Hunedoara: Vacanță de coșmar pentru copiii angajaților Consiliului Județean [1]

Copiii angajaților Consiliului Județean Hunedoara au avut parte de o tabără de coșmar în județul Vass, din Ungaria, transmite corespondentul AMOS News.

În cele două săptămâni petrecute la Balaton, copiii spun că toată tabăra a fost un eșec, dar le este teamă să facă publice fotografiile făcute, pe motiv că părinții și-ar putea pierde locurile de muncă. Tabăra a fost susținută din banii publici ai Consiliului Județean Vass, din Ungaria, în cadrul unui proiect de colaborare cu CJ Hunedoara.

«Dacă am avut neșansa ca într-o zi să plouă, același lucru s-a întâmplat și în camere. Am dat de igrasie, mucegai pe pereți și lenjerie ruptă sau foarte uzată. Nici mâncarea nu a fost bună și am fost nevoiți să ne cumpărăm din oraș altceva. Când organizatorii au sesizat că noi nu mai mâncăm la cantină, am fost percheziționați și ni s-a confiscat mâncarea cumpărată pe motiv că am putea face toxiinfecții alimentare. Cu alte cuvinte, întregul sejur a fost marcat de subalimentare. Cu dormitul a fost mai bine, pentru că trăgeam câte un pui de somn pe plajă », a declarat Loredana, una dintre participantele la tabăra de la Vass.
Publicat de : Anamaria NEDELCOFF
Data publicării: 28 Aug 2008 - 05:35
 

Link știre   [1] https://fundatia-aleg.ro/index.php?name=News&file=article&sid=30871&titlu=Hunedoara__Vacanta_de_cosmar_pentru_copiii_angajatilor_Consiliului_Judetean