Alocuțiunea președintelui Traian Băsescu cu ocazia Zilei NATO în România [1]

Presedintele Traian Basescu, a oferit, astazi, la Palatul Cotroceni, o receptie cu ocazia Zilei NATO in Romania, la care au participat reprezentanti ai mediului diplomatic, ai comunitatii academice, mass-media.

Receptia a marcat inchiderea actiunilor organizate de catre institutiile statului roman cu prilejul Zilei NATO in Romania. Cu aceasta ocazie, Presedintele Basescu a sustinut o alocuțiune pe care o prezentam integral:

“Mă bucur să ne aflăm împreună intr-un moment extrem de important pentru România și pentru poporul român.

Sărbătorim astăzi un an de la momentul în care România a devenit membru de jure al Organizației NATO. A fost unul dintre primele obiective afirmate de politicienii români imediat după revoluția din decembrie 1989. Iată că astăzi România este membru cu drepturi depline al NATO și, în curând, va deveni membru cu drepturi depline al Uniunii Europene.

Cele douăsprezece luni de la apartenența României la NATO au prilejuit țării noastre ocazia să demonstreze că este un bun membru al Organizației Transatlantice. Au fost, în aceste douăsprezece luni, momente în care România și-a probat, nu numai buna credință, nu numai calitatea de bun membru NATO, ci și capacitatea de a fi un membru NATO capabil de contribuții pozitive, și nu un simplu consumator de securitate.

Efortul poporului român de a proba că România este un participant activ în politica NATO este demonstrat de prezența militară a tarii noastre pe toate teatrele importante de operațiuni, acolo unde NATO, sau țări membre NATO, desfășoară operațiuni militare. Fie că vorbim de Bosnia, fie că vorbim de Afganistan, fie că vorbim de Irak, România este o prezență militară care contribuie la înfăptuirea politicii NATO și a statelor membre NATO.

Efortul pe care poporul român l-a făcut este, în același timp, și un moment de întoarcere a lui în rândul țărilor occidentale, acolo de unde, de fapt, nu a plecat niciodată. Cultura, mentalitatea, dorința, voința - dacă vreți - ale poporului român au fost întotdeauna acelea de a fi în rândul țărilor occidentale. Despărțirea vremelnică de valorile acestora a prilejuit și o întoarcere la fel de dorită de poporul român.

În ceea ce ne privește, România va continua să-și aducă contribuții importante, dar pe măsura capacității sale, la realizarea păcii și a obiectivelor NATO. România, în același timp, va duce o politică de a-și susține, în interiorul Alianței, interesul național.

În momentul de față, considerăm că promovarea energică a unei politici de stabilizare a zonei de la Est de frontierele României și, implicit, la Est de frontierele NATO, este nu numai în interes național, dar este și în interesul statelor NATO și al statelor Uniunii Europene.

Considerăm că avem o obligație nu numai morală, dar și politică, de a ne aduce contribuția la instaurarea păcii în zona Mării Negre, la instaurarea unor regimuri stabile și democratice, lucru la care, asa cum am făcut-o în ultimul an, chemăm și statele membre NATO și statele membre ale Uniunii Europene să participe și să se implice. Avem obligația să promovăm interesele NATO și ale Uniunii Europene prin atragerea, în drumul către Vest, atât a Republicii Moldova, cât și a Ucrainei sau a Georgiei.

Apreciem că avem obligația să fim un stat care contribuie la diminuarea traficului de persoane, a traficului de armament, a traficului de droguri peste Marea Neagră. În acest efort, am făcut apel atât la statele membre NATO, cât și la statele membre ale Uniunii Europene, la implicare. Avem convingerea, de asemenea, că este nu numai în interes național, dar și în interesul statelor NATO, găsirea unor soluții pentru Balcanii de Vest. Zona Balcanilor de Vest trebuie să primească o soluție euro-atlantică de la țările membre ale structurilor euro-atlantice.

Nu este doar în interesul României sa existe o zonă de pace și de liniște la frontiera de
sud-vest, dar este și în interesul NATO și al Uniunii Europene ca zona Balcanilor de Vest să fie o zonă care se îndreaptă spre democrație.

Împărtășim alături de statele membre NATO nu numai valorile militare, dar și valorile morale, politice specifice statelor membre NATO și avem convingerea că aceste valori reprezintă etaloanele de garantare a securității, a păcii, a liniștii, nu numai pentru statele membre, ci și pentru statele care se află la frontierele NATO și ale Uniunii Europene.

Vă asigur că România își va continua politica de a fi un membru activ al NATO, vă asigur că România își va respecta toate angajamentele asumate, atât în interiorul Alianței, cât și în relațiile bilaterale, și vă asigur că România va continua să fie un stat care contribuie la întărirea securității statelor membre NATO și a statelor Uniunii Europene.

Aș vrea acum, la un an de la intrarea României în NATO, să mulțumesc militarilor români aflați pe teatrele de operațiuni, să mulțumesc comandanților din Armata Română care i-au instruit la nivelul la care militarii români să facă cinste țării lor de origine, mulțumesc familiilor celor care au căzut la datorie.

Vă mulțumesc”.
Publicat de : ---
Data publicării: 05 Apr 2005 - 08:10
 

Link știre   [1] https://fundatia-aleg.ro/index.php?name=News&file=article&sid=2991&titlu=Alocutiunea_presedintelui_Traian_Basescu_cu_ocazia_Zilei_NATO_in_Romania