Decizie - Basescu, anchetat in Parlament [1]

Christian Silva/JURNALUL NATIONALVOT ZDROBITOR

. Deputatii si senatorii au decis cu 258 de voturi "pentru", 76 "impotriva" si 21 de abtineri infiintarea comisiei parlamentare de ancheta Parlamentarii au decis ieri, la propunerea PC, infiintarea unei comisii de ancheta privind motivele suspendarii din functie a presedintelui Traian Basescu, condusa de liderul conservatorilor Dan Voiculescu. Decizia a fost luata cu majoritate de voturi si in absenta sefului statului care a preferat sa conduca sedinta de Guvern unde si-a exprimat nemultumirea fata de nerespectarea unor angajamente externe. Senatorii si deputatii s-au reunit ieri in sedinta comuna pentru prezentarea propunerii de suspendare din functie a presedintelui Traian Basescu. Parlamentarii au intarziat ca de obicei cel putin o jumatate de ora, dupa care s-au contrazis "pe procedura". Cei care au dat startul au fost democratii, convinsi fiind ca sedinta a fost convocata neconstitutional pentru ca inainte trebuia sesizata Curtea Constitutionala. Presedintele de sedinta Nicolae Vacaroiu a sistat abia dupa o ora discutiile "pe procedura" si a dat startul sedintei in sine amenintandu-si colegii ca ii va tine la serviciu toata ziua daca nu inceteaza disputa. PAPIOANE LIBERALE. Pentru ca au vrut sa-i plateasca o polita mai veche presedintelui Basescu, liberalii au venit cu totii "impodobiti" cu papioane "europene". Tarasenia a fost pusa la cale cu o zi inainte de presedintele Camerei, Bogdan Olteanu, care s-a si ocupat de achizitionarea si distribuirea acestor accesorii vestimentare. Liberalii au reusit sa lase fara papioane un magazin central din Bucuresti, dupa ce le-au cumparat toate cele 52 din raion. Cei care s-au trezit mai de dimineata au putut sa-si asorteze camasa cu papionul, ceilalti insa au fost nevoiti sa se multumeasca cu ce a ramas. Asa se explica tinutele amuzante ale unora, care au purtat papion rosu la camasa albastra, altii le-au capatat pe cele cu picatele sau modele, iar cei mai nefericiti au primit papioane mov sau roz. Olteanu si-a insusit unul rosu victorian. De papionul lui Motreanu, care a venit ultimul, a avut parte taranistul Aurelian Pavelescu, care s-a imprumutat de la colegii liberali pe motiv ca este un accesoriu "specific taranist". Cele mai nostime tinute au fost "uniformele de ospatar", camasa alba – papion negru – costum negru, cei care le-au purtat fiind tinta ironiilor colegilor de Alianta. PLICTISEALA. Prezentarea de catre deputatul PSD Titus Corlatean a propunerii de suspendare a presedintelui n-a reusit sa-i tina in scaune pe alesi, pe care i-a pocnit brusc nevoia la toaleta, foamea sau setea. Sala s-a golit pe jumatate, iar bufetul s-a umplut. Au urmat si aici glume la adresa papioanelor liberale. "Bai, ce fata de european ai!", "Parca sunteti de la o expozitie chinologica", "Baiete, baiete, adu o halba de bere", "Zici ca sunteti la bal", strigau pedistii dupa liberali. Discursul lui Corlatean a tinut mai bine de o ora, timp in care parlamentarii au golit bufetul. S-au intors apoi in sala pentru a continua susotelile si cititul ziarelor. ACUZATII. O data incheiata prezentarea lui Corlatean, a venit randul grupurilor parlamentare sa-si exprime punctul de vedere asupra propunerii de suspendare. Cu acest prilej, PC a cerut formarea unei comisii parlamentare de ancheta privind motivele suspendarii presedintelui Basescu. Deputatul conservator Sergiu Andon l-a acuzat pe seful statului "de politica razboinica, de invrajbire, dezbinare nationala si de uzurparea politicii externe". Potrivit lui Andon, aceasta comisie este necesara pentru clarificarea unor argumente sau largirea argumentarii unor motive pentru suspendarea sefului statului, astfel incat documentul inaintat de Parlament catre Curtea Constitutionala sa fie "convingator pentru toti romanii". El a precizat ca seful statului a incalcat chiar ieri Constitutia, prezentandu-se neinvitat la sedinta de Guvern, pe care a prezidat-o fara ca pe ordinea de zi a Executivului sa fie probleme care sa permita prezenta sefului statului. Presedintele PSD, Mircea Geoana, n-a ratat ocazia sa aduca noi critici la adresa lui Basescu spunand despre acesta ca "are in sange microbul scandalului" si ca o "perioada de carantina nu poate decat sa ii faca bine". El si-a inceput discursul intreband daca sedinta este televizata si a cerut sa se asigure o linie telefonica, poate presedintele Basescu doreste sa intervina "in direct". "Pe cel care are betia puterii il tragi pe dreapta si ii iei permisul de conducere pentru o luna, poate invata ceva din aceasta experienta, ca sa nu mai aiba betia puterii cand eventual se reintoarce in functie", a completat Geoana subliniind ca Basescu "se crede