Președintele Traian Băsescu a declarat, la Realitatea TV, că marți seara a fost prima dată când s-a întâlnit cu echipa FMI, de la începutul vizitei de evaluare pe care aceasta o efectuează în România.
"Întâlnirea de astăzi cu FMI a fost programată de săptămâna trecută. Când țara este în dificultate, un președinte nu poate să doarmă la Palatul Cotroceni. Vreți să fiu cum am fost acum câțiva ani când nu eram informat de către șeful guvernului liberal despre problemele țării? Țara se află în dificultate și nu mă voi ascunde de a-mi asuma răspunderea, acestea fiind obiectivul meu, iar cine vrea să mă îndepărteze de această obligație nu știe ce spune", a explicat președintele Traian Băsescu.
Băsescu a refuzat să precizeze suma pe care România vrea să o împrumute, dar a lăsat să se înțeleagă că împrumutul se aproprie de 20 de miliarde de euro.
"Nu am să vă confirm cifra împrumutului, chiar dacă ar fi adevărată, pentru că vorbim de lucruri mult mai complicate decât i se pare unui politician neinstruit, dar valoarea împrumutului s-ar putea apropia de 20 de miliarde de euro. Țin doar să precizez că l-am prevenit încă de acum câteva luni pe președintele CE că România ar putea să apeleze la un împrumut. Pot să confirm că este vorba de un împrumut pe doi ani în rate trimestriale. Dar acest împrumut este o centură de siguranță pentru România, deoarece țara nu are nevoie astăzi de bani", a declarat Traian Băsescu.
Publicat de
:
Cosmin BUHUȘ
Data publicării: 18 Mar 2009 - 05:37