17
.07.2007
PNL si presedintele Traian Basescu s-au acuzat, ieri, reciproc de întarzierea aplicarii Legii pensiilor. Dupa sedinta de ieri a Biroului Politic Central, vicele PNL Ludovic Orban i-a cerut seful statului sa promulge cat mai repede actul normativ: „Il somam pe presedintele Traian Basescu sa grabeasca procedura de promulgare a legii si îl avertizam ca mai bine sa semneze proiectul de lege în forma care este astazi, pentru ca, în cazul în care va retransmite spre reexaminare proiectul de lege la Parlament, deputatii si senatorii PNL sunt pregatiti sa participe la sesiunea extraordinara care va fi organizata pentru aprobarea proiectului de lege, în cazul în care Traian Basescu îsi va încalca cuvantul dat pensionarilor în timpul campaniei electorale”.
Orban a sustinut ca fundamentarea finantarii necesare cresterii pensiilor – conditie pusa de Basescu pentru a promulga legea – a fost deja facuta.
„Nu stiu în ce masura a parvenit sau nu a parvenit chiriasului de la Cotroceni. Dar îi transmitem din nou mesajul domnului Basescu sa nu mai fie atat de îngrijorat de resursele financiare care vor sta la baza majorarii pensiilor”, a afirmat vicepresedintele PNL, adaugand ca „Romania a cunoscut în perioada Guvernului Tariceanu un proces de crestere economica accelerata, care se mentine si în continuare si care ofera toate resursele necesare pentru a asigura cresterea pensiilor”.
In replica, Administratia Prezidentiala a sugerat ca Executivul este de vina pentru întarziere. „Presedintele invita Guvernul sa accelereze elaborarea documentatiei din care sa rezulte capacitatea de finantare integrala, pe termen lung, a maririi pensiilor.
Avand în vedere ca elaborarea documentatiei dureaza atat de mult, este evident ca, pana la interventia presedintelui, aceasta fundamentare nu exista”, a afirmat purtatorul de cuvant al Palatul Cotroceni, Valeriu Turcan.
Traian Basescu a anuntat, la jumatatea saptamanii trecute, ca va promulga legea numai dupa ce Guvernul îi va prezenta sursele de finantare a acestei masuri, seful statului declarandu-se pregatit sa retrimita actul normativ la Parlament, pentru o noua dezbatere, daca va fi cazul.
Basescu ar trebui sa ia o decizie pana pe 26 iulie, cand expira termenul constitutional la care este obligat sa promulge legea.
Publicat de
:
---
Data publicării: 17 Iul 2007 - 05:37