Mesia, un apostol al democratizarii sistemului politic romanesc sau si mai grav, un om de neinlocuit". "Poate ca aerul rarefiat de la Controceni iti creeaza probleme de vertij, ameteala politica, si a redeveni un cetatean obisnuit e o lectie buna", a mai spus Geoana. APARARE. In apararea presedintelui s-a ridicat o singura voce de la tribuna, aceea a deputatului democrat Cristian Radulescu. El a anuntat ca PD va contesta la Curtea Constitutionala temeiul infiintarii comisiei parlamentare de ancheta a presedintelui si ca demersul initierii unei asemenea comisii ar fi un "braconaj la urs", "un demers aventurier si pagubos". Radulescu a aratat ca Regulamentul sedintelor comune ale Camerei Deputatilor si Senatului, care prevede o astfel de comisie de ancheta, a fost votat in 1992 si nu mai este in concordanta cu noul text al Constitutiei, revizuita intre timp. Liderul deputatilor democrati a mai aratat ca, prin infiintarea unei comisii de ancheta a sefului statului, unii parlamentari arata ca vor "sa piara Basescu, chiar cu pretul incalcarii Constitutiei". Reprezentantii UDMR si cei ai minoritatilor au refuzat sa-si exprime punctul de vedere cu privire la suspendare. REPLICA Presedintele Traian Basescu a pus absenta sa din Parlament pe seama "antecedentelor comportamentale ale Parlamentului Romaniei" la precendetele sale aparitii in fata acestuia. "Atunci cand am tinut discursul legat de condamnarea comunismului am beneficiat de o atitudine plina de insufletire, cand mi s-au cerut explicatii pentru afirmatiile despre parlamentarii care lucreaza pentru infractori, din decenta fata de Parlament m-am dus si Parlamentul a considerat ca nu trebuie sa fie prezent, cand am dorit sa ma duc in ziua in care intamplator se discuta motiunea, s-a spus ca vreau sa influentez hotararea Senatului. Acum am preferat sa las Parlamentul sa se manifeste si sa ia deciziile pe care le considera constitutionale si corecte", a declarat seful statului. El a aratat insa si ca actiunile sale si ale Parlamentului "seamana putin". "Eu am constituit o comisie pentru condamnarea crimelor comunismului, azi s-a constituit o comisie pentru condamnarea mea. Eu l-am numit pe dl Tismaneanu in fruntea comisiei, Parlamentul a numit si el un presedinte pentru comisia sa. Dar Parlamentul este liber si responsabil", a declarat el, precizand ca nu-si va schimba atitudinea. Oana Stancu DISCURS LIBERAL SPUMOS Un discurs spumos si plin de intepaturi la adresa sefului statului a avut liberalul Crin Antonescu. El a spus ca PNL il va sprijini pe Traian Basescu sa-si incheie la termen "acest ultim mandat" la Cotroceni, insa fara a incalca Constitutia. "Nu putem spune ca a fi demagog, populist, cinic, mincinos inseamna o fapta grava de incalcare a Constitutiei".(...) "E o incalcare a Constitutiei, sa te gandesti de zece zile daca un ministru de Externe propus are sau nu suficienta experienta cat Elena Udrea, atunci cand a fost pusa in fruntea Cancelariei prezidentiale? Ma tem ca nu. Dar daca se gandeste domnul presedinte sase luni, un an, ce facem cu Constitutia?", s-a intrebat retoric deputatul PNL. El a mai spus ca Basescu are de partea lui, printre altii, si intelectuali, personaje ale unui banc de la Radio Erevan care "nu au scris un apel acum 20 de ani cand trebuia, ci peste 20 de ani si nu impotriva unui presedinte ci pentru un presedinte". "Basescu vorbeste despre oligarhi si oligarhie. A spune ca Romania este condusa de oligarhii este aproape o crima de imagine. Numai oligofrenii nu stiu exact ce inseamna oligarhie". Dupa parerea liberalului, presedintelui Basescu nu-i place Parlamentul pentru ca "nu-i ca Marea Adunare Nationala si nu-i ca PD". La finalul discursului Antonescu a fost aplaudat si i s-a cerut "Bis!". DAN VOICULESCU, SEFUL COMISIEI Plenul reunit a adoptat, cu 258 de voturi "pentru", 76 "impotriva" si 21 de abtiner, propunerea PC de infiintare a comisiei de ancheta. Alaturi de opozitie, au votat "pentru" si liberalii. Presedinte al comisiei, formata din 15 membri, a fost desemnat liderul PC, Dan Voiculescu. Vicepresedinti sunt Norica Nicolai (PNL), Mate Andras (UDMR), Valentin Dinescu (PRM), Florin Iordache (PSD). Parlamentarii PD au refuzat sa faca nominalizari, precizand ca nu vor participa la lucrari. Comisia trebuie sa finalizeze raportul pana la 21 martie. "Nu pornim cu nici un fel de gand de razbunare, ci membrii comisiei au datoria sa analizeze profund toate aspectele privind suspendarea din functie a presedintelui Basescu si sa vina apoi cu un raspuns in Parlament", a spus Dan Voiculescu.
Publicat de : ---
Data publicãrii: 01 Mar 2007 - 09:06
 

Link ºtire   [1] https://fundatia-aleg.ro/index.php?name=News&file=article&sid=23876&titlu=Decizie___Basescu__anchetat_in_Parlament