PD-L a depus la Parlament moțiunea de cenzură [1]

Partidul Democrat Liberal a depus astăzi la Birourile Permanente ale Camerei Deputaților și Senatului moțiunea de cenzură pe tema educației.

Purtătorul de cuvânt al PD-L, Liviu Negoiță, a anunțat că  textul moțiunii intitulat "Educația rămâne, Guvernul pleacă", a fost semnat de către 132 de parlamentari din PD-L, PSD, PC, PRM, respectiv parlamentari independenți și care reprezintă diverse minorități naționale.

"Cerem ca Guvernul Tăriceanu să fie demis pentru că a mințit și minte în continuare, încercând să învrăjbească diferite categorii sociale. Moțiunea avea nevoie de 116 semnături, dar a fost semnată de către 132 parlamentari", a afirmat într-o conferință de presă purtătorul de cuvânt al PD-L, Liviu Negoiță.

Conducerea PD-L anunța încă de luni că va depune o moțiune de cenzură la adresa Guvernului dacă acesta va emite o Ordonanță prin care blochează creșterea cu 50% a salariilor profesorilor. Liderul PD-L Emil Boc anunța că va face demersuri pentru ca premierul Călin Popescu Tăriceanu să fie anchetat penal pentru refuzul de a promulga o lege votată de Parlament. Pe de altă parte, moțiunea de cenzură inițiată de PD-L nu are șanse mari să fie votată în această legislatură. Acest lucru se datorează faptului că până la alegerile parlamentare a mai rămas doar o lună, perioadă în care Parlamentul și-a restrâns activitatea, pentru ca deputații și senatorii să-și poată organiza campania electorală.


Publicat de : Cosmin BUHUȘ
Data publicării: 30 Oct 2008 - 05:17
 

Link știre   [1] https://fundatia-aleg.ro/index.php?name=News&file=article&sid=31421&titlu=_PD_L_a_depus_la_Parlament_motiunea_de_cenzura_