Senatorii PDL prevad un “razboi politic in Parlament” la iarna

Senatorii PDL i s-au plans primului-ministru in legatura cu membrii Cabinetului si au sustinut, in cadrul discutiei de marti seara, ca opozitia nu este deocamdata coagulata, dar ca la iarna va fi un razboi politic in Parlament, potrivit unei inregistrari de la sedinta, obtinuta de Antena3

. “Mai atragem noi parlamentari.... Asta trebuie sa fie telul politic...”, au spus senatorii PDL marti seara, la intalnirea avuta, dupa sedinta de plen, cu primul-ministru. Ei au apreciat ca au din ce in ce mai putine motive pentru a ramane in PDL, estimand ca numarul celor care vor pleca din partid va creste in perioada urmatoare. In ce priveste atitudinea opozitiei, senatorii PDL apreciaza ca aceasta nu este coagulata inca, dar ca iarna va prinde Parlamentul in mijlocul unui razboi politic. “Mai avem inca.... o luna, doua luni, trei luni... Dar iarna ne va prinde intr-un razboi politic in Parlament pentru ca nu va sta piatra pe piatra (...) Indiferent ca va veni in Parlament si Presedintele Romaniei sau primul ministru”, se poate auzi in inregistrarea data publicitatii. Concret, timp de doua ore, liderii democrat-liberali s-au plans premierului ca ministrii fac promisiuni fara acoperire, iar lipsa banilor ii pune in imposibilitatea de a onora, ca parlamentari, aceste promisiuni.
De asemenea, potrivit sursei citate, senatorii denunta faptul ca se fac multe promisiuni la nivel de imagine ce au apoi efect de bumerang impotriva lor. “La partid trebuie sa desfiintam ministrii”, se mai aude in inregistrare. Cu toate acestea, Boc a declarat, dupa intalnirea cu senatorii democrat-liberali, ca in cadrul sedintei au fost discutate “aspecte ale actului de guvernare, proiecte de acte normative in derulare, cu implicatiile pe care le au in teritoriu, precum si proiectele in pregatire, cum ar fi legea salarizarii unitare, in ambele componente, legea cadru si legea pentru 2011’’.



Publicat de : ---
Data publicării: 26 Aug 2010 - 06:20
 

Link ştire