Parlamentarii n-au solutie pentru pensionari, dar si-au rezolvat propriile pensii [1]

20

.06.2007

In ziua mitingurilor pensionarilor din întreaga tara, subiectul a trecut si pragul Parlamentului. Daca majorarea punctului de pensie la 45-55 la suta din valoarea salariului mediu brut pe economie (propusa de PSD) a generat scandal în plenul Camerei Deputatilor, fara a se ajunge la vreun rezultat în favoarea varstnicilor, situatia a fost diferita în privinta modificarii prevederilor referitoare la propriile pensii.

Ieri, în sedinta Birourilor permanente reunite ale Camerei Deputatilor si Senatului, a fost aprobata modificarea Legii privind Statutul deputatilor si senatorilor ,pentru ca toti cei care au avut calitatea de parlamentar sa beneficieze de pensie speciala. Pe scurt, din lege a fost înlaturata prevederea prin care se spunea ca de pensie de parlamentar pot beneficia doar senatorii si deputatii care au îndeplinit un mandat complet. Ridicarea interdictiei va permite mai multor fosti parlamentari cu mandate incomplete sa se bucure de o pensie mai mare. De asemenea, aceasta decizie ar putea rezolva si dilema unor actuali alesi care se opun alegerilor anticipate pe motiv ca nu vor mai contabiliza un mandat complet. Trebuie spus ca pensiile parlamentarilor sunt asimilate, ca nivel al retribuitiei, pensiilor de magistrat si sunt calculate în functie de numarul de mandate pe care le-a îndeplinit fiecare.

Dimineata, proiectul de lege al PSD privind majorarea punctului de pensie la 45-55 la suta din valoarea salariului mediu brut pe economie generase, ieri, dispute aprinse în Camera Deputatilor. Certurile au fost declansate de decizia presedintelui Camerei Deputatilor, Bogdan Olteanu, la solicitarea PNL de a retrimite la Comisia de munca un articol din legea respectiva. Retrimiterea la Comisie a fost motivata de reprezentantii PNL prin lipsa de resurse bugetare pentru cresterea punctului de pensie. Social-democratii au replicat ca legea prevede crearea unui fond special în acest sens, la care sa fie varsate 5% din profitul agentilor economici care desfasoara activitati în domeniul petrolier, al jocurilor de noroc, tutun, alcool.

Enervati de decizia lui Olteanu, deputatii PSD l-au acuzat ca încearca amanarea votarii acestei legi. „PSD fie nu va mai face parte din acest Parlament daca aceasta lege nu va fi votata astazi, fie, daca va ramane, o va face doar pentru a da jos acest Guvern, va garantez acest lucru”, a declarat Dan Nica, de la microfonul plenului. Disputele au continuat pe tema absentei de la discutii a ministrului Muncii si Protectiei Sociale, Paul Pacuraru, si a ministrului Finantelor, Varujan Vosganian. Pentru a calma spiritele, Olteanu a propus o întalnire a liderilor de grup si a suspendat sedinta pana în momentul în care cei doi ministri vor veni la Parlament.

La cateva ore distanta de scandalul din Parlament, presedintele PSD Mircea Geoana a lasat sa se înteleaga ca nu este exclus sa fie initiata o motiune de cenzura ca sanctiune. El a declarat ca, în situatia în care proiectele legislative initiate de PSD nu vor gasi un raspuns pozitiv din partea Guvernului si nu vor fi adoptate, va analiza „masurile politice cele mai drastice”. Intrebat daca se refera la depunerea unei motiuni de cenzura, liderul a raspuns: „Orice varianta este posibila”.


Publicat de : ---
Data publicării: 20 Iun 2007 - 06:08
 

Link știre   [1] https://fundatia-aleg.ro/index.php?name=News&file=article&sid=25533&titlu=Parlamentarii_n_au_solutie_pentru_pensionari__dar_si_au_rezolvat_propriile_pensii