Buget blocat de PSD la Hunedoara [1]

Ciprian IancuVineri, 30 Decembrie 2005 Pesedistii hunedoreni urmeaza exemplul liderilor lor de la Bucuresti si incearca sa blocheze bugetul judetului

. Reprezentantii PSD Hunedoara au anuntat ca vor ataca astazi in Instanta de Contencios Administrativ hotararea Consiliului Judetean, adoptata miercuri, pentru stabilirea bugetului pe 2006. Motivul principal al demersului lor consta in faptul ca proiectul de buget le-a fost prezentat consilierilor cu doar o ora inainte de inceperea sedintei pe parcursul careia urma sa fie dezbatut. „Nu s-a respectat Legea Administratiei Publice Locale care prevede clar ca un proiect de hotarare trebuie sa fie prezentat consilierilor pentru analiza cu cel putin cinci zile inainte de data dezbaterilor in plen. In plus banii au fost impartiti pe criterii politice fiind destul de clar favorizate localitatile in care Alianta are primari”, spune consilierul PSD, Gheorghe Popescu. Vicepresedintele CJ Hunedoara, Dorin Paran spune insa ca nu intelege de ce pesedistii apeleaza la astfel de metode, in conditiile in care intarzierea bugetului de stat de catre PSD si PRM a provocat o situatie tensionata in fiecare judet: „Noi am primit datele referitoare la sumele defalcate abia joi, in 22 decembrie. Am lucrat pana seara tarziu si-n zilele de Craciun, mai precis luni si marti. Banii au fost distribuiti dupa o formula clara prevazuta de legea bugetului. Nu a fost nicio imixtiune politica. In plus, primariile „detinute” de PSD au primit mai multi bani decat cele ale Aliantei. Se mai reclama banii insuficienti pentru subventionarea caldurii, dar noi am primit de la centru de zece ori mai putin decat este necesar si impartim proportional ce avem”. Bugetul Consiliului Judetean Hunedoara pe 2006 este de 2.200 de miliarde de lei vechi, dar jumatate din suma va fi cheltuita doar pe salariile dascalilor hunedoreni.
Publicat de : ---
Data publicării: 30 Dec 2005 - 06:02
 

Link ştire   [1] https://fundatia-aleg.ro/index.php?name=News&file=article&sid=13313&titlu=Buget_blocat_de_PSD_la_Hunedoara