Inconștiență sau interese ascunse ? [1]

Consilierii locali din Oradea, în frunte cu primarul democrat Petru Filip, pari atinși de un suspect sindrom de mărinimie. Dacă aceasta n-ar fi vecină cu inconștiența, s-ar putea crede că interese ascunse i-au îndemnat să aloce zeci de miliarde unei echipe de fotbal care numai performanță nu face.


Cea mai mare „performanță” a clubului FC Bihor a fost aceea de a retrograda în divizia B, la numai un an după ce promovase, cu chiu, cu vai, în A. De atunci, banii contribuabililor se scurg în buzunare fără fund, nu toate neapărat ale fotbaliștilor. La ultima ședință de Consiliu Local, consilierilor li s-a băgat sub nas un proiect de hotărâre care prevedea alocarea a circa 40 de miliarde lei pentru FC Bihor.

Din acești bani, în generozitatea-i nemărginită, clubul ar urma să suporte cheltuielile ambelor echipe: de seniori și juniori. Din nefericire pentru orădenii care plătesc impozite, echipa de fotbal nu are nici o performanță notabilă. Însăși istoria achiziționării ei de către Consiliul Local și cel Județean ridică serioase semne de întrebare.

Raportul de audit al FC Fotbal Club Liberty Oradea, prezentat Consiliului Local înainte de cumpărarea echipei, a scos la lumină date în totală contradicție cu entuziasmul inițial al edililor locali și județeni privind susținerea echipei din banii publici.

Concluziile raportului erau descurajante pentru investirea în fotbal a fondurilor de la buget, adică din buzunarul cetățenilor. ’’FC Liberty Oradea’’ a fost înființată la sfîrșitul anului 2002, până la vânzare societatea adunând pierderi de circa 47 de miliarde de lei, plus datorii de peste 13 miliarde de lei. În raportul de audit se mai vorbea despre ’’risc maxim de exploatare’’ și ’’lipsa rentabilității activității’’.

Auditorilor le-a sărit în ochi și ’’vulnerabilitatea valorii patrimoniului’’, adică faptul că valoarea evaluată a jucătorilor a fost inclusă în capitalul social. Cei 27 de fotbaliști fuseseră evaluați la 2,680 de milioane de dolari, adică aproape 100.000 de dolari pe jucător. Și asta cu toate că lotul era format din jucători fără realizări sportive de anvergură, cu excepția lui Claudiu Keșeru, cumpărat de FC Nantes.

Ca o confirmare a tranzacției oneroase făcute de municipalitate, Curtea de Conturi Bihor i-a acționat în judecată pe primarul Petru Filip (aflat în funcție la încă un mandat), foștii viceprimari Rozalia Biro (actualmente tot viceprimar) și Gavrilă Ghilea (acum vicepreședinte al Consiliului Județean) și pe consilierii locali care au aprobat cumpărarea cu o sumă astronomică a acțiunilor deținute de Marius Vizer la FC Oradea. Decizia Consiliului Local de a nu se constitui parte vătămată în proces a rămas nulă de drept, procurorii financiari ai Curții de Conturi urmând să citeze în proces Primăria ca păgubită. De altfel, în notele de constatare ale dosarului 3453 2004, anchetatorii precizează că ‘’responsabilitatea pentru stabilirea eronată a valorii negociate și plata ilegală a pachetului de acțiuni revine primarului Petru Filip, viceprimarilor Biro Rozalia și Gavrilă Ghilea, directorilor executivi Emilian Sala și Marcel Boloș și consilierilor membri ai comisiei’’. De asemenea, potrivit rechizitoriului se pare că răspunderea pentru cumpărarea acțiunilor la un preț mai mare decât cel legal revine și tuturor foștilor consilieri, care au votat aiurea în legislativul local, mânați de interese de grup sau de prostie.

În Occident, implicarea municipalității în susținerea financiară a echipelor de fotbal este sancționată prompt, cazul municipalității din Madrid (acuzată de cumpărarea unor terenuri proprietatea echipei Real Madrid, deci de finanțarea echipei din banii publici) fiind elocvent în acest sens. Numai primarul Filip, care nu este prieten cu foștii patroni ai clubului, susține de fiecare dată necesitatea acordării a zeci de miliarde de la buget pentru o echipă fără nici un viitor. Oare de ce ?
Publicat de : Mircea STROE
Data publicării: 13 Ian 2005 - 16:30
 

Link știre   [1] https://fundatia-aleg.ro/index.php?name=News&file=article&sid=204&titlu=Inconstienta_sau_interese_ascunse_?