Liderul PSD Suceava: Masura cresterii TVA in Romania se discuta inca din luna martie [1]

Presedintele PSD Suceava, deputatul Catalin Nechifor, a declarat duminica, intr-o conferinta de presa, ca masura cresterii TVA in Romania fusese discutata inca din luna martie si ca acum a fost luata fara nicio alta masura care sa conduca si la cresterea economica

.

Nechifor a spus ca inca din luna martie, cand a participat la Madrid la o conferinta a membrilor comisiilor de buget din parlamentele nationale ale tarilor membre UE, unde au fost abordate subiecte privind criza economica, se discuta despre o crestere a TVA in Romania.

"Se discuta despre marirea TVA, masura nedorita, dar ca o solutie de iesire din criza care sa fie insotita de alte masuri privind mediul de afaceri in vederea realizarii unei cresteri economice, dar si a unor masuri sociale care sa diminueze efectul asupra populatiei a cresterii taxei pe valoarea adaugata", a spus deputatul social-democrat, citat de Mediafax.

El a subliniat insa ca in Romania cresterea TVA a fost luata fara nici o alta masura care sa conduca si la cresterea economica.

"La noi este un model economic care se aplica doar in tara lui Basescu si Boc, cu masuri care nu au in vedere un fundament economic, cu masuri care se iau fara nici un fel de consultari cu mediul de afaceri, cu sindicatele sau cu partidele din opozitie", a spus Nechifor.

Presedintele PSD Suceava a mai declarat ca criza este globala, iar masurile care se adopta pentru iesirea din criza sunt comune.

"Solutiile nu sunt doar romanesti. Mai sunt si alte solutii", a afirmat Nechifor.

El a apreciat ca majorarea TVA trebuia sa se faca diferentiat si sa ramana un TVA redus pentru alimentele de baza astfel incat sa nu fie afectata populatia saraca.

Deputatul social democrat a subliniat ca masurile actualului guvern pun tara intr-o situatie proasta si a reamintit ca Romania este in competitie pe piata libera cu alte tari, atat din Uniunea Europeana, cat si din afara UE.

El a aratat ca cea mai buna masura care ar fi trebuit adoptata era eliminarea cheltuielilor excesive a banilor publici pe bunuri si servicii in ministerele conduse de Radu Berceanu, Adriean Videanu sau Elena Udrea.

"Guvernul e chitit sa faca bani doar pentru buzunarul propriu al clientelei portocalii", a adaugat Nechifor.

Curtea Constitutionala a decis, vineri, cu majoritate de voturi, ca sunt neconstitutionale unele dintre masurile de austeritate din legile pentru care Executivul si-a angajat raspunderea in fata Parlamentului, care reglementau in principal diminuarea salariilor cu 25% si a pensiilor cu 15%.

In aceste conditii, Guvernul a decis, sambata, cresterea TVA de la 19% la 24%.

 Antena3.ro


Publicat de : ---
Data publicării: 28 Iun 2010 - 05:32
 

Link știre   [1] https://fundatia-aleg.ro/index.php?name=News&file=article&sid=36105&titlu=Liderul_PSD_Suceava__Masura_cresterii_TVA_in_Romania_se_discuta_inca_din_luna_martie