Efectele caniculei asupra dnei Lia Olguta Vasilescu [1]

25

.07.2007

Doamna Lia Olguta Vasilescu, în calitatea de presedinte al Comisiei pentru învatamant a Camerei Deputatilor, i-a trimis, ieri, scrisoare ministrului Educatiei, Cristian Adomnitei.Acum, una din doua: ori doamna deputat a uitat, subit, din cauza vipiei de-afara, ce scrie în Legea învatamantului, ori îl crede pe Adomnitei copil de mingi, numai bun de scos castanele din foc. Spun aceasta fiindca, nici mai mult, nici mai putin, dna Vasilescu, presedinta comisiei, cum spuneam, pentru Educatie, îi cere ministrului „sa ia în calcul oportunitatea unei noi sesiuni pentru testele nationale, în luna august a acestui an”.

Dupa propunerea cu introducerea „fortei moderate” (sfanta urecheala) pentru disciplinarea derbedeilor din scolile patriei, astazi ni se propune înca o editie a testelor nationale, calcandu-se în picioare si lege, si considerente pedagogice, si politici educationale. Cu o astfel de solutie populista castigi ceva voturi, dar arunci la gunoi legea. De ce, timp de trei ani, de cand este presedinta, n-a propus dna Olguta Vasilescu un proiect de lege care sa amendeze, în sensul dorit, Legea învatamantului? N-a putut? Ba, bine ca nu! Doar ca nu i-a stat capul la repararea nedreptatii de-a avea doua sesiuni ale bacalaureatului si doar una pentru teste (n.m. – cum spune Legea învatamantului). Sa fi picat examenul vreun nepot, vreo nepoata?

In al doilea rand, nerozie mai mare decat aceea de a propune înca o sesiune în situatia în care tocmai ai anuntat ca de la anul vei elimina acest examen nu cred ca se mai poate întalni.

Exact cand vorbim despre necesitatea existentei coerentei si a constantei în reformularea – inclusiv legislativa – a principiilor dupa care construim fata viitoarei scoli romanesti, ne trezim sa facem concesii. Primul ministru spune ca vrea o mai mare pondere a învatamantului profesional si tehnic si înfiintam si scolile postliceale pentru diversele meserii, iar dna deputat îi vrea pe toti absolventii de clasa a VIII-a la liceul teoretic.

Sigur, consecventa nu e punctul forte al parlamentarilor si politicienilor nostri.

Ceea ce este însa si mai surprinzator în misiva dnei deputat este ca domnia sa spune ca „locurile ramase libere la licee si scolile de arta si meserii pot duce la desfiintarea unor posturi didactice”. Daca, pana acum, credeam ca e vorba de efectele caniculei asupra dnei deputat, acum mi-e limpede ca sunt ceva interese la mijloc, fie ele politice, fie ele de alta natura. Caci, altfel, nu se poate sa fii ditamai presedintele de comisie de specialitate si sa nu stii ca nu ramane nici un loc liber – fiindca au loc mai multe etape de repartizare a elevilor – si cu atat mai putin vor disparea posturi didactice.

Invatamantul în Romania este de zece clase obligatorii, asa ca, dna deputat, elevii sunt repartizati pana la ultimul si nici un dascal nu ramane fara post. Probabil, din spirit de solidaritate feminina, dna deputat a vrut sa-l sperie putin pe ministru, preluand de la secretara de stat a preuniversitarului, dna Zvetlana Preoteasa, aceasta idee „geniala” prin populismul ei si prin stravezia cu care ne arata cat de bine se pricep la Educatie cei pusi s-o conduca.


Publicat de : ---
Data publicării: 25 Iul 2007 - 05:51
 

Link știre   [1] https://fundatia-aleg.ro/index.php?name=News&file=article&sid=25883&titlu=Efectele_caniculei_asupra_dnei_Lia_Olguta_Vasilescu