spus ca pesedistii se ingramadesc chiar si pe aceasta functie, existand o mare afluenta de doritori care sa poarte cuvintele conducerii.
Publicat de
:
Roxana ANDRONIC, C.E
Data publicării: 04 Mai 2005 - 11:28
| |
|