17
.07.2007
Primarul general al Capitalei, Adriean Videanu, a pierdut controlul asupra Consiliului municipal, unde liberalii se bat cu pedistii pe fata, iar balanta deciziilor a ramas la mana alesilor PSD, PRM, PC si PLD.
Ieri, Roxana Cosma, cea care conducea sedinta extraordinara, a fost nevoita sa acorde o pauza de cinci minute, dupa ce majoritatea consilierilor votau astfel încat au picat toate proiectele de anvergura propuse de primarul general pentru modernizare traficului rutier.
Pauza a fost ceruta chiar de catre Videanu, care i-a chemat pe liderii grupurilor de consilieri sa discute discret „în camera din spatele prezidiului”. El i-a întrebat pe consilieri de ce se opun proiectelor pe care fusese nevoit sa le puna pentru a doua oara pe ordinea de zi, dupa ce fusesera scoase din dezbatere în sedinta de joia trecuta.
Consilierii PSD erau nemultumiti de firmele „oligarhilor asfaltului” si cereau sa se revina la un sistem de licitatie care sa le permita si altor firme, mai mici, sa lucreze direct, nu numai sub antrepriza. Cei mai vehementi au fost însa liberalii, care, prin gura liderului Antonel Tanase, au cerut înapoi postul de viceprimar general pierdut prin plecarea lui Ludovic Orban în fotoliul de ministru al Transporturilor.
Raspunsul primarului general a fost însa prompt. „O sa-l primiti cand ne primiti înapoi la guvernare!”, a spus Videanu si apoi a ras. Sedinta a fost reluata, iar dupa pauza au trecut doar proiectele referitoare la modernizarea unor centrale termice si retele RADET.
Publicat de
:
---
Data publicării: 17 Iul 2007 - 05:36