CJ Brașov a aprobat referendumul pentru prostituție în turul doi al prezidențialelor [1]

CJ Brașov a votat joi propunerea președintelui Aristotel Căncescu de organizare, în data de 6 decembrie, a unui referendum local pe tema legalizării prostituției și a dezincriminării consumului de droguri. Propunerea a fost lansată în urmă cu două săptămâni de către președintele CJ Brașov, Aristotel Căncescu.

„Repet ce am spus și acum două săptămâni, foarte  mulți preoți mi-au cerut să organizăm un astfel de referendum. Trebuis să pornim de la realitatea că în Brașov se consumă droguri din ce în ce mai multe, iar asta afectează tinerii din licee și, chiar, și din școli generale. Specialiștii spun că Brașovul se afă pe o axă a transportului de droguri București – Brașov – Cluj Napoca – Oradea, fapt îngrijorător. Ori, în asemenea condiții să vii să încurajezi consumul de droguri mi se pare prea mult. Am propus organizarea referendumului odată cu al doilea tur al alegerilor prezidențiale, pe 6 decembrie, pentru că legea permite acest lucru, fapt care va duce la scăderea cheltuielilor de organizare, dar și pentru că mi se pare mult mai important să declanșăm această dezbatere și consultare decât cea propusă de președintele Traian Băsescu privind Parlamentul și numărul de parlamentari, pentru care PDL și președintele vor cheltui 50 de miliarde de lei“, a spus Aristotel Căncescu la ședința plenului CJ.

Propunerea a întrunit susținerea majorității formate din consilierii județeni PNL, PSD și UDMR.
Publicat de : ---
Data publicării: 30 Oct 2009 - 05:51
 

Link știre   [1] https://fundatia-aleg.ro/index.php?name=News&file=article&sid=34601&titlu=CJ_Brasov_a_aprobat_referendumul_pentru_prostitutie_in_turul_doi_al_prezidentialelor