Videanu, președintele PD? [1]

Colegiul Director al PD a decis ieri convocarea Consiliului Național pe 7 mai, Convenția partidului și alegerile propriu-zise urmând a se desfășura la sfârșitul lui iunie. Se pare că Emil Boc va pierde tot atunci cea mai importantă poziție în partid. Preferatul majorității liderilor PD este Adriean Videanu.

În favoarea lui Videanu s-au făcut jocurile încă de la începutul anului, când președintele Băsescu i-a promis că, dacă va câștiga Primăria Capitalei, va prelua și președinția partidului, în timp ce Emil Boc are dezavantajul de a nu putea să conducă PD-ul de la Cluj.

Boc a refuzat să răspundă ieri dacă va candida sau nu la funcția de președinte. Surse din conducerea PD arată că Adriean Videanu va fi președinte, iar Emil Boc prim-vicepreședinte. „E absurd să mai lași președinte executiv pe cineva care conduce o primărie la Cluj. El poate fi un al doilea lider politic, dar nu un «executiv»”, a precizat unul dintre liderii PD.

Un rol important în partid îl va avea Vasile Blaga, cel care de ani întregi stăpânește organizațiile județene. Ministrul de Interne își reia astfel o funcție pe care a deținut-o în partid mai bine de opt ani, pe cea de secretar general.
Publicat de : Ovidiu FEGHER
Data publicării: 22 Apr 2005 - 06:45
 

Link știre   [1] https://fundatia-aleg.ro/index.php?name=News&file=article&sid=3607&titlu=Videanu__presedintele_PD?