Unui jurnalist timișorean i s-a interzis să mai intre în Primărie [1]

Primarul Timișoarei, Gheorghe Ciuhandu, a declarat, într-o conferință de presă, că i-a interzis accesul în instituție jurnalistului Mălin Bot, de la ediția de Vest a cotidianului Evenimentul Zilei, transmite corespondentul AMOS News.


Ciuhandu s-a lansat la acuze dure la adresa cotidianului, ca urmare a mai multor articole apărute în ultima perioadă. În textele lui Mălin Bot apare nu doar numele primarului, ci și al fiului său, George Ciuhandu, al soției și al unor persoane apropiate. În articolul de luni, Bot vorbește despre anumite legături între “clanul” Cârpaci și fiul primarului, George Ciuhandu.

“Mălin Bot nu mai are ce căuta în primărie. Am mai făcut o singură dată așa ceva, tot cu un jurnalist care a scris numai minciuni. Mi-am sfătuit fiul să îl dea în judecată pe acest domn și îl voi sprijini în demersurile sale. Voi anunța și Clubul Român de Presă despre campania care se duce împotriva mea, dar și pe domnul Ringier, pe care îl cunosc”, a declarat Ciuhandu, în conferința de presă.

Jurnalistul a precizat că va face, la rândul său, o sesizare către Agenția de Monitorizare a Presei. “Faptul că primarul a avut o reacție atât de agresivă mă face să cred că sunt mult mai multe lucruri grave în spatele legăturii pe care am descoperit-o între familia acestuia și clanul baștanului Cârpaci. Primarul Ciuhandu poate să-mi interzică accesul la el acasă, în curțile palatelor clanului Cârpaci, în firmele fiului lui, dar în niciun caz în Primăria Timișoara. Este paradoxal pentru mine că un lider PNȚCD gândește de la o zi la alta tot mai mult ca un prim secretar PCR”, a replicat Bot. Acesta îl compară pe edilul timișean cu foștii “baroni” locali Mischie, Oprișan, Sechelariu și fostul președinte al Consiliului Județean Timiș, Dan Ioan Șipoș.

Legea 544 interzice șefilor de instituții publice să blocheze accesul jurnaliștilor în aceste instituții. “Dacă domnia sa își asumă răspunderea comiterii unui abuz în serviciu va trebui să-și asume și consecințele juridice pe care le provoaca o astfel de faptă incriminată clar în Codul Penal”, a conchis jurnalistul.

La câteva ore după incident, purtătorul de cuvânt al municipalității, Flavius Boncea, a negat că primarul i-ar fi interzis accesul jurnalistului, ci doar ar fi spus că nu îi va mai răspunde la telefon, fapt care oricum nu se întâmpla.
Publicat de : Ioana TOMA
Data publicării: 18 Iul 2007 - 05:37
 

Link știre   [1] https://fundatia-aleg.ro/index.php?name=News&file=article&sid=25813&titlu=Unui_jurnalist_timisorean_i_s_a_interzis_sa_mai_intre_in_Primarie