Hunedoara: La Lupeni, numărul buletinelor pentru CJ, mai mic cu 1000 [1]

Buletinele de vot pentru Consiliul Județean Hunedoara s-au pierdut undeva pe drumul de la Prefectură la Primăria Lupeni, transmite corespondentul AMOS News.

Adică la Lupeni, după ce s-a semnat procesul verbal de predare la Prefectură, numărul buletinelor era cu 1000 mai puțin, lipsind un balot întreg."A fost predat de la Prefectură, numărul de buletine necesare. S-au numărat, s-a semnat pentru ele, dar în momentul în care au ajuns la Lupeni au fost cu 1000 mai puține", informează Lavinia Sturza, președintele Biroului Electoral de Circumscripție Nr. 22- Hunedoara.Polițiștii lupeneni au intrat și ei pe fir pentru a elucida misterul dispariției a 1000 de buletine de vot. "În momentul de față se efectuează cercetări pentru a stabili exact cauzele pentru care buletinele nu se mai regăsesc în numărul total. Se desfășoară o anchetă, polițiștii lucrând la identificarea împrejurărilor și cauzelor care au condus la această situație", a informat Bogdan Nițu, purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara.Conform polițiștilor, în traseul buletinelor de la Prefectură la Lupeni nu a existat nicio oprire.
Publicat de : Anamaria NEDELCOFF
Data publicării: 31 Mai 2008 - 04:51
 

Link știre   [1] https://fundatia-aleg.ro/index.php?name=News&file=article&sid=29659&titlu=Hunedoara__La_Lupeni__numarul_buletinelor_pentru_CJ__mai_mic_cu_1000