Necesitatea cvorumului la Biroul Permanent, eliminata de deputati [1]

Deputatii au adoptat, ieri, proiectul de hotarare prin care necesitatea cvorumului la Biroul permanent a fost eliminata din Regulamentul Camerei Deputatilor

.
Decizia a fost luata cu 174 de voturi favorabile, trei impotriva si 2 abtineri. Pe 11 noiembrie, Comisia de Regulament a Camerei Deputatilor a acceptat, cu un vot impotriva, amendamentul de modificare a Regulamentului prin care materialele inscrise pe ordinea de zi a Biroului permanent se vor aproba sau se vor respinge cu votul majoritatii celor prezenti, nemaifiind necesara intrunirea cvorumului acestui for. Comisia a mai decis ca presedintele Camerei are obligatia sa convoace Biroul permanent cel putin o data pe saptamana, de regula miercurea. De asemenea, s-a mai hotarat modificarea termenelor pana la care pot fi depuse rapoartele asupra proiectelor de lege stipulate la articolul 69. Astfel, in cazul in care Camera Deputatilor este primul for sesizat, termenele aprobate de Biroul permanent vor fi de 14 zile pentru proiectele legislative.
Deputatii au verificat,inaintea votului, cvorumul prin apel nominal, in urma caruia a reiesit ca 177 de parlamentari sunt prezenti in sala. Secretarul Camerei Dumitru Pardau a anuntat ca in urma apelului nominal a reiesit ca 177 de deputati sunt prezenti in sala. Totusi, in urma a doua voturi test a reiesit ca in sala de plen sunt prezenti mai putin de 177 de deputati. Astfel, la primul vot test a reiesit ca sunt prezenti
176 de deputati, iar la cel de-al doilea 172.
Dupa cateva solicitari ale presedintelui Camerei la liderii de grup, deputatii au trecut la votul final. Apelul nominal a fost solicitat de presedintele Camerei, Roberta Anstase, dupa ce PNL si PSD+PC au parasit sala in semn de protest fata de conducerea sedintei de catre Roberta Anastase.
Totodata, presedintele Camerei Deputatilor, Roberta Anastase, a anuntat, in plen, ca deputatii care au absentat de la lucrari vor avea diurna diminuata cu 21%. Initial, deputatul PDL Gelu Visan a invocat prevederile articolului 144, alineatul 5 din regulament aratand ca deputatii care absenteaza trebuie sa fie sanctionati. Potrivit acestei prevederi, “presedintele Camerei Deputatilor poate dispune ca toti deputatii aflati in sediul Camerei sa se prezinte la vot, sub sanctiunea considerarii lor ca absenti, cu toate consecintele ce decurg din aceasta”. Dupa votul final, care a avut loc in absenta deputatilor PNL si PSD+PC, liderul grupului PDL de la Camera Dputatilor, Mircea Toader, a afirmat ca puterea a reusit sa demonstreze care este adevarata majoritate.


Publicat de : ---
Data publicării: 17 Noi 2010 - 06:07
 

Link știre   [1] https://fundatia-aleg.ro/index.php?name=News&file=article&sid=37024&titlu=Necesitatea_cvorumului_la_Biroul_Permanent__eliminata_de_deputati