"Nu sunt dintre cei care cred ca nu mai exista viata dupa Traian Basescu" [1]

  Alianta PD-PNL a ajuns la guvernare in urma cu patru ani, s-a destramat dupa doi ani, pare acum o utopie refacerea acesteia, dar exista voci care dau sanse unui nou inceput - este in primul rand vorba despre ideologul PD-L Valeriu Stoica

.

Stoica a fost primul dintre democrat-liberali care nu a pus nicio conditie reluarii colaborarii dupa alegeri cu liberalii din randurile carora a fost fortat sa plece. Totusi, el are o pozitie transanta cand vine vorba despre "mostenire". "Fara discutie, cei care si-au dorit Alianta PNL-PD se regasesc acum in Partidul Democrat-Liberal", spun el.

Programul politic al fostei Aliante PNL-PD a fost continuat de liberali in ciuda ruperii Aliantei, programele electorale ale celor doua partide sunt cvasiidentice, lucru care, teoretic, face posibila refacerea Aliantei dintre acum rivalii politici - democrat-liberalii si liberalii.

De ce a "migrat" totusi Adriana Saftoiu dinspre un partid care i-a fost foarte apropiat (PD, actualmente PD-L) spre un partid in care, este adevarat, a avut destui apropiati?

"Toata lumea ma intreaba de ce am plecat spre PNL. Dar nimeni nu ma intreaba daca dincolo mi s-a propus ceva. Am avut un an si jumatate in care am putut sa ma verific (dupa ce a demisionat de la Cotroceni - n.n.). Nu am dorit sa ingros randurile celor care se declara nemultumiti", a spus ea pentru ZF.

Nemultumiti de cine? De Traian Basescu? Adriana Saftoiu se poate declara nemultumita de Traian Basescu, de vreme ce a plecat de langa el dupa sapte ani in care i-a fost unul dintre consilierii cei mai fideli. Dar ceilalti?

"Stii care este greseala, spune ea. Greseala este ca pare ca faci parte dintre aceia care spun ca dupa Traian Basescu nu mai este viata. Dar nu. Eu nu am plecat din PD suparata, am meditat doar la ce va fi. Eu nu sunt dintre cei care cred ca nu mai exista viata dupa Traian Basescu. In rest trebuie sa spun ca l-am sustinut pe Adriean Videanu, pe Vasile Blaga, il admir pe Liviu Negoita si nu ma dezic de anii pe care i-am petrecut in PD", spune Adriana Saftoiu.

Atunci? "Eu am crezut in Alianta PNL-PD. Dar ce a ramas din asta este acum PNL, pentru ca Partidul Democrat nu mai exista, exista acum PD-L."

Adriana Saftoiu mai spune ca, daca sistemul parlamentar i-ar fi permis o candidatura independenta (este cvasiimposibil ca independent intr-un colegiu uninominal sa obtii 50% din voturi pentru a intra in Parlament), ar fi recurs la aceasta. "Toata lumea ma intreaba de ce am mers spre PNL, dar nimeni nu ma intreaba daca dincolo (la PD-L - n.n.) mi s-a oferit ceva", reitereaza ea.

Este totusi Adriana Saftoiu si, poate altii ca ea, liantul care sa refaca Alianta asa cum, deocamdata, doar la modul speculativ isi doreste Valeriu Stoica?

Teoretic, da, spun analistii. Are prieteni atat in PD-L, cat si in PNL. Dar exista aceasta vointa de a reface fosta structura?

Profesorul de stiinte politice Daniel Barbu crede ca refacerea Aliantei este posibila, dar manifesta unele rezerve atunci cand este vorba despre "mostenirea" pe care cele doua partide vor trebui sa o imparta, pentru ca, spune el, aceasta mostenire nu prea exista.


Publicat de : ---
Data publicării: 31 Iul 2008 - 04:41
 

Link știre   [1] https://fundatia-aleg.ro/index.php?name=News&file=article&sid=30625&titlu=&_quot_Nu_sunt_dintre_cei_care_cred_ca_nu_mai_exista_viata_dupa_Traian_Basescu&_quot_